Joi,
16.01.2025
Cer Senin
Acum
-3°C

Vointa – Petrolul, duelul galeriilor / VIDEO

Dacă duelul dintre echipele lor favorite s-a terminat la egalitate, scor 1-1, „partida” dintre cele două galerii a fost câștigată, de la distanță, de „Peluza Sud”, pe tabela invizibilă contabilizându-se scorul de 2-4.

„Meciul” suporterilor a început de la 1-0 pentru ploieșteni, care punctau încă de dinaintea începerii jocului dintre Voința și Petrolul prin numărul mare de ultrași deplasați la Sibiu și prin vacarmul declanșat încă de când au ajuns în oraș. Dacă inițial și-au anunțat prezența în jur de 600 de suporteri, numărul „lupilor galbeni” din stadion a fost mult mai mare.

Odată cu începutul jocului se restabilea egalitatea, deoarece fanii sibieni au realizat o coregrafie inedită, folosind, cu acordul jandarmilor, fumigene cu fum portocaliu. Punctul de 2-1 în favoarea galeriei sibiene a fost adus de întregul stadion, la golul marcat de Andrei Zăgrean în minutul șase, oamenii din toate sectoarele unindu-și vocile pentru a acapara fondul sonor cu binecunoscutul „Sibiu, Sibiu!”. Lupii egalau la doi, tot în planul sonor, imediat după ce și favoriții lor o egalau pe Voința, în meciul de pe teren.

Mai puțin vocali după ce Petrolul a egalat, peluziștii sibieni scoteau înspre finalul primei părți a jocului un banner care îi ducea la 3-2 în meciul lor cu „lupii galbeni”. Sibienii au modificat un proverb strămoșesc și l-au transformat în „Lupul își schimbă stadionul, dar Divizia a”, cu trimitere directă la noul stadion „Ilie Oană”, arena modernă și recent construită a Petrolului.

Scorul final al meciului suporterilor era stabilit tot printr-un banner, care avea mesajul „Noi nu rivalizăm cu animale, Dragoș Enache vă reprezintă în continuare”. De menționat este faptul că Dragoș Enache este suporterul ploieștean care a pătruns pe teren la meciul dintre Petrolul și Steaua București, scor 0-3, din 31 octombrie 2011, fanul lovindu-l pe George Galamaz, cu pumnul.

Pe teren, cele două formații și-au împărțit punctele, iar distanța dintre ele rămâne de două lungimi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

hi,hi

Acum 12 ani

Fain, castigm meciurile cu galeria, trista consolare si nu ne salveaza nici de retrogradare. Daca pierdem e arbitrul de vina, daca facem egal, i-am batut la duelul galeriilor, hai ca sunteti penibili!Asta-i ca tampenia aia spusa de Johannis ca sibienii l-au votat pe Basescu ca sa nu plece sasul prim ministru la Bucuresti. Hi, hi, hi :)))
Raspunde

da ce noi avem galerie???

Acum 12 ani

asta este galerie, uitati-va ce galerie are petrolul...
Raspunde

seby

Acum 12 ani

Sibiul nu se va salva cu un asa joc niciodata,petrolul are cea mai tare galerie din tara,respect!.
Raspunde

clay

Acum 12 ani

.....tambelor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus