Guvernul României l-a demis astăzi din funcție pe prefectul județului Sibiu, Horațiu Răcuciu (foto stânga), numindu-l în locul lui, cu caracter temporar, pe Rareș Macrea (foto dreapta).
”Încetează exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Sibiu de către domnul Răcuciu Horaţiu-Dumitru; Exercită, cu caracter temporar, funcţia publică de prefect al judeţului Sibiu domnul Macrea Rareş. Domnul Macrea a exercitat temporar, în perioada 2009-2011 funcţia publică de subprefect al judeţului Sibiu”, se arată într-un comunicat de presă remis în urmă cu câteva minute de Guvern.
Conform informațiilor neoficiale venite din partea partidelor politice, se pare că Horațiu Răcuciu va candida din parte PDL pentru funcția de primar al orașului Săliște. Contactat de Turnul Sfatului pentru a comenta acest zvon, deputatul PDL Cornel Știbeț, declara înainte de Paște că ”se discută toate variantele”.
Până în acest moment Horațiu Răcuciu nu a făcut niciun fel de declarații referitoare la o eventuală implicare a sa în campania electorală. Răcuciu a mai lucrat în cadrul primăriei Săliște în perioada 2002 - 2006 fiind secretar al primăriei.
Noul prefect al județului Sibiu, Rareș Macrea, a deținut funcția de subprefect până în data de 14 septembrie 2011, fiind înlocuit cu actualul subprefect, Constantin Morar .
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Guvernul României , Macrea Rareş , Rareș Macrea , horatiu racuciu , Cornel Știbeț , Constantin Morar , Domnul Macrea , Răcuciu Horaţiu
Vizualizari: 539
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adi Gliga
Acum 7 ore
Calitate nu cantitate
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
Nemo
Acum 8 ore
Ion Iliescu