Viorel Hizo a fost demis de la cârma echipei FC Vaslui.
Sibianul, care și-a început cariera de tehnician la Inter Sibiu, a fost demis, astăzi, de patronul Adrian Porumboiu, în urma tensiunilor existente în interiorul grupării vasluiene. Porumboiu a confirmat despărțirea de Hizo. „Este adevărat, ne-am despărţit de Viorel Hizo. Deocamdată nu pot spune sută la sută că Sabău va fi următorul antrenor al echipei”, a declarat Porumboiu pentru un post de radio local, citat de gsp.ro.
De asemenea, patronului echipei FC Vaslui a mai spus și că nu este de datoria sa să îl anunțe pe Hizo de rezilierea contractului. „Nu e datoria mea să-l anunţ pe Viorel Hizo. Preşedintele Ciprian Damian se va ocupa de tot. Nu e normal ce se întâmplă la echipa pe care o conducea domnul antrenor. Li se creau toate condiţiile de pregătire, iar ei reacţionau cum reacţionau. Au fost la Poiană şi s-au plâns că e zăpadă prea mare. Am acceptat să plece de acolo. Acum, în Antalya nu au vrut să facă antrenament, nu e corect în condiţiile în care existau doar câteva restanţe salariale”, a declarat Adrian Porumboiu pentru gsp.ro.
Sibianul a adevenit antrenor al vasluienilor în octombrie 2010 și, la aproape 65 de ani, era cel mai în vârstă antrenor din Liga I. Un posibil înlocuitor al lui Viorel Hizo pe banca tehnică a grupării de primă ligă din Vaslui este Ioan Ovidiu Sabău. Sabău a lucrat cu Viorel Hizo la Rapid București, din postura de jucător și chiar cea de antrenor secund.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Viorel Hizo , Inter Sibiu , Preşedintele Ciprian Damian , Adrian Porumboiu , Rapid București , Ioan Ovidiu Sabău
Vizualizari: 389
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
R.
Acum 1 oră
Q