Impresionat de situația precară a familiilor de romi care trăiesc pe terenul viran de peste Cibin, în vecinătatea cartierului Turnișor, prefectul Ovidiu Sitterli a declarat că va face apel la Armată pentru construcția unui pod temporar peste Cibin. În această zonă, în urmă cu aproape o lună, s-a înecat o fetiță.
Problemele celor aproximativ 15 familii de romi care s-au instalat pe malul Cibinului au ieșit la iveală în fața autorităților sibiene chiar la prima ședință a grupului mixt pentru romi condusă de prefectul Sitterli. Oamenii s-au plâns că este foarte periculos să traverseze Cibinul peste un stâlp de beton și că le este frică să nu se înece. În plus, nu-și pot trimite copii la școală sau grădiniță. Problema a fost confirmată și de mediatorul școlar din zona aceea a Turnișorului, care a declarat în fața prefectului că romii efectiv nu-și pot trimite copiii la școală, respectiv la Grădinița nr. 20 de pe strada Bieltz, de frica apei. ”Podul existent nu are mai mult de două palme și mie îmi este frică să îl trec ca să ajung la oamenii. Anul trecut au fost copii care s-au înecat în Cibin. Mie efectiv îmi este frică și refuz să încerc să traversez râul. Situația este cât se poate de serioasă”, a spus Mihaela Nanu, mediator școlar.
Impresionat de situație, prefectul a promis că va lua legătura cu primarul Sibiului pentru a vedea ce se poate face. ”Sunt lucruri foarte grave. Eu personal voi face o adresă către domnul primar, să vedem dacă se poate face ceva pentru ei. Între timp, o să vorbesc și la Armată pentru construcția unui pod temporar, măcar cât să meargă copiii la școală. Nu putem lăsa situația în felul acesta. Mai mult, eu nu prea pot face, depășește atribuțiile mele, este o problemă ce ține de primărie”, a declarat prefectul Sitterli.
Neoficial, familiile de romi de pe malul Cibinului stau abuziv acolo, majoritatea sosind acolo de prin toate părțile țării. În plus, aceștia și-au construit ilegal barăci și adăposturi temporare în care locuiesc. Și cu toate acestea, conducerea primăriei spune că monitorizează constant situația și că toți romii din zona respectivă sunt luați în evidență și ajutați, după posibilități.”Municipalitatea monitorizează în permanență situația acestor persoane. Poliția Locala Sibiu împreună cu Serviciul Asistență Socială a identificat persoanele care se găsesc aici și a alcătuit o evidență a lor. Poliția Locală monitorizează această zonă pentru a împiedica creșterea numărului de persoane care se stabilesc aici. În ceea ce privește situația materială a persoanelor care locuiesc în această locație, municipalitatea a constituit dreptul la ajutor social pentru 30 dintre aceste persoane. Serviciul Asistență Socială a oferit, în permanență, consiliere și a îndrumat minorii către centrele de zi”, a declarat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al primăriei Sibiu.
În ceea ce-I privește pe liderii comunității rome din zona Sibiului, se pare că până în momentul de față nimeni n-a făcut nimic pentru semenii lor. Locuința regelui Florin Cioabă se află chiar la câteva sute de metri de tabăra de romi respectivă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Florin Cioabă , Serviciul Asistenţă Socială , Ovidiu Sitterli , Poliția Locală Sibiu , Mihaela Nanu , Mirela Gligore , Poliția Locală
Vizualizari: 403
 
					

 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																											 
																											 
																											 
																											 
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
O
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 7 ore
CA