Vineri,
18.06.2021
Innorat
Acum
19°C

Vointa si Gazul. Au fost doua, a ramas una

 

Sibienii din toate colțurile județului au fost privilegiați în anul fotbalistic recent încheiat. Cu mic, cu mare, pasionații de fotbal din județ s-au putut delecta cu meciuri din Europa League, din Cupa României-Timișoreana, din Liga I, dar și cu întâlnirile directe dintre cele două echipe, care au reprezentat județul în campionatul românesc – Voința Sibiu și Gaz Metan Mediaș. Două formații, care l-a startul sezonului păreau diferite din toate punctele de vedere, s-au văzut nevoie să lupte pentru același lucru: salvarea de la retrogradare. De altfel, povestea Gazului și a Voinței în sezonul de curând încheiat are multe similitudini.

Cu un simț bine conturat al regiunii din care fac parte, sibienii, indiferent dacă sunt din Mediaș ori Sibiu, nu au avut parte tocmai de sezonul așteptat pentru echipele favorite. Gazul a ieșit prematur și dramatic din Europa League, a ratat la mustață calificarea în finala Cupei României și s-a salvat de la retrogradare abia în penultima etapă. În acest sezon, echipa din Mediaș a pierdut și o serie de jucători, cel mai important nume fiind cel al lui Eric de Oliveira. Per total, anul medieșenilor poate fi caracterizat perfect printr-un singur cuvânt, același pe care antrenorul Cristi Pustai l-a folosit de atâtea ori – oscilant.

De partea cealaltă, Voința a ieșit și mai șifonată după anul petrecut în elita fotbalului românesc, deși actorii principali ai grupării afirmă că „s-a crescut valoarea umană” ori că și cele 32 de puncte reprezintă un succes. Trupa lui Alexandru Pelici a retrogradat și povestea începută cu barajul nesperat nu a avut parte de un final fericit, ba dimpotrivă, „alb-verzii” au clacat tocmai spre final. Pelici s-a resemnat și și-a dat demisia, Sandu Tăbîrcă a plecat în Austria la familie, spunând că nu îi este clar dacă Voința mai are nevoie de el, iar veștile din zona conducerii sunt confuze. Astfel că viitor echipei stă, de fapt, în mâna a doi oameni – Ioan Hămbășan și Klau Johannis, care nu par atât de interesați să dea un răspuns ferm, să adopte o poziție, ci mai degrabă joacă jocul margaretei -  sprijin echipa, nu sprijin echipa.

Gaz Metan, aproape eurofantastică

Nu numai Voința a „profitat” de retrogradările formațiilor Poli Timișoara și Gloria Bistrița în Liga a II-a în sezonul trecut, ci și Gaz Metan Mediaș, care a ocupat astfel un loc de Europa League. Astfel că, sezonul medieșenilor a început mult mai devreme. În calea Gazului ieșeau KuPs Kuopio, FSV Mainz și Austria Viena. Fără Eric de Oliveira, dat dispărut de club și regăsit de Karpaty Lvov, prin Ucraina, medieșenii înfruntau FSV Mainz  și Austria Viena, după ce treceau la pas de primul adversar. Ultima echipă s-a dovedit și fatală parcursului european al medieșenilor, după 3-1 în Austria și doar 0-1 la Mediaș. Gazul era văzută și trebuia să fie buturuga mică, dar visul european s-a terminat tocmai acasă, în fața propriilor suporteri, pe un fond de dominare copioasă, și grupele competiției rămâneau doar o iluzie. Dacă în tur medieșenii au fost inferiori fotbaliștilor austrieci, în retur Gazul a prestat un fotbal cu adevărat european, de posesie și de subjugare a adversarului. La îndârjirea cu care echipa medieșeană a abordat meciul a contribuit din plin și „miracolul” de la Mainz al „îngerului păzitor” Pleșca. „Nu a fost suficient, dar încercăm și la anul”, își spuneau medieșenii, neștiind că tocmai parcursul scurt, dar epuizant, îi va duce pe buza prăpastiei.

Voința, cu bagajele făcute

Nu o să știm niciodată dacă zvonurile despre o foarte probabilă desființare, apărute la finalul sezonului 2010-2011, au fost sau nu adevărate. Rămân doar acțiunile, și cert este că Alex Pelici era deja plecat din curtea Voinței, semnase cu o altă echipă. L-a întors din drum, ca și pe conducerea clubului, barajul nesperat cu Săgeata Năvodari. Orașul Sibiu și oamenii săi primeau o șansă. De la bagaje mici, fără amintiri, dar pline cu deziluzii, fotbaliștii și antrenorii Voinței treceau la geamantane mari, încăpătoare, pregătite de Liga I. Voința începea sezonul cu un obiectiv clar - evitarea retrogradării, și cu o mare presiune pe umeri: scoaterea fotbalului sibian din moartea clinică în care se afla.

Întâlnirile directe

Văzută în țară ca o soră mai mică și neajutorată a Gazului Metan, senzație care se datorează apropierii dintre cele două municipii, Voința n-a jucat deloc acest rol. De altfel, nici rivalitate nu a existat între cele două, așa cum se întâmplă în alte părți, ci războaiele au fost duse de fani, pe internet, în comentarii. Sigur, medieșenii aveau și câteva atuuri de netăgăduit– un buget „cât ne trebuie!”, jucători experimentați și continuitatea și liniștea puse pe tapet de Cristi Pustai. Voința avea entuziasmul. Un adevărat colos în raport cu Voința, Gazul era echipa care trebuia să câștige clar, dezarmant și rapid. Și așa s-a și întâmplat, ambele meciuri putând fi rezumate extrem de ușor prin sintagma „fără drept de apel”. Înaintea primului meci, Voința avea cinci puncte, iar Gaz Metan doar trei, medieșenii având un start de sezon dezastruos. Derby-ul județului, actul I, a avut loc în 23 august 2011, la Mediaș, și s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea gazdelor. Era prima înfrângere a Voinței în Liga I, prima din cele 18 suferite în decursul anului competițional. Actul secund al derby-ului a avut aproximativ același deznodămând, doar că de data aceasta medieșenii s-au oprit la scorul de 2-0.

Desfășurarea și finalul sezonului

De la agonie la extaz nu este decât un pas sau, fotbalistic vorbind, trei victorii. Ambele echipe au înregistrat opt egaluri, dar Gazul are cu trei victorii mai multe decât cele opt ale Voinței. Diferența nu s-a făcut în meciurile cu echipele considerate mici, ci, dimpotrivă, în jocurile cu „granzii” campionatului. Voința a obținut doar cinci puncte din jocurile cu primele șapte clasate - CFR Cluj, FC Vaslui, Steaua, Rapid, Dinamo, Oțelul Galați și U Cluj, în timp ce Gaz Metan și-a asigurat 13 puncte. Cele opt puncte, la care se adaugă cele șase obținute de medieșeni în duelurile directe, au făcut diferența. De menționat este faptul că cele șase puncte câștigate cu Voința sunt exact cele care au despărțit-o pe Gaz Metan de primul loc retrogradabil, ocupat de FCM Tg. Mureș. În cazul „alb-verzilor”, cele șase puncte nu schimbă cu nimic soarta echipei, dat fiind faptul că între Voința și Petrolul Ploiești, ultima echipă salvată, este o diferență de șapte puncte.

Gazul s-a salvat la mustață, iar Voința a clacat exact când nu trebuia– așa poate fi perceput sezonul celor două formații sibiene, dincolo de factori ca norocul, ghinionul sau arbitrii. Săptămâna trecută, medieșenii au pus capăt unui sezon pe care cu siguranță nu vor să și-l mai amintească. Gazul a terminat campionatul așa cum la început, cu o înfrângere în deplasare, dar cu certitudinea unei noi prezențe în Liga I.

De partea cealaltă, Voința a răspuns pozitiv nevoii de fotbal a oamenilor din oraș, uneori a încântat, alteori a dezamăgit, iar pe final a fost victima propriei neputințe. Sibienii și-au început parcursul în Liga I cu un egal în fața Stelei, scor 1-1, și l-au terminat cu o victorie, în fața Daciei Mioveni, scor 3-1. Retrogradată în Liga a II-a, echipa din Sibiu se vede nevoită să o ia de la capăt, cu un alt antrenor, cu alți jucători. Acum, în „familia” Voinței s-a lăsat liniștea și viitorul este incert. Însă, acum este timpul deciziilor ferme.

Medieșenii rămân în Liga I și devin singurii reprezentanți al județului în confruntările cu cele mai bune echipe din țară. Însă, așa cum la Voința este timpul marilor schimbări, și la Gaz Metan Mediaș sunt semne de schimbare. Pustai are dubii în a continua la echipă, după „cincinalul” sărbătorit în acest an. Indiferent de numele antrenorului, cert este că Gazul are nevoie de o campanie de transferuri importantă.

La capătul unui an mai mult prost decât bun, sibianul consumator de fotbal se află în aceeași situație ca acum două sezoane: Liga I se vede doar la Mediaș!

 

Comentarii

2 comentarii

DIFERENTA

Acum 9 ani

diferenta este, pustai ii matematician si pelici ii mafiot si corupt.
Raspunde

sb

Acum 9 ani

De.......ban la ban trage ! Hai Vointa !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus