Preşedintele Comisiei Centrale a arbitrilor, Ion Crăciunescu, a declarat, astăzi, după şedinţa Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, că s-a pus problema aducerii arbitrilor străini la meciuri din Liga I, dar că propunearea a fost respinsă.
“Problema arbitrilor străini s-a supus la vot, dar a fost respinsă”, a spus Ion Crăciunescu, citat de digisport.ro.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că grupările Dinamo, Steaua şi Rapid au propus aducerea arbitrilor străini, dar că nimeni nu a venit cu „soluții concrete”. “Au fost cinci voturi pentru, trei împotrivă şi cinci abţineri, deci nu a îndeplinit condiţia de jumătate plus unu. Dinamo, Steaua şi Rapid au propus, dar niciun club nu a venit cu soluţii concrete. Nici nu au făcut o analiză a arbitrajelor din primele cinci etape. Să spună că procentul acela de zece la sută a fost încălcat, astfel că solicităm arbitri străini. Nu avem nimic. Vom vedea ce se întâmplă, dacă solicită un anumit meci vom avea o reanaliză în Comitetul Executiv”, a spus Sandu, citat de digisport.ro.
Arbitrajele din ultimele etape au fost vehement criticate de antrenorii, jucătorii sau patronii din Liga I. Mai mult, de la reluarea campionatului nu a existat etapă în care să nu apară cel puțin o „fază discutabilă”, care să suscite interesul sau suspiciunea oamenilor din fotbal. Pe parcursul campionatului în curs, de arbitraje cu greșeli au avut parte și echipele sibiene, Voința și Gaz Metan, în urma cărora cele două formații au pierdut puncte prețioase.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Comitetul Executiv , Preşedintele Comisiei Centrale , Ion Crăciunescu , Comitetului Executiv , Federației Române , Mircea Sandu
Vizualizari: 335
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Prof. de Geografie
Acum 8 ore
@Hermannstadt
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
X