Sâmbătă,
19.06.2021
Parțial Noros
Acum
22°C

Branko Gajic: As vrea sa continui la CSM Sibiu

Venit acum o lună și jumătate pe banca tehnică a echipei de volei a Clubului Sportiv Municipal din Sibiu, sârbul Branko Gajic poate fi considerat un adevărat miracol pentru fetele care erau condamnate să joace un nou play-out.

Terminând pe ultima poziție a clasamentului Diviziei A1 la volei, CSM Sibiu era nevoită, pentru a supraviețui în prima ligă, să înfrunte Universitatea Cluj. În campionatul care tocmai s-a încheiat, echipa sibiană a schimbat trei antrenori, până să vină pe bancă Gajic. Scopul său declarat era acela de a salva formația de la retrogradare, iar deznodământul a reliefat faptul că șocul schimbării antrenorului cu o lună și jumătate înainte de play-out a dat roade. „În Serbia am rezultate foarte bune, iar pentru mine nu contează numele jucătoarele. Trebuie să respecte ceea ce trebuie să facem, indiferent de numele lor. <>, aceasta este politica mea. Poți să faci rezultate și cu șase jucătoare, dacă faci ceea ce trebuie. Când o jucătoare nu e bună, echipa merge rău. Desigur, e mai ușor să schimbi o jucătoare decât șase. Fetele au respectat tot ce am spus eu. Înainte să vin aici, am discutat cu ceilalți antrenori care au fost la echipă. Mi-au explicat ce probleme există. Încă de la primul antrenament le-am explicat că vreau disciplină, iar ele au înțeles. Fără disciplină nu poți să faci ceva bine, pentru că dacă ai disciplină la antrenament, o ai și în joc”, spune Branko Gajic.
 
În mai îi expiră contractul 
 
Contractul lui Branko Gajic, a cărui aducere la echipă a schimbat în bine atitudinea și evoluția fetelor, expiră în luna mai. Încă nu a existat o discuție de prelungire, dar antrenorul spune răspicat că ar dori să continue la Sibiu. Tactica sa pentru noul sezon include și aducerea a minimum trei jucătoare, pentru a nu mai trece prin emoțiile play-out-ului. „Da, vreau să rămân. De ce nu? Până acum, totul a fost foarte corect. Prima dată trebuie să vedem ce trebuie făcut. Astăzi, fără bani, nu merge nimic. Când vorbesc de bani, mă refer la bugetul pentru tot: de la cei pentru mine, la cei pentru jucătoare. Nu e normal să mă gândesc la mine, iar o jucătoare să nu aibă bani. Trebuie să vedem ce bani o să primească fetele, iar apoi o să vedem care este bugetul pentru sezonul nou. Ne-ar trebui un secund, un fals și un centru”, spune Branko Gajic plin de optimism.
 
Sibiul are nevoie de volei
 
Gajic a ajuns să cunoască istoria recentă a echipei sibiene și consideră că undeva s-a greșit, deoarece CSM Sibiu a jucat foarte multe baraje în ultimii ani. Impresionat de Sibiu, Branko Gajic crede că orașul de pe Cibin are nevoie și merită să fie reprezentat în prima ligă de volei. „Acum trebuie să se vadă ce este important, pentru că Sibiul este un oraș de cultură, dar, normal, trebuie și sport. Există baschet, fotbal și în continuare Sibiul are și volei. Nu trebuie foarte mulți bani pentru o reprezentare continuă a orașului în prima divizie de volei. În ultimii ani au jucat play-out. Nimeni nu a realizat că nu este bine, că sunt mereu în stres, că se fac greșeli în cumpărarea jucătoarelor. Pot să spun că în acești ani s-au făcut selecții proaste. Nu e normal că nimeni nu s-a întrebat de ce în ultimii patru ani au jucat play-out”, subliniază Branko Gajic.
 
Cunoscut pentru modul în care se manifestă la fiecare minge jucată de elevele sale, Branko spune că reacțiile sale din meci sunt normale și că în acest mod le arată fetelor că este aproape de ele. „Câteodată am nevoie să simt că jucătoarele știu că sunt acolo și că se pot baza pe mine. Am foarte multă energie, pe care o manifest pentru ca ele să știe că sunt acolo. Tot ce fac, fac pentru ele, pentru că dacă eu nu gândesc ceva bine, nu are cum să iasă ok. Aceasta ține de conexiunea dintre antrenor și jucătoare, eu nu pot să am rezultate fără jucătoare”, conchide Branko Gajic.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus