Marți,
03.02.2026
Parțial Noros
Acum
3°C

Primăria a cumpărat servicii suplimentare de dirigenție de șantier pentru Calea Șurii Mari. „Sunt lucrări neprevăzute inițial, legate de amenajarea zonei Văii Șerpuite”

Primăria a cumpărat servicii suplimentare de dirigenție de șantier pentru Calea Șurii Mari. „Sunt lucrări neprevăzute inițial, legate de amenajarea zonei Văii Șerpuite”
Randare Calea Șurii Mari. Foto: Primăria Sibiu

Primăria Sibiu a cumpărat servicii suplimentare de dirigenție de șantier pentru contractul de modernizare și extindere a Căii Șurii Mari. 

Conform unui anunț de pe platforma de licitații publice, municipalitatea a cumpărat direct de la firma sibiană Soniconsult Concept SRL aceste servicii pentru suma de 40.000 lei. 

Amintim că, în luna iulie, la scurt timp de la anunțarea asocierii care va implementa contractul, Primrăia a cumpărat și serviciile de dirigenție de șantier. Atunci, autoritățile locale au plătit aproape 150.000 de lei firmei Corby Solutions SRL, din Ilfov.

Contactați de Turnul Sfatului, reprezentanții municipalității au explicat că serviciile suplimentare sunt necesare pentru lucrări care nu au fost prevăzute inițial, acestea fiind legate de amenajarea zonei Văii Șerpuite.

„În etapa de elaborare a proiectului tehnic pentru modernizarea și extinderea Căii Șurii Mari au survenit modificări substanțiale a soluției din documentația de avizare a lucrărilor de investiții (DALI) în ceea ce privește amenajarea zonei Văii Șerpuite. Astfel, proiectul tehnic indică soluția nouă de intubare a cursului de apă și amenajarea la suprafață a unor trotuare, piste pentru biciclete și refugii pentru transportul public, fără a afecta benzile de circulație auto. Ca urmare a acestui tip nou de lucrări, neprevăzute în momentul achiziției inițiale a serviciilor de dirigenție, a rezultat necesitatea contractării unor servicii suplimentare de dirigenție de șantier, pentru specialitatea lucrări hidrotehnice”, ne-au răspuns aceștia.

Amintim că în martie 2024, Consiliul local a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) elaborată pentru proiectul botezat „Modernizare și extindere Calea Șurii Mari”. În DALI-ul aprobat în unanimitate, document care a devenit public abia după lansarea licitației de proiectare și execuție, s-a propus plantarea de noi copaci acolo unde mai pot fi amenajate zone verzi: „Zona adiacentă părții carosabile va fi amenajată acolo unde este posibil cu o zonă verde, înierbată, pe care vor fi plantați arbori cu o circumferință de 18 – 20 de cm, la o distanță de aproximativ 15 metri între ei. Pe partea stângă a străzii, aceasta va avea minim 50 de cm lățime, cu rol de siguranță între carosabil și pista de biciclete. Zonele verzi vor fi amenajate cu folie anti-buruieni și amenajată cu pietriș mărgăritar”.

Conform răspunsurilor date în faza de clarificări a licitației aflată în derulare, pe porțiunea în care curge la marginea Căii Șurii Mari, pârâul Hamba va fi acoperit de betoane, pentru a face loc unui „trotuar în consolă”.

„Conform DALI modul de amenajare al Văii Șerpuite (pârâul Hamba – n.r.) prevede că toți arborii vor fi tăiați, iar albia se va amenaja cu un canal de beton sub formă dreptunghiulară cu grosimea peretelui și a radierului de 25 de centimetri și o înălțime de 1,5 metri până la 3,5 metri. Vă rugăm să ne confirmați dacă modul de amenajare a Văii Șerpuite (P. Hamba) propus în DALI reprezintă soluția agreată de beneficiar”, este una din întrebările formulate în faza de clarificări.

Reprezentanții administrației locale arată că asta au încuviințat aleșii sibienilor, la propunerea conducerii Primăriei, dar că lucrurile ar putea fi schimbate dacă sunt aduse alte soluții. „Având în vedere că proiectul a fost recepționat și indicatorii tehnic-economici avizați prin HCL (hotărâre a Consiliului local – n.r.), este soluția acceptată de beneficiar. Această soluție poate fi modificata la faza PT (proiect tehnic – n.r.), în funcție de studiile suplimentare și avizele obținute pe aceste lucrări”.

Despre aceasta, am scris aici: Peste 100 de copaci de pe Calea Șurii Mari vor fi tăiați, iar pârâul Hamba va fi betonat. Studiul de circulație arată că ambuteiajele vor persista și după acest proiect

Ulterior, reprezentanții Primăriei Sibiu au emis un drept la replică în care au arătat că cea mai mare parte a copacilor sunt duzi, dintre care majoritatea sunt bolnavi. „Din întregul număr de arbori verificați, cei 3 arbori de glădiță sunt în stare fitosanitară bună, iar 5 duzi sunt în stare fitosanitara acceptabilă în sensul că nu prezintă scorburi și putregai la nivelul trunchiului până la înălțimea de aproximativ 6 metri, dar la nivelul crengilor din coroană prezintă ciuperci specifice lemnului degradat, aspecte ce nu le asigură o viabilitate pe termen mediu și lung. Restul de 102 duzi prezintă scorburi, putregai, țesut lemnos uscat, ciuperci și înclinații periculoase care nu le asigură viabilitate pe termen scurt. De asemenea, distanțele între arbori sunt foarte mici variind între 1 și 4 metri”, arătau, la începutul acestui an, reprezentanții Primăriei Sibiu.

Citiți și: Copacii de la intrarea în Sibiu dinspre Mediaș, tăiați pentru lărgirea Căii Șurii Mari. „Toți au fost marcați, în prealabil, de către Direcția Silvică”

În octombrie 2025, reprezentanții Primăriei Sibiu au făcut publice randări ale străzii modernizate, urmată în luna următoare de emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe tronsonul de aproape 1 km în lungime dintre viaductul Gara Mică și giratoriul de acces spre autostradă.

Proiectul are o valoare de 41,37 milioane de lei, din care 34,84 milioane lei vor fi asigurați din fonduri europene obținute de Primăria Sibiu în Programul Regiunea Centru, restul de 6,53 milioane fiind asigurați din bugetul local.

Citește și: Cum va arata Calea Șurii Mari. Primărie: încep lucrările pe tronsonul de aproape 1 km. 2 benzi pe fiecare sens, piste de biciclete, insule de separație cu spații verzi

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Sumi

Acum 1 oră

" Primăria a cumpărat servicii suplimentare de dirigenție..." NU ne miram ,va recunoastem stilul , "speram " sa NU fie singurele...suplimentare ! Noi am vrea sa "cumparam " o primarie NOUA , care sa ne reprezinte ,dar mai avem de asteptat (din pacate ) ... Procentele de la alegeri raportate ,la total. explica multe... De ce ati taiat atatia copaci cand aveati utilajul de...transplantat ?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus