Marţi,
29.11.2022
Cer Senin
Acum
-3°C

Radu Zaharia, dupa eliminarea din meciul cu Dinamo: Nu am dormit toata noaptea

Fundaşul lui Gaz Metan Mediaș, Radu Zaharia, cel care a fost eliminat în meciul pe care echipa sa l-a pierdut cu 2-0, sâmbătă, pe Național Arena, în fața lui Dinamo București, a mărturisit că nu a putut să închidă ochii în noaptea respectivă, gândind și regândind faza cu pricina.

Fotbalistul de 23 de ani al Mediașului s-a aflat în central atenției și în partida tur, în care, la fel, a fost eliminat. Pe 31 iulie, dinamoviștii câștigau la Mediaş cu 5-0. Sâmbătă seară scorul a fost doar 2-0 pentru „câini”, însă Zaharia, ca și în tur, a fost eliminat după un fault asupra aceluiași jucător, Marius Niculae. Dinamoviștii beneficiau de un penalty, transformat atât în tur, cât și în retur de mijlocașul Cătălin Munteanu. Asemănările dintre tur și retur continuă cu marcatorul golului secund, care, culmea, a fost unul și același: Ionel Dănciulescu.

Zaharia spune că similitudinile dintre cele două partide nu sunt altceva decât simple coincidențe. „Sincer să fiu, nici nu mai ştiu cu exactitate ce s-a întâmplat la faza respectivă. A fost o minge centrată peste apărarea noastră, un lob de la vreo 20 de metri, iar mingea a căzut exact în zona mea. L-am simţit în spatele meu pe Marius Niculae, am vrut să resping, a căzut mingea o dată, moment în care am vrut să dau în ea, însă dinamovistul a înţepat foarte rapid balonul. L-a ciupit cu capul, iar eu, cum eram în săritură, am căzut foarte rău. Am fost ameţit după căzătură şi nici nu mai ştiu când arbitrul mi-a dat cartonaşul roşu. M-am trezit că sunt trimis la vestiare.(…) E doar o simplă coincidență, nimic altceva! Pentru că în tur, la Mediaş, îmi amintesc foarte bine cum s-a petrecut faza. A fost o centrare în faţa porţii şi tot Niculae s-a băgat în mine, mi-a luat faţa şi s-a dictat penalty. Pe reluări, am văzut că, iniţial, Colţescu a vrut să dea ofsaid, însă, în cască, a comunicat cu tuşierul şi apoi a dat penalty. Sincer, nu cred că meritam să fiu eliminat. A fost o măsură prea drastică”, a declarat Radu Zaharia, pentru gsp.ro.

Nu i-au imputat eliminarea

Nici colegii și nici antrenorul Pustai nu i-au reproșat ceva legat de eliminarea din minutul zece, care a dus și la primul gol dinamovist în meciul pierdut de Gaz Metan. „Nimeni nu mi-a reproşat nimic la finalul jocului! Probabil o să avem marţi analiza partidei şi o să văd şi eu mai exact ce am greşit. Îmi pare rău că am lăsat echipa în inferioritate numerică, era greu să reziste în faţa celor de la Dinamo, mai ales că totul s-a derulat în primele minute ale jocului. Regret că i-am dat peste cap toată tactica lui nea Cristi”, a spus Radu Zaharia, pentru gsp.ro.

„Toată noaptea nu am dormit”

Fundașul spune că după eliminarea din meciul jucat pe Național Arena nu a dormit deloc și că imediat și-a amintit de primul cartonaș roșu, cel din meciul tur. „Să fiu sincer, am avut unele gânduri, mi-am adus şi eu aminte ce s-a întâmplat la Mediaş. Chiar nea Cristi mi-a zis să am mare grijă, să nu mai repet greşeala din tur. M-am simţit foarte bine fizic, eram concentrat pe meci şi poate din dorinţa de a evolua cât mai bine s-a întâmplat acest episod neplăcut. Altfel, nu îmi explic ce s-a întâmplat. Aşa a fost să fie. (…) Tot drumul de întoarcere de la Bucureşti, m-am gândit doar la faza respectivă. Să ştii că nu am închis un ochi toată noaptea, nu îmi dădeam seama ce s-a petrecut şi de ce s-a întâmplat la fel. A fost o perioadă foarte urâtă. Chiar dacă am primit foarte multe mesaje de încurajare, mai bine să nu ai parte de astfel de situaţii!”, a mai spus Zaharia.

Jucătorul Gazului a încheiat interviul acordat Gazetei Sporturilor cu „ce nu te omoară te face mai puternic!”, sperând să treacă cât mai repede peste deziluzia de la Dinamo – Gaz Metan 2-0.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus