Cu o întârziere de nouă luni, firmele subcontractate de Strabag au început, săptămâna trecută, lucrările de reabilitare a DN14 Sibiu – Mediaș – Sighișoara. Deocamdată, drumul a fost marcat cu vopsea galbenă, au fost adăugate noi panouri de avertizare și a fost spart, în sfârșit, asfaltul în dreptul a trei podețe situate între Șura Mare și Slimnic. În aceste cazuri, traficul a fost limitat pe o singură bandă.
DN 14 este, în acest moment, cel mai dificil drum național din județ - ”valurile de asfalt” și gropile pun la grea încercare suspensiile șoferilor care circulă între Sibiu și Mediaș. Întârzierea lucrărilor – care ar fi trebuit să înceapă încă din iulie anul trecut – dă mari bătăi de cap și șoferilor din Mediaș: Șoseaua Sibiului și strada Aurel Vlaicu (principalele străzi de tranzit din municipiu) intră aștepată un strat sănătos de asfalt tot în cadrul proiectului de reabilitare a DN14.
Ce trebuie să facă Strabag?
Cei de la Strabag au fost angajați, la începutul lui 2011, de către CNADNR să reabiliteze DN 14 pentru suma de aproape 39 de milioane de euro. Între Sibiu și Mediaș lucrările de reabilitare vor acoperi 47,5 km, iar între Mediaș și Sighișoara, 31,9 km.
Din cele 23 de poduri aflate pe traseul DN14 între Sibiu și Sighișoara (exceptându-le pe cele din interiorul orașului Mediaș), 13 vor fi reconstruite integral, restul de zece urmând să fie doar reabilitate. Poduri noi vor fi ridicate în locul celor existete la Șura Mare, la Șeica Mare, Axente Sever (doar cel peste valea Plopului), la Copșa Mică (cel peste pârâul Șomandru va avea doar suprastructura nouă), Târnava, Mediaș (cel din apropierea intersecției cu drumul către Buzd), la Ațel (cel peste pârâul Ațel și o scurgere) și la Șaroșu pe Târnave (peste valea Fierului). Pod nou va mai fi amenajat la Dumbrăveni (peste pârâul Valchid), iar în Daneș, județul Mureș, ambele poduri existente vor fi înlocuite cu altele noi. Potrivit celor de la CNADNR, podul peste pârâul Hoghilag, de la Dumbrăveni, va fi demolat. În toate aceste zone este de așteptat ca pentru ridicarea noilor structuri traficul să fie deviat pe rute ocolitoare.
Termenul de finalizare a lucrărilor este 23 februarie 2013. Adică peste 320 de zile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Ron
Acum 5 ore
Eu
Acum 6 ore
Emil