Duminică,
26.10.2025
Parțial Noros
Acum
11°C

Titus Nicoara: "seria nu se va decide in trei meciuri"

 

Medieșenii par foarte echilibrați înaintea duelului cu Asesoft Ploiești din play-off-ul campionatului național de baschet. După ce au pierdut ambele meciuri din sezonul regulat în fața prahovenilor, medieșenii și-au luat toate măsurile de precauție. Inclusiv psihologic, găzarii par pregătiți pentru un duel de durată. „Cred că toată seria va fi echilibrată, nu se va decide în 3 meciuri. Orice este posibil. Și ei pot câștiga la noi, și noi la ei, probabil seria va ajunge în meciul 5. Ar fi ideal să câștigăm primele două meciuri la noi acasă pentru că apoi ne trebuie o singură victorie din 3 să ne calificăm dar e destul de greu să învingi o echipă de două ori, în două zile consecutive, mai ales pe Ploiești”, spune Titus Nicoară, cea mai bună rezervă din campionatul național de baschet.

Cu două echipe de o valoare atât de asemănătoare, este greu să indici punctul în care se va face diferența. Ambele echipe practică o apărare agresivă și au nenumărate soluții ofensive. „Cred că orice detaliu poate face diferența, de la forma de zi a unor jucători. Într-o zi pot marca din poziții incredibile, într-alta nu poate marca nimic. Ajunge să câștigi la un punct meciul, nu trebuie 20 de puncte”, mai spune Titus Nicoară. Singura sincopă din parcursul Mediașului în play-off s-a petrecut în meciul III, primul de la Târgu Jiu, când găzarii au pierdut la nu mai puțin de 20 de puncte diferență. „Cu Rovinari am avut meciuri mai grele, mai ușoare, s-a văzut și în seria aceea, al treilea meci l-am pierdut la 20 de puncte, nu ne așteptam. Ei au prins o zi foarte bună, au băgat totul. Contează și valoarea lotului. E nevoie să joci cu 9-10 jucători ca să te poți califica. Nu poți trece mai departe în șase oameni, să câștigi o serie în șase jucători”, mai spune Nicoară.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus