Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Inca doi "clampari" retinuti de politisti

Polițiștii sibieni au reținut în această dimineață încă doi membri ai temutului clan Clămparu. Căutați de o bună perioadă de timp, Tiberiu M. și Constantin D. au fost reținuți astăzi de polițiști și au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. „Au fost reţinuţi în baza mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Tribunalul Sibiu, fiind condamnaţi la 4 ani şi respectiv, 3 ani şi 4 luni închisoarea pentru săvârşirea de infracţiuni de crimă organizată”, arată reprezentanții IPJ SIbiu. Dosarul Clămparu a fost unul dintre cele mai ample dosare de crimă organizată administrate în județul Sibiu. Procesul în dosar a durat nu mai puțin de 8 ani și s-a finalizat în luna martie a anului trecut. În total, cei aflați în anchetă au primit condamnări ce însumează 67 de ani și jumătate de pușcărie. Șeful clanului, Ioan Clămparu, a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare în România însă a fost prins, anchetat și condamnat la 30 de ani de închisoare și în Spania, pentru infracțiuni legate de prostituție. El a fost prins de autoritățile spaniole în luna septembrie a anului trecut.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Roman

Acum 11 ani

Pe vremea p.s.d.ului acesti nenorociti faceau jocurile ln Romania , si numai pentru aceste lucruri trebuie respectat p.d.l.ul .
Raspunde

gigi duru

Acum 11 ani

Matenciuc la parnaie? ...iarasi? hahaha ce viata de smecher are...tare de tot! Noroc ca nu mai are mult de executat si va iesi curand ca sa mai intre o data... mare smecher!!!
Raspunde

klapa

Acum 11 ani

Tarziu prostilor ,atatia ani au fost liberi si au facut legea in sibiu.va bucurati pentru nimic .or sa iasa repede au afaceri baietasi.SUTE DE MII DE EURO SI DOAR 3 ANI.RUSINE JUDECATORILOR
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus