În perioada 5-6 aprilie s-a desfăşurat la Mediaş seminarul ”Carieră şi etică în funcţia publică”. Manifestarea care a reunit la aceeaşi masă funcţionari publici din 6 judeţe a fost organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în premieră într-un oraş nereşedinţă de judeţ. Invitaţii speciali la acest eveniment au fost primarul Teodor Neamţu şi prefectul judeţului Sibiu, Horaţiu Răcuciu.
Modificarea statutului funcţionarilor publici, deficitul de personal cu care se confruntă în momentul de faţă sistemul românesc şi aplicarea legii unice a salarizării sunt cele mai importante aspecte care sunt abordate în cadrul acestor seminarii.
„În prezent Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publice are un rol pro activ şi vine în întâmpinarea administraţiilor locale organizând evenimente în teritoriu şi încercând să descentralizeze cât mai mult din procesul de recrutare”, a declarat Cristian Roman, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din România.
„Este foarte important ca funcţionarii publici să-i cunoască pe cei care lucrează la ANFP datorită numărului mare de probleme cu care ne confruntăm în teritoriu şi este foarte bine să se stabilească un contact între părţi”, a declarat Horaţiu Răcuciu, prefectul judeţului Sibiu.
„Este pentru prima dată când ANFP organizează acest seminar într-un oraş nereşedinţă de judeţ şi eu cred că este un început pentru că ne-am oferit să mai organizăm asemenea evenimente. Este important să stăm la aceeaşi masă şi să găsim cele mai bune soluţii pentru problemele cu care ne confruntăm”, a declarat primarul Teodor Neamţu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Agenția Națională , Teodor Neamtu , horatiu racuciu , Agenției Naționale , Funcţionarilor Publice , Funcționarilor Publici , Facebook Cristian Roman
Vizualizari: 305
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
ID
Acum 4 ore
Joe Doe
Acum 4 ore
MergeTreaba
Acum 4 ore
Asdfasdf
Acum 4 ore
Georje