Democrat-liberalii sibieni, treziți brusc în opoziție și-au lansat candidații pentru alegerile locale cu muzică și bocete. Sau bocete și muzică, pentru că ce plângeau politicienii de pe scenă era imediat șters de Adi Neamțu și Alina Bâcă, rapsozii invitați la eveniment să mai înblânzească atmosfera. Aproape că nu a fot vorbitor care să nu invoce suferința, truda și abnegația fiecărui pedelist, zvârcolit acum prin chinurile opoziției. Tonul a fost dat de liderul organizației, Ion Ariton, întâiul vorbitor de după intonarea imnului partidului și al țării, în această ordine. Introdus de prezentatorul evenimentului, Radu Scutea, așa cum trecuie, ”ministrul Economiei în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2012”, Ion Ariton și-a luat hârtia și a citit. ”Am fost membru al guvernului și știu cât de dificil e să administrezi economia României, mai ales în contextul internațional actual”, a spus Ariton, pentru vreunul care a uitat că a ocupat funcția cu pricina. Și după ce a înșirat Ariton greutățile guvernării, bâlbâindu-se pe alocuri și citind greu discursul, și-au intrat în rol soliștii de muzică populară. Pe fundalul muzicalo-optimist s-a stricat conexiunea dintre laptop și proiectorul care afișa pe scenă titlul evenimentului și în spatele candidaților și oficialilor PDL a apărut un semn apocaliptic: Achtung! Warning! Atention! Tehnicienii au reparat după câteva minute eroarea, însă era prea tâziu, fotografii își făcuseră datoria. Al doilea vorbitor a fost Raluca Turcan, care a dezlipit microfonul de pupitru și a vorbit liber despre greutăți, cum altfel, despre banii primarilor, gafele miniștrilor educației din cabinetul Ponta, și a vorbit... ”Nu mor caii când vor crinii”, a spus Turcan stârnind zâmbete prin sale, iar microfonul a fost preluat de primarul Mediașului, Teodor Neamțu. Carei-a spus din capul locului oful: ”Am văzut acum în opoziție cine sunt oportuniștii, că imnul nostru spune: apa trece, pietrele rămân. Și la noi a trecut apa și au rămas pietrele, au rămas stâncile”, a spus Neamțu ca un preot versat la slujba de duminică. Fostul său coleg, Gheorghe Roman, n-a fost în sală să-l contrazică. ”Am fost șantajați, dar noi n-am pus botul”, a mai zis Neamțu dezmorțind atmosfera din sală. După, a vorbit Constantin Șovăială, însă în ritmul președintelui organizației. Timorat și citind de pe foaie, Șovăială le-a adus și el aminte pedeliștilor de greutăți, iar apoi au spus câteva cuvinte o parte din candidați. ”Sunt economist. Profesia m-a format ca un fin analist și de aceea voi putea să gestionez bugetul Sibiului pe principiul economiei și chibzuinței pliat pe nevoile sibienilor. Sunt femeie, și poate vă întrebați ce aduce această nouă candidatură. V-aș răspunde: o femeie are puterea, curajul și îndrăznala să vă propună construcția unui spital de pediatrie nou-nouț la cele mai înalte tandarde. Să construiască mai multe creșe și grădinițe să amenajeze locuri de joacă și parcuri”, a decretat Mariana Brunchea de la tribună. Candidatul PDL la preșdedinția Consiliului Județean, Cornel Știrbeț, a făcut apel în discurs la primari, amintindu-le că ei sunt motorul acestei campanii electorale. Știrbeț le-a spus pedeliștilor că așteaptă după această campanie opt primari în plus în contul PDL, pe lângă ei 22 actuali, precum și câștigarea majortății în Consiliul Județean și președinția CJ.
Horațiu Răcuciu, fostul prefect, candidat la Primăria Săliște a anunțat și el: ”mă întorc acasă!” Și sala l-a aplaudat. Momentul probabil l-a străfulgerat pe liderul Ion Ariton, care în final a ținut morțiș să-și prezinte propria versiune a ultimului său moment de ministru: ”Am spus atunci, și am fost înțeles greșit de ziariști, am spus că sunt fericit că plec. Am fost fericit că am plecat în momentul în care tocmai fusesem felicitat pentru activitate de către patru organisme internaționale”, a ținut să specifice Ariton. Dar lumea era grăbită să plece.
În comparație cu lansarea USL-iștilor, democrat-liberalii au fost ceva mai bine pregătiți. Au fost inspirați aducând la eveniment mai puțini oameni și mult mai îngrijiți. Au pregătit senvișuri și apă minerală, iar sala mai mică de la Sindicate, în comparație cu Sala Transilvania a avut avantajul de a putea fi mai ușor de împodobit pentru eveniment. Ca și la USL-iști, și PDL-iștii au ieșit pe rând la țigară, uitând să mai intre înapoi, astfel că pe finalul evenimentului, erau tot mai multe scaune goale. Cât despre discursuri, oricum ar fi fost citite, sau oricât patos ar fi pus vorbitorii în ele, oameni au ieșit din sală fredonând ” Foaie verde foi de cimbru, măi române să fii mândru”, nicidecum, ”ne vedem în 10 iunie din nou victorioși!”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Sala Transilvania ,
Teodor Neamtu ,
Constantin Șovăială ,
Cornel Știrbeț ,
Consiliului Județean ,
Ion Ariton ,
Raluca Turcan ,
Gheorghe Roman ,
horatiu racuciu ,
Consiliul Județean ,
Mariana Brunchea ,
Radu Scutea ,
Adi Neamțu ,
Alina Bâcă ,
Primăria Sălişte
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu