Marţi,
08.10.2024
Cer Senin
Acum
21°C

Gala de balet. Zece lei, un bilet

Balerini sibieni și berlinezi, pe aceeași scenă cu nume consacrate în domeniu din Ucraina, Austria, Franța, Polonia, Japonia sau Rusia este promisiunea primului eveniment din acest an al Teatrului de balet din Sibiu. Gala de Balet, eveniment programat pe 24 februarie, de la ora 19.00, la Casa de cultură a sindicatelor este rezultatul colaborării teatrului de balet din Sibiu cu cel din Berlin.
”Gala aduce în faţa publicului fragmente din opere celebre precum: Carmen, Lacul Lebedelor, Grand pas classique, Lacrimosa, La Esmeralda, Festivalul Florilor în Genzano Corsarul, Spărgătorul de nuci, Barocco, Don Quijote, Elegie de Herzen, Caravaggio, La Sylphide, Les Bourgeois”, se arată într-un comunicat de presă.
Pe scenă vor evolua balerini foarte valoroşi dintre care amintim pe Ovidiu Matei Iancu (Opera Naţională Bucureşti), Bogdan Plopeanu, Risa Mochizuki, Takahiro Tsubo, Alexandru Pilcă şi Satomi Netsu, Iana Salenko (Ukraina), Rainer Krenstetter (Austria), Corinne Verdeli (Franţa), Wieslaw Dudek (Polonia), Shoko Nakamura (Japonia), Dmitry Semionov (Federaţia Rusă), Sebnem Gülseker (Germania), Ibrahim Önal (Germania), Dinu Tamazlacaru (Moldova), Marian Walter (Germania) şi Viara Natcheva (Bulgaria), informează organizatorii.
Biletele pentru spectacol se pot achiziţiona  de la Casa de Cultură a Sindicatelor începând din data de 13 februarie 2012, de luni până vineri, între orele 10 şi 16. Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Balet Romania

Acum 12 ani

Succes Teatrului de Balet Sibiu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus