Isterica ofensiva impotriva tarii

Nu despre vreo conspiraţie internaţională este vorba ci despre ofensiva foarte multor români împotriva propriei lor ţări. De necrezut, se va spune. Înadevăr, în sensul bunului simţ nu era de aşteptat în ruptul capului să capotăm la un nivel de (in)conştienţă până la a ne pune de-acurmezişul propriului nostru viitor. Sigur, astfel de afirmaţii grave trebuiesc argumentate. Pentru aceasta, voi recomanda cititorului să facă efortul detaşării subiective de esenţa fenomenelor precum şi să le depersonalizeze, cu alte cuvinte să nu cadă pradă febrei circului interpersonal ce a cuprins maladiv prestaţia politică românească.
Problema de fond a României după ce a decis să se înscrie în clubul european a fost – şi rămâne pe mai departe – să iasă din starea de înapoiere la care o condamnase istoria şi, cu eforturi conştiente, susţinute, să se înscrie pe orbita unei dezvoltări moderne. Sarcină uriaşă dacă comparăm punctul de pornire cu cel de atins. Injoncţiunea istorică face ca sarcina să cadă pe umerii actualei şi viitoarelor generaţii. Am convingerea că mulţi români, probabil majoritatea, sunt pătrunşi atât de semnificaţia istorică a misiunii cât şi de necesitatea  efortului, de răspunderea ce le incumbă. Mulţi, prea mulţi însă, stau de o parte, dau din umeri nepăsători sau alţii, nici ei puţini, sacrifică interesul ţării pe altarul intereselor proprii fie pur şi simplu n-au formativ aderenţă la ceea ce se cheamă interesul naţional.
Gestul brutal de ultimă oră este plângerea penibilă, mincinoasă, adresată solemn forurilor europene cum că România nu este o ţară democratică. Aş spune că dimpotrivă, a devenit chiar prea democratică, adesea o democraţie greşit înţeleasă, de unde ni se trag anume ponoase. Dar unii nu acceptă democraţia dacă nu joacă în interesul lor. Convenţia Naţională Franceză l-a condamnat pe Ludovic al XVI-lea la ghilotină cu 361 de voturi contra la 360. Un vot din 721                                                                                        a conturat o decizie democratică. Ai noştri nici în anul de graţie 2012 nu acceptă că decizia (precum şi răspunderea) aparţine majorităţii. Au pus la cale tot ce se poate imagina împotriva actualei puteri, mai puţin o alternativă de guvernare fundată pe proiecte şi programe concrete prin care să convingă că pot fi mai buni. Iată, isteria neputinţei i-a determinat să părăsească lucrările Parlamentului sub cuvânt că nu sunt băgaţi în seamă, că nu le sunt acceptate obstrucţiile. Spre exemplu Legea învăţământului, Codul muncii şi numeroase alte măsuri ale reformei au fost asumate prin răspundere nu numai pentru că erau presate de timp ci şi pentru că, în chip vădit, opoziţia obstrucţiona adoptarea lor.
Sub apăsarea enormei responsabilităţi, democraţia obligă cetăţeanul să devină judecătorul suprem al actelor de guvernare în cadrul ciclurilor electorale. O va face în acest an şi vom vedea judecata lui. Vom vedea dacă socoate că e bine, fie şi cu preţul unor sacrificii dureroase, să aprecieze o politică constructivă care să asigure baza relansării economice, să raţionalizeze şi eficientizeze structurile statului, să însănătoşească climatul moral şi de justiţie, într-un cuvânt să întreţină raza speranţei, fie e mai bine ca într-un cadru injustiţional să cheltuim tot ce avem azi, c-apoi vom vedea noi ce facem mâine. Corect ar fi ca judecata să se facă pe fapte iar nu pe vorbe. Mă încumet să spun că niciodată din 1989 încoace viitorul ţării n-a apăsat cu atâta răspundere asupra alegătorului ca acum. Nu e vorba de a ţine morţiş pe unii la putere şi pe alţii în opoziţie, nu e vorba de a aplauda fotogenia unora in detrimentul bunei judecăţi a altora mai puţin prezentabili. Criteriile ce ţin de persoane ar trebui înlocuite cu cele ce ţin de valoare.
Dacă actualele sondaje de opinie sunt corecte, semnalele pot fi îngrijorătoare. Vedem că se bucură de apreciere vocalii, promitenţii, criticii, zgomotoşii, cei ce cu o detaşare frizând iresponsabilitatea promit marea cu sarea, fără să spună de unde; cei ce se comportă total nedemocratic; cei ce uneltesc împotriva României; cei ce se sperie de justiţie. Probabil aceştia vor învinge electoral. Numai că răspunderea nu va fi atât a lor ci mai mult a celor ce-i vor alege.
Odată cu aderarea la noul Tratat de Stabilitate al UE, sarcinile care vor sta în faţa ţării vor spori dar odată cu ele şi perspectivele de însănătoşire ale vieţii. Conjunctura face ca ţara să fie obligată să se pronunţe într-o chestiune atât de importantă într-un an electoral, cu toate meandrele comportamentale ale unor campanii electorale, comportamente pe care le cunoaştem şi la care ne aşteptăm de-acum dintru început. Cu o notă de originalitate, anume, cu un Parlament ciuntit şi sub ameninţarea că vor translata bătălia politică în stradă.
La rândul lor, cei de la putere, speriaţi de involuţia în sondaje, în loc să dea dovadă de unitate şi solidaritate se ciondănesc între ei, sunt pe punctul de a slăbi determinarea şi fermitatea în a urma până la capăt reformele necesare. Consecvenţa pe calea trasată a reformei este singura şansă a lor ca şi a ţării, fie şi cu riscul pierderii temporare în sondaje. Nu neapărat deţinerea puterii ci echilibrarea şi modernizarea ţării ar trebui să-i anime, atât pe politicieni cât şi pe cei chemaţi să le judece prestaţia. Prevăd însă în acest furibund an electoral o adevărată cruciadă, o veritabilă ofensivă (deja declanşată) împotriva inamicului comun, nimeni altul decât stabilitatea, prosperitatea şi imaginea României.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu