CSU Sibiu a pierdut și meciul disputat aseară, în sala de la Brazi, împotriva echipei Asesoft Ploiești. După ce în tur sibienii au făcut un meci fantastic, reușind să revină de la -13 puncte înaintea ultimului sfert și să învingă, în retur, ploieștenii au pornit ca din tun, fără nicio speranță pentru echipa lui Cătălin Vulc. Prahovenii au câștigat primele trei sferturi, ultimul dintre ele la o diferență confortabilă, de 10 puncte. Sibienii nu au reușit să întoarcă soarta meciului în ultimul sfert, fiind conduși chiar și cu peste 20 de puncte. Asesoft câștigă cu scorul de 98-83. Victoria prahovenilor vine pe mâna procentajelor excelente la aruncările din acțiune, 64% la aruncările de 2 puncte și 40% la cele de la distanță. Față de alte partide din campionat, sibienii n-au pierdut complet jocul în căciulă, marcând la fel de multe puncte ca și adversarii de sub panou. Însă ratările la trei puncte i-au costat. Sibienii au marcat doar cinci aruncări de la distanță. Marcatori: Wisseh 32, Scott 22, Riley 13, Khartchenkov 9, Crăciun 5
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cătălin Vulc , Asesoft Ploiești
Vizualizari: 215


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Alzara 1918
Acum 7 ore
Alzara 1818
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
MergeTreaba
Acum 7 ore
Ana Alexe