Adio, principialitate!

Lumea este surprinsă şi se întreabă care o fi substratul evadărilor politice furtunoase din ultima perioadă de timp. Aproape la unison, protagoniştii invocă argumente de principialitate politică, adică cum că partidul pe care-l părăsesc a deviat de la orientarea şi gândirea iniţială care le-a motivat aderenţa, dar se regăsesc acum în coordonatele doctrinare ale partidului la care migrează. Jurnalişti şi analişti politici privesc îndărătul cortinei şi explică fenomenul prin prisma intereselor electorale şi pe bună dreptate. Nu este neapărat necesară o abordare savantă, prin prisma modificării legislaţiei electorale, pentru a conchide că este vorba de o motivaţie pe cât de banală, pe atât de simplă: credinţa şi speranţa, întărite de promisiuni, că noul stăpân le asigură eventuala permanenţă politică în fotoliile puterii. Perspectiva pe care o prefigurează sondajele de opinie joacă rolul esenţial. Cu alte cuvinte, plec de aici şi mă duc dincolo pentru că, spun sondajele, acela va fi partidul câştigător. Aşa se explică migraţia şi traseismul politic în preajma alegerilor.
Putem fi tentaţi să-i înţelegem. Aşa ar fi dacă politica ar fi dată pentru satisfacerea intereselor lor. Numai că principial, politica este dată pentru a satisface interesele, aşteptările şi împlinirile generale ale societăţii. Altfel spus, cine vrea bogăţie sau mărire, să se angreneze în viaţa economică, în lumea afacerilor. Politica este sau ar trebui să fie apanajul celor ce vizează interesul naţional. Intru în politică pentru că am un crez, am o dorinţă de a contribui la bunăstarea materială şi spirituală a societăţii. Am o gândire proprie care se mulează pe linia doctrinară a cutărui partid. Aceasta ar fi adevărata principialitate în politică. Şi care nu trebuie negociată ca la tarabă. Corneliu Coposu spunea: poţi negocia orice, mai puţin principiile. (Se impune o mică corecţie: dacă le ai). Poţi greşi în alegerea partidului, poţi constata pe parcurs o inadvertenţă cu propria orientare, poţi pleca în altă parte pentru împlinirea propriei viziuni, ceea ce este altceva decât replierea electorală pură şi simplă. Nu-ţi schimbi convingerile după cum bate vântul în pânzele electorale. Acela nu e politician în adevăratul sens al cuvântului.
Departe de a fi o problemă minoră, lipsa de principialitate sau abandonarea principialităţii de către politicieni se constituie într-o adevărată tragedie pentru un popor. Tot astfel cum, aprecierea greşită a prestaţiei politice din partea electoratului se poate constitui la rându-i într-un handicap naţional. Trăim vremuri excepţionale nu numai la noi. Lumea este într-o accentuată fierbere şi încordare, caracterizate printr-o criză ce tinde să ia amploare la nivel mondial. A gestiona, în astfel de condiţii, treburile lăuntrice ale unui popor apăsat de o jumătate de secol de tiranie comunistă şi jecmănit de două decenii de banditism postrevoluţionar, este o treabă extrem de grea. Putem fi uşor tentaţi să dăm girul promisiunilor deşarte (presa locală spune, spre exemplu, că sibienii ar vota în proporţie de 16% Partidul Poporului care promite, între multe altele, câte 20.000 de Euro fiecărui cetăţean); putem onora prin votul nostru tot felul de populisme demagogice, lipsite de proiecte şi programe concrete şi fezabile care să le asigure trăinicia; îi putem pune la stâlpul infamiei pe cei care au recurs la măsuri de austeritate (e adevărat nu întru totul echitabile) sau au direcţionat o bună parte a veniturilor bugetare spre stimularea economiei; putem arunca anatema asupra celor care au pus în mişcare justiţia. Putem să nu votăm. Este dreptul nostru ca cetăţeni să luăm sau nu atitudine. Doar că trebuie să fim conştienţi de rolul, implicaţiile şi semnificaţia atitudinii adoptate. Este punctul în care se intersectează rolul şi răspunderea alegătorului şi alesului. Este momentul la care se raportează fundamental principialitatea. Ea implică interes şi devoţiune, o cumpănită judecată, o puternică încărcătură de responsabilitate în spiritul valorilor perene care asigură prosperitatea şi înălţarea unei naţiuni, a unui popor. Ea implică deopotrivă consecvenţă stimulativă cu tine însuţi, cu conştiinţa aportului  pozitiv-valoric la binele comun. Într-un cuvânt, principialitatea este piatra de încercare a politicii.
Ei bine, este exact ceea ce ne lipseşte. Este exact valoarea supremă pe care o persiflăm. Interesul binelui comun a fost, este substituit în chip agresiv de interese personale potrivit devizei care-pe-care într-o învălmăşeală aiuritoare în care singura busolă este banul, puterea, supremaţia. Politica este deturnată de la rostul ei şi folosită aproape exclusiv în interese personale sau de grup. Să fi crezut că problemele extrem de dificile pe care le încearcă şi alte popoare europene şi nu numai, ne vor fi trezind la realitate? Dimpotrivă. Anul acesta electoral se anunţă de pe acum despuiat de orice zăgazuri morale, de bună cuviinţă, de cumpănire, de responsabilitate. Se anunţă a fi anul unui adevărat bâlci electoral. Ideea de principialitate în politică este pe punctul de a sucomba ineluctabil. Ne putem lua binişor adio de la ea.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu