Miercuri,
23.04.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Sibienii care ies in strada stiu exact ce vor - o viata mai buna, demna si respect

Sibienii care ies în stradă, de mai bine de o săptămână deja, pentru a-şi striga nemulţumirea, sunt tineri studenţi, intelectuali, muncitori sau pensionari care ştiu exact ce vor - o viaţă mai bună, demnă şi politicieni care să îi trateze cu respect, ei toţi detestând violenţa.

Firav, cu doar o sută de persoane, a început, vinerea trecută, la Sibiu seria protestelor care au luat apoi o amploare nebănuită în oraşul care era considerat un fief electoral al lui Traian Băsescu, acesta obţinând, în 2009, aproape 40 la sută dintre voturile sibienilor, transmite corespondentul Mediafax.
Împrăştiaţi paşnic de jandarmi în prima zi de protest, după numai câteva minute de la începutul manifestării, sibienii au revenit, zilnic, în număr din ce în ce mai mare, în Piaţa Mare din municipiu, pentru a-şi striga nemulţumirea.
Oamenii s-au organizat, iar luni au obţinut aprobare pentru desfăşurarea de mitinguri şi cei care au mai avut reticenţe până atunci, de teama încălcării legii, s-au alăturat manifestaţiilor.
În prima seară de protest autorizat, circa 1.800 de oameni au ieşit în stradă la chemarea revoluţionarilor, cu lozinci şi pancarte prin care cereau demisia Guvernului, a şefului statului, salarii şi pensii mai bune, dar şi un viitor mai optimist pentru tineri.
În cea de-a doua zi de miting şi marş autorizat, numărul protestatarilor a atins apogeul, pe străzile oraşului mărşăluind paşnic circa 2.500 de oameni.
De miercuri, demonstraţiile au fost mai bine organizate şi au avut un scop precis: să obţină de la guvernanţi o reacţie. Reacţia scontată: demisia în bloc.
Pentru că au fost jigniţi şi făcuţi "viermi" şi "ciumpalaci", protestatarii din Sibiu au reacţionat: au adus pancarte pe care scria "Boc viermele" şi "Băsescu ciumpalacul".
Tineri, maturi sau bătrâni, sibienii care mărşăluiesc pe arterele oraşului au pancarte făcute din cartoane sau foi de hârtie, steaguri, cearşafuri şi tot felul de alte pânze. Pe ele scrie: "Aţi distrus sănătatea. Aţi distrus pensionarii. Aţi distrus tinerii. Aţi distrus ŢARA", "Salarii - nu. Pensii - nu. Sănătate - nu. Alegeri - nu. Destul cu PDL şi UDMR. Demisia. Vrem alegeri", "Suntem Mulţi Uniţi Români Disperaţi", "Democraţie: Libertate, dar cu Demnitate", "Noi vrem un stat de DREPT, aşa este corect" sau "Nu suntem cobai, şi-ţi spunem bye - bye!".
Studenţii spun că vin la proteste pentru că nu văd niciun viitor pentru ei. Intelectuali sunt frustraţi de lipsa de dialog, iar muncitorii sunt nemulţumiţi că trăiesc cu doar câteva sute de lei pe lună. La mitinguri participă şi suporteri ai echipei de fotbal Voinţa Sibiu, pensionari care se declară muritori de foame, dar şi revoluţionari care spun că România de azi nu este cea pentru care au luptat ei, în decembrie 1989.
"În momentul actual, este lezat statul de drept pentru care am luptat în Revoluţie. Cele mai importante instituţii ale statului sunt controlate de la Cotroceni, iar separarea puterilor în stat nu există. Imediat după demisia lui Arafat, am ieşit în stradă eu şi alţi colegi ai mei. După câteva zile de miting ilegal, am zis să cerem autorizaţie, să fie totul legal, să nu avem probleme. Am estimat că vor fi alături de noi circa şase sute de oameni. Aşa am scris în cererea către Primărie. Nu ne-am aşteptat niciodată să vină atâta lume cu noi la protest", a declarat, corespondentului Mediafax, Mircea Bucur, preşedintele Asociaţiei de revoluţionari "Sibiu Decembrie '89", care organizează acţiunile de protest în municipiu.
El afirmă că, dintre manifestanţi, doar 30-40 sunt revoluţionari, în judeţul Sibiu numărul total al luptătorilor în Revoluţie fiind de 157, restul fiind "tot felul de oameni care sunt nemulţumiţi".
"Oficial, nu m-a contactat niciun partid politic că se alătură protestului. Am văzut, însă, în rândul manifestanţilor, câţiva membri PSD pe care îi cunosc. Doar studenţii au anunţat că se alătură manifestării şi membrii galeriei echipei de fotbal Voinţa Sibiu. În rest, sunt medici, profesori, muncitori, muzeografi, tot felul de oameni", a declarat Mircea Bucur.
Cu toate acestea, reprezentanţii PSD Sibiu au anunţat că membrii filialei participă la acţiunea de protest, zilnic, fără a preciza numărul lor. Cum liderii locali ai formaţiunii nu şi-au făcut apariţia în piaţă, simplii membri de partid sunt greu de identificat în marea de oameni care protestează.
Printre studenţi se numără Oana Dichel, fiica unui avocat din Sibiu. Ea are 22 de ani, urmează cursurile celei de-a doua facultăţi şi are un steag tricolor pe care a scris "I want to break free, God knows". În plus, are o pancartă pe care scrie "Suntem specialişti în lideri autişti".
Întrebată de ce a ieşit în stradă, Oana răspunde, simplu, că nu pentru nevoi materiale, ci pentru a apăra nişte principii.
"Sunt poate printre puţinele persoane care nu suferă de foame. Am un trai cât de cât decent. Am ieşit în stradă pentru că eu consider că sunt încălcate valori şi sunt atacate cele mai importante principii care stau la baza statului nostru. Consider că democraţia, în momentul de faţă, este încălcată. Preşedintele României şi-a depăşit atribuţiile care sunt prevăzute în Constituţie, nu-l mai consider un mediator, ci un instigator între Guvern şi Parlament", susţine Oana.
Ea povesteşte că, după terminarea primei facultăţi, a devenit arheolog, dar nu are unde să se angajeze, posturile de acest fel din muzee sau institutele de cercetare fiind blocate.
"Îmi pare rău să spun asta, dar, în ţara asta, se doreşte să devenim nişte boi şi nişte vaci. Arheologia se consideră că nu este aducătoare de venituri, ci doar de plăcere culturală", mai spune Oana.
Oana consideră că niciunul dintre actualele partide politice nu are "programe compatibile cu realitatea" şi se arată nemulţumită de catalogarea protestatarilor drept huligani.
Lângă ea, mărşăluieşte o altă studentă, pentru care coplata din sistemul sanitar şi lipsa de perspectivă la terminarea facultăţii sunt principalele motive care au scos-o în stradă.
"O să plătim o sută de lei pentru a ne interna în spital. Asta e genocid naţional, vor să ne extermine pe toţi! Iar eu? Termin două facultăţi şi ce o să fac? O să fiu un judecător sau un avocat corupt care să vă iau banii pentru a vă scăpa de o mizerie. Vreau o ţară corectă!", afirmă studenta, în timp ce păşeşte alături de colegii ei pe străzile din Sibiu.
Alături de ele este şi unul dintre tinerii lor profesori de la Istorie, Aurel Dragotă, care afirmă că, atâta timp cât studenţii lui, părinţii şi bunicii lui sunt în piaţă, locul lui este lângă ei.
"E de datoria mea să fiu în stradă. Se scrie o lecţie de istorie. Este un exerciţiu democratic pe care poporul român trebuie să-l înţeleagă", afirmă Aurel Dragotă.
Întrebat dacă protestul lor va schimba ceva, profesorul răspunde: "Trebuie să se schimbe ceva" şi completează: "Am avea nevoie de mai mulţi oameni ca Arafat in instituţiile din România. Atâta timp cât poporul meu va fi în stradă, voi fi şi eu".
O altă tânără, care spune că este asistentă medicală, e nemulţumită de sistemul sanitar.
"M-am săturat de ceea ce se întâmplă în România, de ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar. Sunt cadrul medical şi nu vreau să iau mită, vreau ca pacienţii să nu mai moară în spitale şi vreau ca medicii să-şi facă datoria şi să nu mai lase oamenii să moară în spitale", afirmă ea şi îşi continuă drumul alături alte câteva sute de manifestanţi.
Mulţi dintre ei sunt muncitori care protestează fie faţă de condiţiile grele în care trăiesc, fie faţă de lipsa de viitor a copiilor lor.
Ioan Brai este muncitor şi a venit la proteste în fiecare zi de când au început. Are un fluier cu care îi ironizează pe cei care au declarat despre protestatari că ar fi "nişte ţărani".
"Ne-au făcut ţărani, dar noi suntem şi ciobani", afirmă el şi începe a doini din fluier, spre deliciul protestatarilor aflaţi lângă el.
Ioan Brai ştie foarte clar ce vrea: demisia preşedintelui şi a Guvernului.
"Ne-au minţit, ne-au învrăjbit. Sunt de vreo şapte-opt zile aici şi voi veni până pleacă Guvernul şi Băsescu. Eu trăiesc foarte prost în ţara asta, e foarte greu. Fondurile europene sunt aproape zero, investiţiile străine sunt puţine. De aia trăim rău în ţara asta", spune sibianul care afirmă că are un venit de o mie de lei, din care trăiesc trei persoane.
Un alt muncitor, care nu vrea să-şi spună numele, vrea să-i fie respectate drepturile şi să nu mai aibă parte de demagogie. "Toată lumea doreşte ceva mai bine, doreşte dreptate şi o ţară în care se respectă drepturile omului, ceea ce nu este în România acum. Tot ce ni s-a vândut până acum este numai demagogie. Personal, am văzut că pentru toată populaţia totul se diminuează, puterea de cumpărare a scăzut. Taxele sunt tot mai multe şi mai mari. Noi avem copii şi nepoţi pe care cu greu, actualemnte, îi mai putem ajuta. N-au venit cu nimic în sprijinul omului de rând", se plânge acesta.
Întrebat cum se descurcă el şi familia lui în aceste zile, sibianul recunoaşte că are un salariu care-i permite să trăiască, dar copiii lui n-au nicio şansă. "Supravieţiuim, ca toţi cei care sunt aici. Este o problemă de supravieţuire. Am un serviciu şi o vechime ce-mi asigură traiul, dar nu acelaşi lucru e valabil şi pentru copiii mei. Au făcut facultăţi şi au ajuns să stea în şomaj, ceea ce e anormal. După facultate şi masterat a ajuns să lucreze ca muncitor necalificat şi să se bucure că lucrează şi aşa. Găsesc că este anormal", susţine bărbatul.
În rândul manifestanţilor se disting şi câteva sute de pensionari, care, după zeci de ani de serviciu, se plâng că trăiesc cu pensii mizere.
Elisabeta Osuceanu a lucrat 37 de ani ca femeie de serviciu la Spitalul CFR din Sibiu, iar acum are 600 de lei pensie, ajungând să fie ajutată, lunar, de fiica ei.
"Am venit pentru că nu avem cu ce trăi în ţara asta. După 37 de ani de muncă, am 600 de lei pensie. Trag de ei ca mâţa de coadă. E foarte greu. A fost mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Acum e o golănie şi o destrămare curată. Nu mai este de trăit. Suntem nevoiţi să ne spânzurăm, dar nu mă spânzur pentru Băsescu. În niciun caz!", se revoltă femeia.
Gheorghe Preda, pensionar trecut de 70 de ani, care a lucrat "din fragedă pruncie", având peste 53 de ani de vechime în muncă, nu se plânge de lipsa banilor, dar e extrem de dezamăgit de Emil Boc. "Am venit cu gândul să dăm jos Guvernul şi preşedintele ţării, care şi-a bătut joc de noi de ani de zile, de un întreg popor. Tot ce a spus... unde a scuipat, a lins. Nu se poate aşa ceva. Iar Boc a trădat Ardealul, şi-a bătut joc de Ardeal, nu trebuia să stea la cheremul lui Băsescu. Trebuia să fie demn de un ardelean. Un ardelean când vorbeşte o vorbă, e vorbă, unde scuipă nu linge", afirmă sibianul.
El spune că pensiile sunt mici, oamenii n-au de lucru, profesorii nu mai au şcoli că au fost închise. "N-am venit pentru mine, ci pentru nepoţi care nu vor avea nimic şi nu-şi dau sema acum că ar trebui să iasă toţi în stradă", conchide bătrânul.
Sunt printre protestatari şi oameni de afaceri.
Dan Vălean are un hostel şi o cafenea în oraş şi spune că o duce bine, dar nu datorită guvernanţilor. "Eu, personal, sper să se facă monarhie cât mai curând, eu asta sper. Dar nu am ieşit în stradă pentru asta, ci pentru mine, pentru sufletul meu şi pentru copilul meu, care, când va fi mare, vreau să fie mândru că este român. Eu acum sunt mândru că sunt român. Eu o duc bine pentru că eu muncesc non-stop. Datorită lor (guvernanţilor - n. r.) aproape mi-am pierdut o afacere", povesteşte Dan Vălean.
El a fost rănit în Revoluţie, fiind împuşcat în picior, şi spune că şi-a câştigat cu sângele dreptul de a ieşi în stradă şi a protesta.
Protestelor de la Sibiu li s-au alăturat şi membrii galeriei echipei de fotbal Voinţa Sibiu, care, în afară de ritmul sacadat al lozincilor, specific stadioanelor, şi de faptul că unii protestează la bustul gol sau în pantaloni scurţi, nu se diferenţiază de restul demonstranţilor.
Unul dintre ei afirmă: "Vrem să transmitem un mesaj întregii clase politice: ne-am trezit şi nu mai acceptăm nimic care este în defavoarea noastră", iar un altul cere "să se termine cu furturile şi cu jafurile din ţara asta".
Aceştia susţin că, atâta timp cât lumea va ieşi în stradă, o vor face şi ei.
Fiecare dintre aceşti protestatari, dar şi masa de demonstranţi de la Sibiu se declară împotriva violenţei. În afara scandării "Fără violenţă", toţi au condamnat rănirea unui protestatar, la începutul săptămânii, de un ghiveci de flori aruncat de la un balcon de către o persoană rămasă încă necunoscută. Seară de seară, protestatarii se opresc în dreptul blocului respectiv şi scandează numele celui rănit, cerând pedepsirea autorului acestei fapte.
În plus, între forţele de ordine şi manifestanţi n-a avut loc nicio ciocnire violentă, manifestanţii ajungând chiar să scandeze "Jandarmi ca la Sibiu".
Prefectul de Sibiu, Horaţiu Răcuciu, le-a mulţumit, în cursul săptămânii, sibienilor pentru modul în care au înţeles să protesteze, iar primarul Klaus Iohannis a declatrat că simpatizează cu protestatarii, atâta timp cât aceştia sunt paşnici.
În municipiul Sibiu, manifestările de stradă vor continua, cel puţin până marţi seară, când este programat ultimul miting din seria celor autorizate de Primărie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

27 comentarii

lica

Acum 13 ani

Oameni buni daca schimbati guvernul cine o sa vina?urmasii lui iliescu -ceausescu?cei care au jegmanit romania?Distrugerea Romaniei a inceput in 1990. Punct. Nici vorba de UE sau NATO la vremea aceea. Cei care isi amintesc inflatia galopanta si dezafectarea industriei romanesti stiu la ce ma refer. Totul s-a facut sub conducerea clasei politice romanesti, toti cei implicati au avut un singur scop: o imbogatire rapida din activele statului pe spinarea romanilor. Nici un stat occidental nu vine sa-ti spuna care este calea cea mai buna pentru tine. Se presupune ca stii care iti sunt interesele si de asemenea stii cum sa negociezi. Cand occidentul a inceput sa faca afaceri si sa incheie acorduri economice cu clasa politica romaneasca a zambit in barba (va mai amintiti de Petre Roman si de afacerea Airbus?) . Nici cel mai tampit dictator african nu s-ar fi comportat asa. Pretul cu care au fost cumparati politicienii romani a fost pomana curata. Bancile austriece isi vor reduce expunerea in Romania (adica nu vor mai da credite) cele grecesti probabil se vor retrage pentru ca nu vor mai putea functiona din lipsa de capital. Asta inseamna o lipsa cronica de bani pentru economia romaneasca si o stagnare care duce la somaj ridicat si la gauri tot mai mari in infrastructura industriala si financiara a Romaniei. Majoritatea tarilor occidentale au probleme financiare serioase. Dar italienii inca au un nivel de trai decent, cu toata criza prin care trece Italia, la fel francezii. Grecii, chiar daca sunt in galeata, in marea lor majoritate au suficiente assets si lichiditati sa se re-orienteze si inca o duc mult mai bine decat romanii. Intrarea in NATO si mai apoi in UE a fost cireasa de pe tort pentru o clasa politica romaneasca incompetenta profesional si corupta pana in maduva oaselor. Au continuat distrugerea economiei nationale, de data asta cu \"acordul\" UE si \"proptiti\" financiar de FMI si BCE. Unde s-a ajuns se vede cu ochiul liber.CINE VA CONDUCE TARA/?DORITI ANARHIE?
Raspunde

Taietorul de lemne

Acum 13 ani

@lica Subscriu.
Raspunde

NELU

Acum 13 ani

ARE DREPTATE LICA CEI CRE FAC DEZORDINE IN FIECARE ZI IN FRUNTE CU REVOLUTIONARI 89 CARE DAU TONUL AU SI DE CE LA SALARILE LOR BABANE PE MOCA SI MUNCA IOC CEILALTI DERBEDEI MINTI BOLNAVE DERANJAZA TOT ORASUL MAGARI IN FRUNTE SI OILE DUPA EI BEHAIND SI DUHNIND A BAUTURA
Raspunde

oleriho

Acum 13 ani

somn usor, sibiu
Raspunde

Vasile

Acum 13 ani

Somn ușor, Sibiu! Din păcate somnul rațiunii naște monștri, de două categorii: - monstruleți ca și cei 3 care au scris anterior (Lică, Nelu și drujbistul) care au insomnii cu privire la finanțele mondiale; - monștri care le alimentează fricile monstruleților: E criză! Am cheltuit toți bani! Îmi mai trebuie o poșetă! Mai luăm vre-o 25 de miliarde de la FMI că plătește prostimea! ROMÂNIA, TREZEȘTE!
Raspunde

lica

Acum 13 ani

25 de miliarde ce sa faci vasile sa platesti revolutionari inca 20 de ani?
Raspunde

dinu

Acum 13 ani

fac si acesti asa zisi revolutionari ***u prastie
Raspunde

lena

Acum 13 ani

vasile sunt de acort cu tine ,lica m-am saturat de lozinca \"cine o sa vine\" de acei a mers rau in tara asta ca tot aceisi lozinca\" cine o sa vina\"de aceia a fost Iliescu de 3 ori presedinte sunt atitia tine destepti dar noi nu-i ajutam mai sunt partide in tara aceasta si cel ecologist de ex.sa sti ca revolutionari sanatosi sunt platiti de Ilici din 2004 sa-l voteze pe Nastate si PSDnumai cei raniti si celor care le-a murit cine va in revolutie au fost platiti di 1990.Parca Base e din 2004 de ce nu le-a taiat indemnizatia cind a veni la putere? tin sa precizez nu sunt revolutionara si nici bugetara
Raspunde

una

Acum 13 ani

Lena, o intrebare buna ar fi fost de ce nu a taiat Basescu mafiile, d c nu le-a dat pe mana justitiei? A preferat in schimb sa taie de la bugetarii mici, in lkoc sa rada si de la inaltii functionari, apoi cu pensiile a fkt tot asa etc. Acum nu are nicio reactie, el care suna la televiziunile antena 3 si realitatea sa interactioneze cu invitatii tocsoistilor?
Raspunde

bunicu 77

Acum 13 ani

ii felicit pe revolutionari pentru ca au ramas singurii care mai reusesc sa trezeasca tara din somnolenta cultivata cu dibacie de monstri politici care guverneaza din 90 incoace.am o pensie de 870 lei cu cca 1000-1500 sub ce primea un revolutionar dar spun cu tarie ca merita pentru ce au facut in 89 . si eu eram pornit rau impotriva lor pina nepotul care ma ajuta acum sa va scriu ma intrebat -da bunicule daca nu pleca ceausescu oamenii aia pateau ceva ? e voi ce spuneti asai ca primeau flori? si mai este ceva ,am urmarit -memorialul durerii- probabil asa ceva se vorbea si despre ei ,eu eram micut cind siguranta si securitatea ii culegea pe aia ca ei dar stiu ca putini au mai scapat .au redat lumii demnitatea si spatele drept dupa ani de prosteala comunista iar acum multi ,pacat , dar multi va luati dupa ce spun despe revolutionari o fomfaita de andreea pora si robert turcescu . vai de mama lor ce tupeisti sint cind primesc de la base 15-20 de pensii de ale mele ca salar pe luna numai sa le cinte in struna vai vai romanie si romani citi au furat tara asta si voi va legati de eroii neamului ma doare sufletul iarta-i doamne ca nu stiu ce fac
Raspunde

GICU

Acum 13 ani

ANINTIRI DIN COPILARIE BUNICULE SI EU AM FOST LA REVOLUTIE 89 AVEAM 28 ANI AM STAT APROAPE O SAPTAMINA NU AM CARNET NU PRIMESC NICI UN LEU A FOST CONFISCATA CA-SI ACUM DE CEI SMECHERI PENTRU CE SA URLU SA LE MEARGA BINE LA ALTI AU DORMIT LA REVOLUTIE SI ACUM MISELESTE SUNT BOIERI
Raspunde

ENACHE

Acum 13 ani

bunicule nu le spune la nepoti povesti micinoase toate pomenile nu au fost date de cei de acuma ci de ILIESCU EL IA FACUT PE TOTI REVOLUTIONARI OAMENI MARI cu impropietariri de pamint ,case , scutiri de toate taxele posibile etc raul a fost de mult facut deci spune povestea originala nu plagata bunicule
Raspunde

oleriho

Acum 13 ani

vai, ce victime suntem toti! atat de imaculati si nedreptatiti de sistem! avem ce invata de la bunici daca esti atent GICU te-or scapa si de boala asta de lehamite! Sunt atatia pensionari morti de foame in tara asta dar nu mai au loc sa se planga.. de noi astia multi, care toti asteptam ca l-apus de soare...
Raspunde

Taietorul de lemne

Acum 13 ani

Dispare Statul social, lucru care trebuia sa se intample in 1990. Ne-au trebuit atatia ani si multe miliarde de euro ca sa ajungem in acest punct. Dar nici chiar acum nu intelegem ca STATUL nu prea mai poate sa ne ofere nimic. Statul nu poate sa ofere locuri de munca, salarii mai mari, etc. Doar mediul privat poate face asta.
Raspunde

Vasile

Acum 13 ani

Votanți ai PDl-ului și iubitori de Băsescu! Vă că ați început să vă aduceți aminte de anumite lucruri și eu o să vă ajut puțin: 1. Înainte de Revoluție, Băsescu era căpitan de vas și făcea bișniță - așa s-a lăudat el; 2. Mai apoi, a fost ministrul transporturilor sub Iliescu și a vândut flota. De ce nu a început de atunci să facă ceva cărări, drumușoare etc.. 3. Apoi a fost deputat PD (FSN). Așa se scria numele Pd-ului înainte. Ați uitat repede! 4. În 1996, când Ciorbea s-a legat de vilele de la stat a Pd-liștilor, Băse țipa și dădea din piciorușe că dacă nu pleacă Ciorbea, pleacă el de la guvernare, și a plecat Ciorbea... 5. În 2000 ajunge primar și 4 ani de zile a plâns că vrea un Consiliu General PD-list, că altceva n-a făcut. Nici măcar problema câinilor din București nu a rezolvat-o... 6. În 2005, plângându-l pe Stolojan, ajunge președinte și din momentul acela a vrut să fie și premier, numai că nu i-a mers cu Tăriceanu... A făcut scandal doar... 7. În 2009 îl găsește pe Boc și uite ce-a ieșit... Mă opresc aici ... Monarhia salvează România!
Raspunde

Sibian din strada

Acum 13 ani

Revolutionarii nu vor bani, vor sa fie respectate principiile pentru care si-au varsat sangele in 89. Prostu tot ce vrea citeste! Oricum mai bine cu ei in strada decat cu voi la o bere!
Raspunde

gigelfrumusel

Acum 13 ani

bai papagalilor daca nu mai aveti loc de batrini ceretii lui ***u de base sa-i eutanasieze ,ca pentru batrini o sa fie de acord si curtea constitutionala . daca aveti parinti si bunici intrebatii cum o duc fara ajutor . vai de capetele voastre patrate , nu mai mira pe nimeni cum de in parlamentul ue a ajuns eba, jiji si alti papagali ca voi care papa lunar 10 -12 mii de euroi
Raspunde

de ce protestez in strada

Acum 13 ani

\"Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada. Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre, iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25% de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem. Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi. Copiii mei au dreptul la parinti. Protestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti, aveti copii?”
Raspunde

sibian

Acum 13 ani

Stop ! Va rog haideti sa nu le mai raspundem acestor javre ordinare ! Sa faca schimb de aberatii intre ei.I-a tampit de tot Basescu !Pun pariu ca multi nici nu erau nascuti in 1989. ne vedem la 18 in piata ! PS. In 1989 am fost student la Timisoara.Am plecat 5 si ne-am intors 3 din piata ! Nu am certificat de revolutionar si nici nu m-am gandit vreodata sa cer. Lucrez la privat si am salar bun, DAR altceva CONTEAZA !
Raspunde

vasile

Acum 13 ani

Pentru Tăietorul de lemne! Trebuie să-ți spun că răspunsul legat de soluție îl găsești în ultima frază. Trebuie de asemenea să-ți spun părerea mea despre tine. În primul rând vreau să ști că mă pricep foarte bine la silvicultură și exploatări forestiere. Tu reprezinți un model băsescian perfect ca și mod de gândire. Sper să nu te deranjeze formularea, dar motivez. După numele pe care-l folosești aici ești un privat care vinde doar ce a produs natura, așa face și PDL-ul (vezi Roșia Montană etc.etc.). Eu împăduresc cea ce taie uni, ca să se bucure și copii mei de pădure. După modul cum te raportezi la cei din jurul tău, ești tot băsescian. Utilizezi toate formulele utilizate de PDL-iști în aceste zile de grea cumpănă pentru ei, de genul: 1. Pe cine puneți în loc? sau cum ai formulat tu, Care îi soluția? 2. Cei din stradă luptă împotriva sistemului și nu a PDL-ului. Și tu vorbești de stat social etc. etc. 3. PDL-ul și Băsescu, asta a făcut, a luat de la săraci, handicapați, bolnavi,... este cea ce vrei tu și te înțeleg perfect, numai că ar trebui să te rogi la Dumnezeu să nu pățești nimic și să nu ai nevoie de statul social. Poate că ar trebui să nu îmbătrânești..., poate că nu ai înțeles încă legea junglei. Ea se aplică în pădurea pe care o tai tu, în societate trebuie totuși, noi cei care suntem sănătoși sau ”privați” cum îți place ție să spui, să rămânem OAMENI, care-și ajută semenii. Și ca să înțelegi bine cum gândesc, închei prin a spune: Monarhia salvează România!
Raspunde

popa

Acum 13 ani

SUNTETI NISTE PAPAGALI PROSTI CARE NU STITI NIMIC ASTA DORITI VOI SA VINA USLEU LA PUTERE CU ARCE PRET IN FRUNTE CU ILIESCU CARE A FACUT 90% DIN LEGI PROASTE PENTRU EI SI FAMILILE LOR S-AU IMBOGATIT CU TOTI SI ACUM SE CEARTA LUMEA PE FARIMITURI ASTA NU PRICEPETI VOI CAPETE GOALE SACUL E GOL SPART PUTRED SI CU MULTE GAURI NU MAI ESTE NIMIC DE CUPIT DECIT SA MUNCEASCA TINERI IMPREUNA CU MARI REVOLUTIONARI NU FRECAT MENTA PRIN ORAS ZIUA DORM SI NOAPTEA DERANJEAZA SI PE CEI CE TREBUIE SA SE ODIHNEASCA SA SE SCOALE DIMINEATA LA SERVICI SA MUNCEASCA PENTRU CEI CE ZBIARA A DISPERARE
Raspunde

@popa

Acum 13 ani

Te-am prins! Tu ești cel care a aruncat cu ghiveciul!
Raspunde

halal

Acum 13 ani

La munca, la munca, un indemn fascist. Bine d-le Popa muncim, nu va suparati! Dar in cat timp pot sa imi cumpar o rochie de 14000 de lire ca madam Basescu , pardon, Udrea, ?! O ciupitura de 1 milion de euro in rate tot o mai fi acolo...
Raspunde

sb

Acum 13 ani

Si daca tot e sacul gol de ce nu pleaca ??????
Raspunde

AM VENIT DE LA SERVICI CASA PROTESTAM AICI

Acum 13 ani

pedelisti si oamenii lui Dan Diaconescu lanseaza chestia cu \" FOARTE BINE DAR CU CINE VOM VOTA ? SUNT ALTII MAI BUNI ? \'\' Raspuns: SIGUR SUNT ALTII DAR NU VOI.
Raspunde

pt taietor cu speranta sa nu i-o taie si lui

Acum 13 ani

***www.mafiilepdl.ro/
Raspunde

@dudu,nelu,dinu,...pedelac fara identitate

Acum 13 ani

Ne-ati jignit si umilit destul,ne-a ajuns cutitul la os,Boc si-a asumat 14 legi,Roberta a numarat cum a vrut ea la legea pensiilor,parlamentarii vanzatori si tradatori de Tara au stat destul lipiti de scaune in loc sa voteze.Gata, vremea hotilor si mincinosilor care ne-au bagat mana in buzunare si ne-au luat pensii si salari s-a dus,duceti-va si voi cu \"tomberonul\"Dan Diaconescu cu tot ,acolo\"unde si-a dus mutu iapa\".
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus