Despre cauzele si semnificatia esecului PDL

Eşecul suferit de PDL va constitui, la nivelul principiilor general-politice şi judecat în timp, un semnificativ paradox în evoluţia modernă a României. Anume ca un partid şi un guvern animat de bune intenţii să fie repudiat de populaţie. Căderea guvernului prin moţiunea de cenzură se datorează doar formal şi mediat replierii parlamentare, aceasta explicându-se pe fond reaşezării barometrului popular electoral în perspectiva viitoarelor alegeri. Aşa dar, atât cauzele cât şi semnificaţia eşecului fac trimitere la pulsul popular. Acesta trebuieşte explicat.

După boomul consumativ culminând cu alegerile din 2008, după măsurile populist-electorale privind majorări de pensii şi salarii dincolo şi peste putinţele economice reale, s-a năpustit asupra noastră flagelul crizei exprimat pe două coordonate: efectele crizei la nivel european şi internaţional conjugate cu sărăcia bugetară. Încercarea de a face faţă situaţiei ne-a obligat la împrumuturi. Perpetuarea acestora ar fi încărcat datoria ţării la cote insuportabile, rezultatul fiind intrarea în incapacitate de plată. Acordurile cu FMI s-au dovedit a fi o supapă de salvare, cu condiţia adoptării măsurilor necesare de echilibrare ponderată între venituri şi cheltuieli, ceea ce a condus inevitabil la adoptarea măsurilor de austeritate. În acest moment au survenit doi factori profund destabilizatori şi anume, o parţial greşită concepţie a guvernului privind măsurile de austeritate şi reacţia parţial greşit înţeleasă a populaţiei.

Reducerea tuturor salariilor linear cu 25% s-a dovedit profund greşită. Era elementer, costurile crizei nu trebuiau puse cu aceeaşi pondere asupra celui care câştigă 7-800 de lei lunar faţă cu cel care câştigă 5-6.000 sau mai mult. Măsurile s-ar fi cuvenit progresive. Cei care au avut şansa unui câştig mai bun (tot din venitul naţional) să fi contribuit cu mai mult, compensatoriu, oricum nu ar fi fost puşi în situaţia imensei mase a celor cu venituri modeste şi acestea astfel ciuntite. Ar fi fost o măsură de veritabilă dreptate socială, rezultatul financiar-bugetar putând fi acelaşi. La rândul său, reacţia populară ar fi fost mai ponderată, mai înţelegătoare.

Peste situaţia astfel creată s-au suprapus alţi doi factori şi anume, de o parte abilitatea de tip securist-manipulatorie îndelung exersată a opoziţiei în exploatarea nemulţumirilor, plenar facilitată de anume mijloace de spălare a creierelor, concomitentă de altă parte, stării prostratice a guvernului care n-a catadicsit să-şi facă publice, cu aceeaşi stăruitoare insistenţă, unele importante măsuri economice ca de exemplu amplele şantiere de autostrăzi, şoselele de interes naţional, judeţean sau local, reţelele de gaz, apă şi canalizare, acestea şi altele cu efecte benefice asupra condiţiilor de viaţă şi cu certe perspective de viitor. Un domn mă întreba, înaintea căderii guvernului, cu cine să voteze. I-am spus să nu se ia după persoane  nici după nume ci să se informeze nepărtinitor ce au făcut unii sau ceilalţi în timpul guvernării, iar răspunsul va veni de la sine. Aşa de pildă va constata că după penibile tribulaţii de peste douăzeci de ani, justiţia tinde să-şi intre în rolul ei firesc. Cine i-a defrişat cărarea? Este adevărat, un primar de mare prestigiu ne spunea acu-ntr-o seară că există o foarte mare rezistenţă la reformă, implicit la revigorarea justiţiei, cu deosebire din partea celor ce au profitat de injustiţie şi din nefericire nu sunt puţini. În mâna lor e puterea.

Odată cu noul guvern, datele problemei nu se schimbă pe fond. Rămâne esenţială capacitatea echilibrării între venituri şi cheltuieli, între prezent şi perspectiva de viitor, între dreptate şi adevăr de o parte, minciună şi dezinformare de cealaltă. Populaţia va avea prilejul nu peste multă vreme să se convingă asupra justeţei condamnării unui guvern faptic sprijinit pe bune intenţii, alături cu cecul în alb acordat deocamdată unui altuia, pe simple promisiuni. Guvernarea efectivă este totdeauna adevărata piatră de încercare.

Un ultim cuvânt despre partenerii PDL la guvernare. Ceva este greu de înţeles. De vreme ce timp îndelungat, până în ultima clipă au subscris măsurilor adoptate de guvern fără vre-o opoziţie explicită, cum se poate explica abandonarea peste noapte a propriilor poziţii? Cu deosebire în cazul grupului minorităţilor naţionale unde calculul electoral nu joacă nici un rol ? Ceva asemănător cu UNPR. Poţi să spui că vei sprijini punctual măsurile venind în întâmpinarea interesului naţional din partea noului guvern dar nu să-i dai girul cu anticipaţie fără să ştii la ce te poţi aştepta. E chestie de fer-play politic.