Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Loredana concerteaza in Piata Mare. Lanseaza "Suita"

Cum ar fi să fii întâmpinat la poarta de sosiri din aeroport, pe peronul gării sau în Centrul Istoric al Sibiului, de o suită de personaje costumate baroc? Cum ar fi să primeşti de la un conte şi de la o contesă toate informaţiile de care ai nevoie, despre agenda culturala a Sibiului? Cum ar fi ca  Suita ospitalităţii să îţi ureze înainte de toate, cu zâmbet şi voie bună, bun venit în Sibiu?

La Sibiu ospitalitatea are propriul eveniment, intitulat generic „Suita” şi menit să dea sensuri noi şi inedite noţiunii de gazdă, prin ridicarea ospitalităţii la rang de artă.

Evenimentul cultural „Suita” este iniţiat şi organizat de Fundaţia Culturală Artex şi vine să demonstreze în 2012 la Sibiu, din luna mai şi până în noiembrie, că sibienii sunt nu doar gazde primitoare, ci ştiu să transforme şi să reinventeze noţiunea de gazdă.

Proiectul propune crearea unei suite de personaje costumate baroc ale căror principale roluri vor fi întâmpinarea turiştilor la poarta de sosiri din aeroport sau pe peronul gării, prezenţa în Centrul Istoric din Sibiu, dar şi în cartierele oraşului cu informaţii despre evenimentele culturale ale zilei, săptămânii sau lunii, participarea la evenimentele culturale din Sibiu, în mijlocul publicului, pentru a aduce zâmbet şi voie bună.

Societatea livrează alte personaje decât cele de poveste. Provocarea campaniei „Se caută un conte! Se caută o contesă!” este aceea de a identifica în „marea de suflete” şi personaje contemporane exact pe acelea care sunt conectate cu povestea şi care până în luna noiembrie vor anima oraşul, dând viaţă conţilor şi conteselor ospitalităţii.

Campania de recrutare a personajelor a debutat în luna martie şi va continua până în data de 4 mai 2012. La finele perioadei de recrutare a „conţilor” şi „conteselor”, aceştia vor intra într-o perioadă de pregătire a rolului, într-un „cantonament al ospitalităţii”, urmând ca prima întâlnire a acestora cu publicul să fie în data de 18 mai 2012, în cadrul unui concert Loredana, concert care va marca şi startul activităţii Suitei ospitalităţii.

Informaţii complete despre condiţiile pe care aspiranţii la rolul de conte sau contesă în Suita ospitalităţii trebuie să le îndeplinească, precum şi despre procedura de înscriere pentru un rol se găsesc pe siteul oficial al evenimentului: www.suita.ro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

lol

Acum 13 ani

Cine-i va plati pe mascaricii astia, costumati in papagali baroci, tot contribuabilul sibian?
Raspunde

RP

Acum 13 ani

daca contribuabilul sibian e patetic ca tine, da, asa ar trebui
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus