Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Povestile eroilor sibieni din al Doilea Razboi Mondial

Imediat după Primul Război Mondial, pentru omagierea eroilor căzuți a luat ființă asociația“Așezământul Național “Regina Maria” pentru cultul eroilor”. Afost desființatăîn 1948 de către regimul comunist. La 19 noiembrie 1991 a fost reînființată sub denumirea Asociația Națională “Cultul Eroilor”. Astăzi, în Sibiu, ea este condusă de col. (r.) Avram Bojan.Turnul Sfatului vi-i prezintă pe sibienii care au căzut în luptele purtate de Armata Română pentru eliberarea Transilvaniei,Ungariei, unei părți din Austria și a Cehoslovaciei.

Locotenent-colonel Avram Zenovie a văzut lumina zilei la 26 noiembrie anul 1906 în comunaȘeica Mare și a căzut la datorie la 1 aprilie 1945 în luptele pentru eliberarea localităţiiUlmankadinCehoslovacia. A urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Infanterie „Principele Carol” din Sibiu între 1 septembrie 1924 și 1 iulie 1926. De la absolvire şi până la jertfa supremă a urmat Școala Superioară de Război. La 5 mai 1941 a fost numit ajutor atașatului militar român la Berlin. După evenimentele de la 23 august 1944 când România a întors armele împotriva fostului aliat, a revenit în țară, repetând în numeroase rânduri să participe la luptele împotriva trupelor germano-horthyste. Ca urmare,la 1 septembrie 1944 a fost încadrat Șef de Stat Major al Diviziei 11 Infanterie comandată de generalul de divizie Constantin Bădescu. În calitate de Șef de Stat Major al Diviziei 11 Infanterie a dovedit calități remarcabile de ofițer de Stat Major, cunoştinţe superioare tactice și operative, îndrăzneală și mult curaj în situațiile cele mai grele ale Diviziei 11 Infanterie. Aceste calități au fost puse în evidență în chip strălucit în luptele din Cehoslovacia. La 25 martie 1945, a cerut printr-un raport adresat comandantului de divizie să ia parte, cu un detașament al Regimentului 2 Dorobanți care urma să intercepteze comunicația Vys. Revuca-Lipt. Osada, la nord de localitatea Ulmanka, interzicând astfel retragerea forțelor hitleriste la nord de Banska Bystrica. Hotărârea să de a pleca în ceastă misiune importantă a fost categorică precizând în raport:”plec la gruparea de efort, acolo unde mor ostașii”, la 26 martie 1945. Detașamentul a plecat de la cota 1104 din Munții Fatra spre Ulmanka pe un teren muntos și accidentat. Pe acest traseu, detașamentul a purtat lupte grele timp de 3 zile desfășurând lupta corp la corp și la grenadă. După reluarea ofensivei maiorul Avram Zenovie a fost găsit mort la 1 aprilie 1945. După reconstituirea modului de acțiune, comandantul diviziei, generalul Bădescu Constantin a relatat în raportul numărul 2012 din 8 aprilie 1945 următoarele despre comportarea bravului erou:”Maiorul Avram Zenovie, plin de curaj sub un bombardament violent de artilerie și sub ploaia de gloanțe, a îmbărbătat trupa și ofițerii detașamentului rezistând la încercuire 3 zile şi 3 nopți până la terminarea muniției. În aceste lupte a fost ciuruit de gloanțe de pistol mitralieră şi cade eroic la datorie”. Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu ordinele “Coroana României” clasa a IV-a cu spade, “Steaua României” clasa a IV-a cu spade, Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a cu spade şi Medalia Cehoslovacă “Crucea de Război”, postmortem. I s-a acordat de asemenea, postmortem, gradul de locotenent colonel.

Căpitan Băcilă Vasiles-a născutla 2 februarie 1914 în comunaOrlat şi a căzut la datorie în noaptea de 7 pe 8 mai 1945 în luptele pentru eliberarea localității Sobesice din Cehoslovacia. A rămas orfan de mic, fiind crescut la orfelinatul din Turnul Roșu, unde a absolvit şi cele 7 clase primare. Sub îndrumarea cadrelor didactice ale acestei școli a urmat cursurile liceului militar “Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş pe care le-a terminat în 1933. În intervalul 1 septembrie 1933 – 1 iulie 1935 a urmat școala militară de ofițeri active de infanterie “Principele Carol” din Sibiu ale cărei tradiții le continuă Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”. La terminarea școlii a fost avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat în Regimentul 85 Infanterie. A fost transferat în Regimentul 94 Infanterie cu care a luat parte, după 23 august 1944, la luptele din zona localității Orșova, capturând și dezarmând trenuri germane încărcate cu militari şi materiale de război. A continuat apoi să ia parte la luptele pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei. În luptele din zona localității Mindszent, căpitanul Băcilă Vasile a fost rănit, dar a refuzat să fie evacuat înapoia frontului. A participat în continuare, la încleștările din interiorul orașului Budapesta unde s-a afirmat prin fapte de arme recunoscute de către comandantului corpului 7 Armata general Nicolae Șova. La începutul lunii aprilie 1945 i s-a încredințat comanda batalionului 2 din Regimentul 85 Infanterie cu care s-a evidențiat în luptele pentru cucerirea cotei 554 de lângă localitatea Babina Cehoslovacia. A fost rănit mortal în noaptea de 7/8 mai 1945 cu o zi înainte de capitularea necondiționată a Germaniei naziste. Pentru faptele sale de arme căpitanul Băcilă Vasile a fost decorat cu ordinele “Steaua României” clasa a V-a și “Coroana României” clasa a IV-a cu spade, precum şi propus la avansare postmortem la gradul de maior în monografia “Orlat-fiile de istorie” editată de col. Rezerva Ioan Părean fiu al acestei localități autor al lucrării, la capitolul fii de vază ai satului autorul îi acordă un spațiu tipografic pe măsura faptei sale de arme, iar numele acestuia se află trecut pe monumental eroilor închinat eroilor Orlățeni.

Continuare în numărul următor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Georg

Acum 11 ani

Era o intrebare capitala pe vremuri: CAMILA CU DOUA COCOASE INAINTE si DUPA 23 AUGUST. Aici ni se prezinta numai CAMILA CU DOUA COCOASE DUPA 23 AUGUST. Eroismul i-a apucat numai de la 23 August incoace? deci potrivit criteriilor UNIUNII SOVIETICE si Comunistilor? Clar ca razboiul din URSS a fost de agresiune si nedrept..dar EROII care-si SERVESC PATRIA indiferent de conditii si criterii si mode comunisto-fasciste-naziste, raman EROI raportati la PATRIA LOR in conjunctura respectiva...Deci EROI din Razboiul II Mondial ..pornind cronologic ar cam incepe cu 1941..si nu 1945. Dar la ACADEMIA STEFAN GHEORGHIU (pardon..urmasele ei) se studiaza inca OMUL SOVIETIC...
Raspunde

@georG

Acum 11 ani

In mod sigur cei care au murit n-au dorit sa moara. Tributul de sange a contat la negocierile de pace, in care Tara (ca vrei sau nu vrei, de Romania este vorba) a ramas cu Transilvania neciuntita. Pentru Moldova este necesara o alta discutie. Apropo de cele doua cocoase ale camilei, in 1939 Germania a impartit frateste cu prietena URSS Polonia: intr-o cocoasa a intrat jumatatea ciordita de germani, in cealalta cocoasa jumatatea sterpelita de rusi-sovietici. A, desigur ca germanii nu ciordesc, asa este ? Datorii de razboi catre Romania nu se platesc, asa este ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus