După o zi de bătut județul, inclusiv pe ploaia care a inundat o parte din Gura Râului, principalii lideri ai PDL Sibiu s-au adunat, pe rând, la sediul de pe strada Nicolae Bălcescu. Atmosfera a fost una
în care plutea o ușoară dezamăgire.
”Am făcut tot ceea ce se putea, noi ne-am făcut datoria. Dacă sibienii așa înțeleg să voteze, este evident că noi nu ne putem opune. Acum, mai trebuie să avem în vedere și guvernarea, erodarea după un asemenea episod”, erau principalele discuții ”off the record” din fața sediului de partid. De altfel, în fața sediului au stat vreme bună reprezentanții partidului.
Printre cei care așteptau momentul închiderii urnelor era șeful Ambulanței Sibiu, Ovidiu Luca, alături de vicepreședintele CJ, Constantin Șovăială,directorul Direcției de Sănătate Publică (Gabriel Budescu) și fostul director al Direcției de Sport, Ioan Gligor, cel aflat pe locul trei pe lista de consilieri PDL pentru municipiul Sibiu. În fața sediului era și Ovidiu Spătar, directorul Hidroelectrica Sibiu.
Înaintea orei care consfințea rezultatul unei campanii de o lună, în fața sediului au ieșit și deputatul Raluca Turcan, urmată după câteva minute de Gabriela Brunchea, candidatul PDL pentru Primăria Sibiu și Livia Sava, consilier local.
Liniște la exit-poll
Apariția președintelui partidului, senatorul Ion Ariton, a dat semnul regrupării în sediu. ”Avem exit-poll pe Sibiu? Nu, atunci ne uităm la alții”, spune Ariton, cu ochii pe Realitatea TV. Vorbește Emil Hurezeanu, despre cât de sigur este că la Sibiu va ieși tot Klaus Johannis primar, menționând că orașul de pe Cibin este un exemplu al modului în care se investește banul public. Cât timp vorbește Hurezeanu în sediu e liniște. Citarea exit-pollurilor la nivel național adâncește și mai mult tensiunea în puținii membri care animă sediul de pe Nicolae Bălcescu. Ariton glumește. ”Pe cinci dolari că la numărarea voturilor se schimbă rezultatele pentru Negoiță?”. Nimeni nu se bagă la pariu.
După un tur al principalelor canale de televiziune, jurnaliștii din sediu încep să ceară o declarație. Ariton comentează că nu prea are ce declarații să dea, având în vedere diferențele mari între datele oferite de sondajele de la ieșirea de la urne. Se cade de acord că e bună și o declarație de genul acesta.
”Nu vreau să comentez rezultatele pe care le-am văzut la televizor. Aţi văzut că pe fiecare program sunt alte procente - diferenţele sunt destul de mari. Noi mergem la numărătoarea paralelă şi probabil până dimineaţă vom avea rezultatele finale. Mulțumim că ați fost că ați fost cu noi la prezentarea acestor exit-polluri și așteptăm rezultatele finale”, spune Ariton. Apoi se întoarce larg către colegii de partid. ”Gata. Cine are treabă să înceapă...”.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe
Instagram /
Facebook /
YouTube
Tag-uri:
Livia Sava ,
Constantin Șovăială ,
Primăria Sibiu ,
Ion Ariton ,
Raluca Turcan ,
Gura Râului ,
Klaus Johannis ,
Ambulanței Sibiu ,
Sănătate Publică ,
Gabriel Budescu ,
Ovidiu Spătari ,
Ovidiu Luca ,
Bulevardul Nicolae Bălcescu ,
Gabriela Brunchea ,
Hidroelectrica Sibiu ,
Vorbește Emil Hurezeanu ,
Ioan Gligor
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Cardiolog
Acum 7 ore
Nadia
Acum 7 ore
Dr Who Han :)
Acum 7 ore
Emil