Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
16°C

Razvan Lucescu: Dupa scor, a fost o victorie usoara, dar am avut de munca cu Vointa

În etapa a XXVI-a a Ligii I, Rapid a bătut-o, pe propriul teren, pe Voința Sibiu, scor final 3-0.  

Însă, antrenorul giuleștenilor, Răzvan Lucescu, spune că pentru a obține victoria echipa sa a trebuit să muncească și să fie foarte atentă, chiar dacă scorul ridicat ar indica altceva. „După scor şi final, da, pot spune că a fost o victorie uşoară. Dar a fost de muncă şi a fost necesar să fim atenţi. Voinţa este foarte bine organizată şi fac foarte bine ceea ce ştiu. Cred că, după pauză, am avut zece minute în care nu am mai fost noi cei din prima parte. Apoi, pe un fond de descătuşare, am gestionat bine meciul. Sunt şi meciuri în care îţi iese aşa cum vrei jocul. Surdu înseamnă enorm pentru echipă, este omul care pune în permanenţă presiune pe adversari, ţine sub presiune adversarii şi, poate de aceeaa ajunge de multe ori să rateze”,  a declarat Lucescu, după meci, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Rapidiștii au urcat pe locul trei al clasamentului, cu 48 de puncte, cu unul mai puțin ca Steaua și cu patru în urma CFR-ului din Cluj. Sibienii de la Voința rămân pe poziția a 13-a, cu 28 de puncte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus