O locomotivă diesel și una cu aburi sunt cele mai recente cadouri primite de prietenii proiectului de repunere în funcțiune a mocăniței pe ruta Sibiu – Agnita. Cele două locomotive au fost cedate în custodie voluntarilor din Agnita care muncesc la acest proiect de către Societatea feroviară de turism. Aflate la Cluj-Napoca, locomotivele vor fi aduse înspre Sibiu în zilele următoare. Locomotiva cu aburi va fi amplasată la capătul de linie îngustă de la Sibiu, iar cea diesel va fi dusă la Agnita, alături de vagonul de călători la a cărui recondiționare au muncit voluntarii sibieni.
”Exponat static încă din anii '70, locomotiva cu aburi prezintă multe lipsuri, în special în marchiză, deși exteriorul pare complet pentru un ochi neantrenat. Pe de altă parte, locomotiva diesel a rulat pentru ultima oară în urmă cu doar câțiva ani, fiind în mare parte completă, deși prezintă lipsuri care o fac neoperabilă. Ambele urmează a fi cosmetizate de către voluntari în 2012 și, pe cât posibil, se vor completa lipsurile”, anunță prietenii mocăniței pe pagina lor de internet.
Pentru a aduce la o stare cât mai bună cele două locomotive, Prietenii Mocăniței au nevoie de ajutor. Toți cei care consideră că pot face acest lucru sunt invitați să ia legătura cu voluntarii asociației sau, eventual, își pot dona cele două procente din impozit către Asociația Prietenii Mocăniței.
Foto
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 952
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
R
Acum 14 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C