Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Ce naiba vor de la Diaconescu aproape 30.000 de sibieni?

Partidul Poporului Dan Diaconescu are undeva la 16% în sondajele efectuate la nivelul județului Sibiu. Iar evoluția e una ascendentă, cu cât se apropie alegerile generale. În sate unde găsești lipit pe câte o poartă un banner cu însemnele partidului, nerozi cu acte în regulă devin persoane demne de luat în calcul în sondaje. Iar oamenii râd și dau din cap: ”să vedem ce-o fi și cu Diaconescu ăsta!”. Oameni în toată firea, trecuți de prima tinerețe, dar nici atinși de senilitate, oameni care au gustat și din rația la pâine a lui Ceaușescu, care au înghițit în sec și la Iliescu și au devenit atât de furioși împotriva lui Constantinescu încât au vrut să vadă ”ce-o fi și cu Vadim ăsta”. Nu a fost nimic, doar o mică răfuială a Irinei Loghin cu părâtul Rasdaq, pe care tare l-ar fi poftit după gratii. Să fie uitat deja acest recent episod vadimist în Parlament?

Încrederea arătată, în subconștientul popular sibian, unuia  precum Dan Diaconescu poate fi interpretată și ca o formă de protest la adresa unora precum Știrbeț, Ariton, Silvestru Lup, Cazan și restul listei e de completat cu mulți din actualii și aproape toți din foștii.

Dar asta nu e o scuză. Încrederea arătată lui Dan Diaconescu, transferul de încredere către persoane care nu au cum să demonstreze veleități politice sau administrative, nu poartă simbolul unei sancțiuni aduse ”granzilor”, ”greilor”, ”nașilor” politicii locale și naționale. Nu are fundamentul unei analize raționale, oricât de superficială ar fi aceasta. Nici măcar rezultatul unui imbold emoțional nu are cum să fie – cât de multă ură poți acumula pentru a decide să îți manifești simpatia pentru cel care promovează dezbinarea ultimei fărâme de ”prințip” al societății actuale?

Nădejdea mea este că, la generalele care vor decide, până la urmă, viitorul acestei mascarade, puși să își aleagă uninominal reprezentantul, sibienii vor căsca, totuși, ochii la prenume și nume, la construcție morală personală, la CV, măcar. Și nu vor căuta, cu un rânjet de răzbunare absurdă, numele ”Partidului Poporului” care ”să dea” cu zeci de mii de euro în fiecare dintre oropsiții acestei popor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Mona

Acum 11 ani

Stiu caz concret de persoane care si-au dat datele din buletin fara sa stie exact pentu ce.... stiau de Dan Diaconescu... Poporul nostru drag :)
Raspunde

he he

Acum 11 ani

Am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi! (Petre Ţuţea)
Raspunde

@he he

Acum 11 ani

Pacat de Petre Tutea. Tot el a spus: \"Poporul Roman este una din minunile lui Dumnezeu in marsul lui pe pamant\". Inca nu stiu cum sa ma feresc de dezamagirea lui Tutea...
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Dupa cum cunosc eu lucrurile, intelectualii de orice culoare si functionarii..indiferent..cei ce citesc..HABAR NU AU CE GANDESTE MASSA POPULARA..asa, cu cuvinte de propaganda veche.. Comunistii au fost mereu cu cartea (masluita, clar DAR:) castigatoare in maneca fiindca erau ei primitivi, dar prin primitivism mai LEGATI de POPOR cum ziceau ei... atat de primitivi incat sa priceapa asta..NUMAI POPULISMUL ADUCE VOTURI. SI NU VETI PUTEA FACE NIMIC contra.. Dar si acest pretins partid DAN DIACONESCU, o sa vedeti, va face calea intoarsa si va inchina TOATE STEAGURILE furate nu lui Basescu (Jeltzin) ci lui UNGUREANU (Putin)...Este o DIVERSIUNE KGB tradusa in geto-dacica nord-dunareana...(aplicata inca de cand era prin 1945 NKVD) insamantata rapid si cu SPOR Miciurinist in Baragan. Nu mai trebuie insa invatata Limba Rusa..chineza e mai la moda...
Raspunde

Lu

Acum 11 ani

Nu crede niciodata o statistica (sondaj) pe care nu ai falsificat-o tu! :D
Raspunde

michael

Acum 11 ani

eu ntraiesc si ma amagesc cu speranta asta , cum ca romanii au invatat cum se voteaza si ce se voteaza de ... mai multe alegeri... dar \'geaba...! adevarul este ca la urmatoarele alegeri , ( ptr. mine cel putin ) este asa ... un fel de sah-mat ! nu am pe cine sa aleg ! psad !? nah...ponta e prea ... pnl !? \'nt ! a primit si va mai primi tradatori din pdl asa ca o stampila la pnl = o stampila la pdl ... ceilalti nu mai conteaza ... sory dar asta e situatia !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus