Cele 88 de apartamente împărțite în patru blocuri ANL pe strada Viitorului sunt departe de a fi finalizate, deși termenul de execuție era martie 2011. ”Se lucrează, cum să nu se lucreze, dar nu la ora asta. La 17.00 se încheie programul”, a explicat un paznic lipsa de activitate de pe șantier.
Din cele patru blocuri, unul singur are acoperișul finalizat. Cel de-al doilea este aproape de același stadiu, iar celelalte două clădiri încă nu au unul, respectiv două niveluri finalizate.
Firma angajată de Agenția Națională pentru Locuințe, Victor Construct, este cea care a finalizat și blocul de pe strada Independenței, unde Primăria Sibiu încheie, în prezent, contractele cu beneficiarii. Și în acest caz lucrările au întârziat mai bine de un an, deoarece potrivit contractului lucrările trebuiau finalizate, inițial, în noiembrie 2010, termen prelungit ulterior până în mai 2011.
Cele 88 de locuințe de pe strada Viitorului vor avea câte una sau două camere. Sunt împărțite în patru blocuri, fiecare cu două scări. Locuințele sunt destinate tinerilor, 10% urmând a fi oferite persoanelor evacuate sau în curs de evacuare din casele retrocedate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 903
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Q
Acum 8 ore
Newman
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Eu
Acum 10 ore
Emil