Plata

Mulţi comentatori se întrec în a explica motivele, cauzele înfrângerii drastice a PDL în alegerile locale. Astfel, se spune că de vină ar fi inconsistenţa şi inconsecvenţa doctrinară a unui partid care a  basculat de la stânga la dreapta fără o limpezire ideologică corespunzătoare; că ar fi adoptat o tactică greşită neexplicând detaliat şi convingător necesitatea măsurilor de reformă implementate într-o perioadă de criză; că s-a lăsat uşor descumpănit de fenomenul migraţiei politice care i-a subţiat rândurile ca şi de abandonul-surpriză din partea partenerilor de coaliţie; că n-ar fi desfăşurat o campanie electorală convingătoare. Pot fi luate în seamă şi multe alte cauze. Mă voi concentra asupra a trei dintre ele care mi se par determinante pe fond.
Prima: radicalismul abrupt reformist şi  aşezarea greşită pe umerii populaţiei a costurilor în condiţiile speciale ale crizei. Cred că nimeni(de bună credinţă) nu contestă necesitatea reformelor doar că, atât factorii interni de putere cât şi sprijinitorii externi (UE, FMI) trebuiau s-o dozeze pe măsura suportabilităţii fără traume dramatice pentru majoritatea în suferinţă a populaţiei. Tăierea a 25% din salarii care oricum nu asigurau decât o supravieţuire la limită a fost un gest mai puţin cugetat şi în orice caz, trebuiau reîntregite, cum de altfel s-a şi promis, cu ecou favorabil, până la alegeri. Restrângerea drastică a facilităţilor sociale a afectat de asemenea un important segment al populaţiei tocmai într-un an electoral. S-au lansat la o reducere severă a deficitului bugetar (1,9%), surpriză chiar şi pentru FMI, când limita impusă la nivel european este de 3%. Nu în cele din urmă, dacă conjunctural o parte a populaţiei a prosperat şi aceasta tocmai pe seama bunului public sau profitând de injoncţiunile reformei, era potrivit ca din mai-multul câştigat, să contribuie tot cu mai-mult la costuri. Asta cerea echitatea, bunul simţ. Reducerea lineară şi astfel aşezarea greutăţilor preponderent pe umerii masei nevoiaşe a fost un şoc cu efect direct asupra buletinului de vot.
Un alt element demn de luat în seamă a constat în faptul că n-au ştiut să-şi vândă marfa, cum se mai spune pe la noi, cu alte cuvinte n-au comunicat, n-au explicat pe înţeles, de o parte necesitatea reformelor, de altă parte impactul lor benefic pentru ţară pe termen mediu şi mai îndelungat. O bună parte a electoratului nu le-au înţeles fondul, nici semnificaţia pentru viitor, neavând astfel posibilitatea punerii lor în cumpănă cu sacrificiile ce i s-au cerut. Nu mai punem la socoteală că mulţi n-au fost şi nu sunt adepţi ai reformelor dacă nu le profită sau dacă dimpotrivă îi dezavantajează. Aceştia se plasează precumpănitor pe interese în zonele fiscale sau ale justiţiei. Sunt detaşamente cu mare putere economică, fundată preponderent pe nesocotirea legii, dar au o covârşitoare influenţă asupra maselor. Nu în ultimul rând, se remarcă un fenomen în continuare îngrijorător şi anume o slabă reacţie la măsuri în zona echităţii, a moralităţii. Corupţia cu toate ingredientele ei ocupă abia locul al 7-lea în ordinea aprecierii fenomenelor social-negative. Deşi au pus în mişcare justiţia necocoloşindu-şi propriii penali, faptul n-a avut ecou, fiind mai apreciaţi cei care, demonstrativ, au făcut zid în jurul fărădelegii.
Cu certitudine cel mai influent rol în degringoladă l-a jucat infuzia hipnotică furnizată de cele trei posturi de televiziune: Antena 3, Realitatea şi OTV. Ele au reuşit formidabila performanţă de a deturna judecăţile, de a mobiliza voinţele pe măsura calapodului lor. Cu o măiestrie demnă de cele mai „ilustre” realizări ale fostei securităţi, au izbândit să inducă populaţiei o psihoză colectivă anti-PDL, anti-Băsescu. În aşa fel încât şi cele mai bune măsuri întreprinse, apreciate ca atare inclusiv de către partenerii europeni, au fost aruncate la gunoiul consideraţiei  publice pentru că provin sau aparţin lui Băsescu sau PDL-ului. Am avut prilejul să stau de vorbă cu mulţi interlocutori, de diverse vârste şi condiţii cultural-intelectuale, a căror judecată se vădea preluată fără nici un control propriu de la cele trei televiziuni. Întrebaţi dacă s-au adăpat de la ele, au confirmat fără excepţie. Mai mult: un valoros politician ieşit la pensie, a cărui judecată şi principii politice erau inatacabile, m-a convins că acum judecă pe mâna celor trei televiziuni. Într-adevăr, ele au  răvăşit conştiinţele.
Iată cum deci, o prestaţie guvernamentală, nu lipsită e adevărat de unele greşeli, dar care a salvat România din ghearele crizei iar prin reformele iniţiate a proiectat-o pe orbită ascendentă, plăteşte o factură profund nemeritată. Vom vedea ce fel de factură vor trebui să plătească românii urmare votului din 10 iunie 2012.  

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu