Marţi,
25.03.2025
Innorat
Acum
11°C

Liturghie cu toti arhiepiscopii Mitropoliei Ardealului intru multumirea Preamilostivului Dumnezeu

 

În această duminică, de Duminica Ortodoxiei, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu se va săvârşi Sfânta Liturghie, slujită de ierarhii reuniţi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. ”Demersul e unul de natură pastoral-misionară, izvorât din dorinţa comună a tuturor arhiereilor Mitropoliei Ardealului de a aduce mulţumire Preamilostivului Dumnezeu „pentru toate darurile Sale revărsate asupra noastră și asupra credincioșilor noștri, dar și de a aduce prinos de cinstire Sf. Ierarh Andrei Șaguna, ocrotitorul Mitropoliei noastre”, după cum ne-a precizat ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului”, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei Ardealului.
Programul acestei Sărbători va începe la ora 9:00 (înveşmântarea ierarhilor), urmat, de la ora 9: 30, de Sf. Liturghie. Slujba arhierească va fi slujită de ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiuluiîn şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Ioan, Arhiepiscopul Harghitei şi Covasnei, ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, PS Sofronie, Episcopul Oradiei, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi PS Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

bonicud

Acum 13 ani

Multumim BUNULUI DUMNEZEU pentru toate cele daruite noua nevrednicilor.Cele bune date noua sunt ca o rasplata,iar cele mai putin bune, sa nu zic cele rele,pentru indreptarea noastra.Zi si noapte,sa dam slava CREATORULUI ca nu ne-a lasat uitarii.Nicu.
Raspunde

Taratorule

Acum 13 ani

Astia nu sunt imbracati ca niste vrajitori?
Raspunde

bonicud

Acum 13 ani

Multumesc CERULUI ca sunt tarator,dar cred ca sunt tarator spre cele de sus,adica spre cele drepte.Nicu.
Raspunde

bonicud

Acum 13 ani

Multumesc CERULUI ca sunt tarator,dar cred ca sunt tarator spre cele de sus,adica spre cele drepte.Nicu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus