Etapa a XXIV-a a Ligii I a fost deschisă, aseară, de partida dintre Oțelul Galați și Voința Sibiu, câștigată de fotbaliștii lui Dorinel Munteanu cu scorul de 3-0.
După înfrângerea cu campioana en-titre, antrenorul „alb-verzilor”, Alexandru Pelici, a spus că elevii săi trebuie să își revină, deoarece Liga I continuă și nu așteaptă pe nimeni.
Învinși la Galați, sibienii pot să reintre în zona retrogradării, în cazul în care atât FCM Tg. Mureș, cât și Sportul Studențesc vor învinge în meciurile din etapa a 24-a. Mureșenii joacă în deplasare cu „U” Cluj, iar „studenții” primesc vizita lanternei roșii, CS Mioveni. „Am venit cu gânduri mari, dar plecăm acasă cu tolba goală. Astra este, trebuie să mergem înainte și să ridicăm capul, pentru că, așa cum am mai spus, campionatul nu ne așteaptă și avem jocuri importante în continuare. Trebui să adunăm puncte, ca să reușim să ne îndeplinim obiectivul. Am luat goluri foarte ușor. Știam că Oțelul are nevoie mare de puncte și și-au făcut jocul ușor pe greșeala noastră. Am luat gol foarte repede, în minutul doi, iar apoi ei și-au făcut jocul. Au închis foarte bine și ne-au prins din nou pe ieșirile noastre în atac. Noi nu suntem o echipă de posesie foarte bună, suntem o echipă de tranziție și astăzi s-a văzut. Este adevărat că dacă Sportul Studențesc și FCM Tg. Mureș câștigă ne vor depăși în clasament, dar mai sunt etape până la final și putem să recuperăm, dacă acest lucru se va întâmpla. Trebuie să ne scuturăm, să ne revenim! Am avut și absențe, dar aceasta nu este o scuză”, a declarat Alexandru Pelici, aseară, după meci, la Digi Sport 1.
Cu Vaslui și Rapid orice punct e binevenit!
Jocurile dificile nu s-au terminat pentru Voința Sibiu.
Mai mult, în etapa viitoare, pe stadionul „Municipal”, va veni FC Vaslui. Apoi, sibienii vor pleca la București pentru jocul cu Rapid. Antrenorul Pelici este de părere că cele două echipe trebuie respectate, fiind vorba despre formații cu pretenții, dar că nu poate fi vorba despre teamă în confruntările imediat următoare. „Trebuie să ne obișnuim, pentru că o să vină Vaslui și apoi Rapidul. Sunt, din nou, două jocuri cu echipe foarte bune. În acest context, orice punct este binevenit. Sperăm și vom încerca să câștigăm cât mai multe puncte din aceste jocuri, dacă vom reuși, vom vedea! Meciul cu Vaslui va fi foarte greu, este o echipă foarte bună, la fel ca și Oțelul sau Rapid. Sunt echipe cu pretenții, echipe care au atacat Cupa și campionatul. Ne va fi foarte greu. Îi respectăm, dar nu ne tem de nimeni și jucăm așa cum putem sau știm noi în acest moment”, a conchis Alexandru Pelici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sportul Studențesc , Digi Sport , Dorinel Munteanu , Antrenorul Pelici , Voinţa Sibiu , Cu Vaslui , Alexandru Pelici , Oţelul Galaţi
Vizualizari: 419
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Prof. de Geografie
Acum 1 oră
@Hermannstadt
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
X