La începutul acestei luni actorii secţiei germane ai Teatrului pentru Copii şi Tineret Gong Sibiu, au prezentat pe scena Teatrului de Păpuşi GRIFF din Zalaegerszeg, Ungaria, în cadrul Festivalului „Maraton al teatrelor de păpuşi”, spectacolul în limba germană „Hänsel und Gretel” după Fraţii Grimm, Oana Leahu semnând regia şi ilustraţia muzicală, iar Gavril Şireteanu scenografia. Partea tehnică a fost asigurată de Dan Caras şi Gabriela Mitrea.
Timp de 45 de minute, copiii s-au lăsat cuprinşi de jocul actorilor sibieni: Claudia Stühler, Angela Páskuy, Daniela Dragomir, Jenö Major, Lucia Barbu şi Adrian Prohaska, care au dat viaţă personajelor şi le-au transmis copiilor că prin curaj şi iubire pot învinge toate greutăţiile vieţii. Muzica antrenantă şi costumele pline de culoare au completat atmosfera de poveste.
”Delegaţia artistică a fost întâmpinată cu căldură şi bucurie de organizatorii festivalului, iar micii spectatori au răsplătit efortul şi dăruirea profesională a actorilor noştri cu multe aplauze şi flori”, spun reprezentanșii teatrului sibian.
Tot de curând, actorii Teatrului Gong au fost invitaţi să participe la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Păpuşilor Vii de la Ţârgovişte cu spectacolul „Puiul de lebădă” o adaptare după povestea scrisă de autorul de literatură pentru copii Hans Christian Andersen, pus în scenă de secţia română. Reprezentaţia a avut loc în Parcul Chindia. Timp de trei zile, târgoviştenii s-au putut bucura de multe spectacole bune oferite pe cele trei scene amenanjate în aer liber, într-o atmosferă de sărbătoare, în ciuda vremii dificile de afară.
Monica Baldea, Raluca Neacşu, Barbara Crişan şi Mircea Corcoveanu sunt actorii care au încântat micii şi marii spectatori arătându-le profesionalismul şi experienţa vastă în tot ceea ce înseamnă arta teatrală. Decorul simplu şi replicile nostime ale personajelor au contribuit la nota de voioşie generală.
În semn de mulţumire organizatorii festivalului au oferit trupelor participante diplome şi plachete.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Monica Baldea , Tineret Gong Sibiu , Hans Christian Andersen , Teatrului Gong , Festivalului Internaţional , Fraţii Grimm , Mircea Corcoveanu , Raluca Neacșu , Angela Páskuy , Claudia Stühler , Adrian Prohaska , Dan Caras , Daniela Dragomir , Gabriela Mitrea , Jenö Major , Barbara Crişan , Lucia Barbu , Oana Leahu , Gavril Şireteanu , Parcul Chindia , Păpuşilor Vii
Vizualizari: 447
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sandokan
Acum 2 ore
Popa
Acum 2 ore
Unul
Acum 2 ore
Prtre
Acum 2 ore
@gheo