Spectacolul cu opera "Turandot" de Giacomo Puccini, care se va juca, vineri, pe scena Operei Române din Cluj-Napoca, este dedicat maestrului Petre Sbârcea, la împlinirea vârstei de 80 de ani.
Dirijorul Petre Sbârcea, discipol al celebrului Sergiu Celibidache, s-a aflat la pupitrul Orchestrei Operei Române din Cluj-Napoca timp de peste două decenii, iar vineri, ansamblul de instrumentişti pe care l-a condus cu pasiune va interpreta "Turandot" sub bagheta sa, considerată şi azi "magică", transmite Agerpres.
Seara omagială Petre Sbârcea îi va avea ca invitaţi, în distribuţia operei "Turandot", pe soprana Sorina Silvia Munteanu de la Opera Naţională din Bucureşti, tenorul Mircea Dan Petcu de la Opera Naţională din Timişoara şi basul Arpad Sandor de la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.
Personalitate reprezentativă a vieţii muzicale româneşti, Petre Sbârcea s-a format sub îndrumarea reputatului profesor Antonin Ciolan, membru fondator al Filarmonicii de Stat din Cluj, şi apoi a prestigiosului Sergiu Celibidache. A urmat stagii de perfecţionare în Italia, Franţa şi Statele Unite ale Americii.
Între anii 1957 şi 1976, maestrul Petre Sbârcea a fost dirijor al Operei Române din Cluj-Napoca (din 1992 şi director) iar din anul 1960 a predat arta dirijorală la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. A condus, timp de 14 ani, ca director, Filarmonica de Stat din Sibiu (1976-1990) şi a fost invitat să dirijeze concerte pe mari scene din Germania, Italia, Austria, Franţa, Belgia, Rusia Olanda, Elveţia, Luxemburg, etc. Este Cetăţean de Onoare al municipiilor Sibiul şi Cluj-Napoca şi Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai". A fost distins cu Ordinul "Meritul Cultural" al României, Medalia "Mascagni" (Italia) şi Ordinul Naţional "Serviciul credincios" în grad de cavaler.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Gheorghe Dima ,
Statele Unite ,
Giacomo Puccini ,
Ordinul Naţional ,
Sergiu Celibidache ,
Antonin Ciolan ,
Arpad Sandor ,
Dirijorul Petre Sbârcea ,
Opera Maghiară ,
Este Cetăţean ,
Mircea Dan Petcu ,
Doctor Honoris Causa ,
Orchestrei Operei Române ,
Rusia Olanda ,
Operei Române ,
Sorina Silvia Munteanu ,
Petre Sbârcea ,
Meritul Cultural ,
Verdi Opera Nationala Timisoar
Ultimele comentarii
Acum 10 minute
Dragoș
Acum 14 minute
Un sibian
Acum 15 minute
Diaspora
Acum 21 minute
@Spartoe
Acum 24 minute
@Sibian