Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
14°C

Anulati tot! Legea lustratiei a fost declarata neconstitutionala

 

Curtea Constituţională a decis că Legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist, este neconstituţională. Parlamentul a adoptat Legea lustraţiei în 28 februarie, în absenţa Opoziţiei, care se află în grevă parlamentară. 
Legea lustraţiei impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist. Actul normativ prevede că persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv ale regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani consecutiv, informează Mediafax. Printr-un amendament propus de UDMR la votul în plen, în categoria persoanelor lustrabile au fost introduse şi cele care au avut calitatea de procuror în regimul comunist.
Forma în care a fost adoptată legea de către Parlament vine după decizia din 7 iunie 2010 a Curţii Constituţională care a declarat actul neconstituţional, apreciindu-l excesiv în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii. Actul normativ în forma din 2010, în opinia Curţii Constituţionale, instituia o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o culpabilizare generică făcută pe criterii politice.
Curtea Constituţională consideră că lustraţia se poate constitui ca reper moral, de rememorare a ororilor comunismului, dar şi ca măsură temporară de excludere de la funcţiile de conducere a unor autorităţi şi instituţii publice a persoanelor care au lucrat sau colaborat cu regimul comunist. Lustraţia nu înseamnă, însă, epurare sau răzbunare pentru alegeri ideologice greşite ori accidente biografice, ci încercarea de regăsire a demnităţii şi încrederii, precum şi redarea autorităţii instituţiilor fundamentale ale statului. Lustraţia accetuează mai ales principiul responsabilităţii în exercitarea demnităţilor publice, arăta CC.
Foto: Mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

8 comentarii

mela

Acum 13 ani

pacat era un pas inainte pentru clasa politica daca trecea legea
Raspunde

Ionel

Acum 13 ani

Sa speram ca pana la urma va fi aplicata o lege a lustratiei, chiar daca aceasta a fost declarata neconstitutionala
Raspunde

all4all

Acum 13 ani

din fericire pt cei care au gresit...din pacate pt noi toti...era o lege de care tara asta are nevoie , mai ales in ceea ce priveste clasa politica!
Raspunde

Alina

Acum 13 ani

Asa este. Nu avem nevoie de aceasta lege, lasati comunistii sa ne conduca si nu ii deranjati cu legi de astea nasoale.
Raspunde

Marius

Acum 13 ani

Cu siguranta Romania are nevoie de o lege care sa se aplice pentru clasa politica. Cu siguranta.
Raspunde

bes

Acum 13 ani

Probabil o sa-i lustreze natura ca parlamentul nu este in stare(sau nu vrea) indiferent de culoarea politica a majoritatii. As avea si doua observatii: 1. Legea lustratiei in forma in care fusese adoptata era un 0 barat pentru ca nu interzicea alegerea in functie a celor ce au facut parte din organismele de conducere PCR(deci puteau intra in parlament, consilii locale sau judetene) iar celorlalti nu le ingradea numirea(vezi UTC etc.). 2. O lege a lustratiei nu o sa treaca niciodata de Curtea Constitutionala tocmai pentru ca restrange drepturile la gramada si nu individual. De aceea legea ar fi fost eficienta in anii \'90(dar stim cu totii de ce nu s-a adoptat). Sunt de acord cu Marius(commentul nr. 5), este nevoie de o lege pentru clasa politica. Ar fi de dorit sa poata fi anchetat orice parlamentar fara sa mai fie nevoie de aprobarea parlamentului(in cele din urma, traficul de influenta si alte apucaturi nu cred ca constituie declaratie politica), sa se interzica migratia pe timpul mandatului daca alesul demisioneaza din partidul sub ale carui culori a fost ales(a nu se aplica daca este demis ca prea o sa aiba presedintii de partid multa putere), etc. Hai sa facem o lista sa vedem la ce ajungem.
Raspunde

MIAU

Acum 13 ani

lg.lustratiei trebuia scoasa in anul1990 nu acuma // deageaba nu mai afecteaza pe nimeni acuma // este ca o joaca de biza
Raspunde

Vasi

Acum 13 ani

Legea lustratiei intr-o tara condusa permanent de comunisti.....cadou facut unei natii de prosti....comuna primitiva avea un IQ mai ridicat decat toata haznaua asta la patrat.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus