Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

38 de rideri la Campionatul National de Freeride

 

Bâlea Lac a fost, pentru două zile, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase concursuri de iarnă din România, Campionatul Național de Freeride. Între 12 și 13 aprilie, 38 de rideri din țară dar și din Austria, Serbia, Franța, Ungaria, Danemarca și Germania au făcut pârtie din zăpada pufoasă de pe crestele Făgărașilor într-un concurs pentru schiori și snowboarderi temerari. Concursul a început cu 2 cursuri organizate de echipa de salvamont și o ședință tehnică în care s-au explicat în amănunt zonele de desfășurare a concursului, după care în dimineața următoare, cu o tură demonstrativă a ghizilor montani. Toți riderii au pornit apoi spre creastă de unde și-au dat drumul cu curaj în jos, pe zăpada nebătută. Riderii s-au luptat pentru cea mai buna linie, și au fost punctați/depunctați după numeroase criterii (flow, agresivitate, siguranță, trick`uri etc. ). După ce ultimul rider a plecat, au coborât ghizii și “ski-ninja`s” (Riderii din staff, care au asigurat controlul și siguranța pe durata cursei). După o pauză de două ore, riderii au luat din nou la pas creasta, pe versantul unde s-a dat lupta pentru finală, o cursă mult mai dificilă dar, în același timp, și mult mai fascinantă, cu finișul pe lacul Bâlea.

Câștigători:

Snowboard : 1: Kinda Geza 2: Mircea Lungu 3: Iulius Miklos

Ski (Femei) : 1: Edit Miklos 2: Bojthe Kinga 3: Sonia Dragan

Ski (Bărbați) : 1: Felix Weimers 2: Zalan Sipos 3: Markus Thor

Foto: hila.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

2 comentarii

Gufanul

Acum 11 ani

Clientela de ortopedie aceste ,,concursuri\" inutile!! Adrenalina... spectatori zero... riscuri de accidente mari.. probleme altora ( salvamont , SMURD, )!!Unii vor critica aceasta opinie dar ce rost are sa ...risc?? Sunt piste si zone pt. sporturile de alunecare hibernala !! Daca apare unul cu ideea de-a cobori pe bord ori schiuri cu mainile legate la spate ori cu ochii legati ?? Pe cand un concurs de sarit de pe hotel intr-un lighean cu apa?? Adrenalina , frate... chestii coool!!Sportul e sport restul ...mofturi!!
Raspunde

dave

Acum 11 ani

si tu esti gramada!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus