Un tânăr din judeţul Vâlcea este cercetat pentru infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, la locuința sa din Sibiu fiind găsite un dispozitiv artizanal cu percutor şi ţeavă lisă fabricat de acesta, precum şi mai multe tuburi cartuşe de calibre diferite şi capse pirotehnice detonate.
În baza unor informaţii deţinute, acum două zile poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu l-au identificat pe R. Constantin, un tânăr în vârstă de 24 de ani,domiciliat în judeţul Vâlcea, care deţinea ilegal la reşedinţa sa din municipiul Sibiu mai multe arme. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul a achiziţionat un pistol căruia i-a adus ulterior modificări prin confecţionarea artizanală şi înlocuirea unor piese componente ale pistolului, după care a vândut arma unei alte persoane.
„R.Constantin-Gabriel este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, uz de armă neletală fără drept, fabricarea de piese pentru arme fără autorizaţie, efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii fără drept, nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, fapte prevăzute de articolele 134, 135, 138 şi 141 din Legea nr. 295/2004, articolele 279 C.p. şi 280 Cod Penal”, anunță reprezentanții IPJ Sibiu.
Cercetările în acest caz sunt continuate de lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu în scopul documentării întregii activităţi infractionale, cu autorul în stare de libertate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 346
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Jean
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 3 ore
Anomis
Acum 5 ore
Dth