Printr-un comunicat postat pe site-ul Federației Române de Fotbal, Comisia de Licențiere a anunțat că toate cele 18 cluburi din Liga I au îndeplinit condițiile pentru a evolua și anul viitor în primul eșalon.
„Deciziile pronunţate nu au fost atacate cu apel în termenul stabilit de Regulamentul de licenţiere, astfel că acestea au rămas definitive şi irevocabile prin neapelare”, se arată în comunicatul FRF.
Situația Voinței Sibiu este puțin mai specială și, dacă aceasta reușește salvarea de la retrogradare, va trebui să își mute cartierul general în Mediaș. Sibienii au semnat un contract cu vecinii din județ și în eventualitatea unei rămâneri în prima ligă vor juca meciurile considerate pe teren propriu pe stadionul Gazului Metan. „Au fost probleme, dar am semnat un contract cu ce de la Gaz Metan. Stadionul din Sibiu nici nu intra în discuție. Am obținut derogări și derogări, chiar și în iarnă, pentru că oamenii de la Federație au înțeles situația. Se știa demult că nu vom juca pe stadionul din Sibiu, dacă nu se făceau reparații, chiar și cei de la Primărie știau”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, Marius Lungu, președintele executiv al „alb-verzilor”.
În ultimele cinci meciuri din actuala stagiune a Ligii I Voința joacă în compania formațiilor FC Brașov(deplasare), Dinamo București(acasă), CFR Cluj(deplasare), „U” Cluj(deplasare), respectiv CS Mioveni(acasă).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Marius Lungu , Gaz Metan , Dinamo București , Turnul Sfatului , Gazului Metan , Situația Voinței Sibiu , Federației Române
Vizualizari: 289
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Nemo
Acum 49 minute
Valentino Versace
Acum 51 minute
Nemo
Acum 54 minute
Nemo
Acum 59 minute
Hermannstadt