Puncte slabe in urbanismul sibian

Un organism urban, cum este și orașul Sibiu, poartă multe urme ale istoriei creșterii sale. Această creștere are sincope, perioade de transformări notabile și perioade în care cei aleși în fruntea orașului au luat decizii corecte, care au antrenat forțele bune ale comunității.

Noi parcurgem acum una dintre perioadele mai puțin faste din istoria sibiană – câteva decenii în care populația urbană a scăzut cu un sfert (25 %)! Și se pare că era sfertul cel bun! Ne-au părăsit conlocuitori harnici, cu pregătire peste medie. Este unul dintre semnele cele mai rele despre devenirea unei așezări, chiar dacă semne exterioare, evenimente culturale și de altă natură, au dat timp de câțiva ani o culoare mai veselă acestui interludiu… Dar nu putem eluda faptul că unul din patru sibieni ne-a părăsit pentru totdeauna, plecând spre locuri mai primitoare și mai eficiente; de fapt ne-au părăsit mai mulți dintre cei născuți și educați aici, dar o parte din acel număr a fost completată cu sosiți aici din alte zone ale țării.

Această ruptură în evoluția firească a orașului a coincis cu scăderea dramatică a forței economice naturale a acestei comunități – nu vorbim despre economia subterană, ascunsă și mascată… Sibiul produce mult mai puțină marfă industrială, agricolă, dar are tot mai mulți consumatori care au depășit vârsta productivă… Aceste rupturi, în domeniul demografic, economic și social, au urmări pe termen lung – peste ani, poate decenii, sibienii rămași vor constata o progresivă scădere a nivelului de trai și a satisfacției de a locui într-un oraș tot mai greu de gestionat, de către o administrație tot mai neputincioasă!

Cam în acest mod se petrec fenomenele și în domeniul urbanistic – discontinuitățile, punctele de ruptură în țesutul urban, se răsfrâng asupra bunei funcționări a orașului, deci asupra vieții mai eficiente a comunității. Iată câteva exemple legate de arterele vitale pentru o localitate – străzile, rețeaua rutieră, cursurile de apă, alte căi de comunicație. Pentru că fluxurile de comunicație într-un oraș înseamnă mai mult decât simpla rețea de străzi: sunt căi de tranzit (transportul interurban),/ căi obligate (șine ptr. tramvai, metrou sau tren),/ albii de ape curgătoare, eventual cu lacuri pe parcurs,/ coridoare verzi, eventual rețea de parcuri și zone sportive,/ chiar traseele de cabluri, conductori, canalizați, etc.

Cred că este ușor de constatat cât de mult afectează viața orașului puncte de ruptură cum sunt:

• str. Someșului, care se termină într-o parcare…

• bd. Mihai Viteazu, care la un capăt sfârșește în câmp, iar la celălalt în gardul unei case de pe Școala de Înot…

• bd. Victoriei, care se termină în gardul unei unități militare…

• str. Ocnei, închisă de incinta socialistă a întreprinderii Independența (până atunci strada ajungea la Cibin peste podul de piatră spre Terezianum).

Trebuie amintită situația rămasă la nivel de secol XIX a relației orașului cu principalul curs de apă – Cibinul – care, în loc să însemne o anfiladă de treceri comode peste apă a căilor rutiere și pietonale, este în continuare o barieră, fără a mai vorbi că nu se oferă orașului, deci oamenilor, ca un coridor verde, binefăcător!

Tot aici se poate vorbi despre relația orașului cu fasciculul de căi ferate, devenit tot din cauza ineficienței cronice a societății românești, o barieră dintre cartiere și un pericol pentru viața locuitorilor. Să mai amintim că nici o cale ferată electrificată nu trece mai aproape de 50 de km. de Sibiu?

Viața unui organism urban este foarte interesant afectată de prezența punctelor de supra-aglomerare de pe suprafața intravilanului. Cu cât aceste construcții masive (pe orizontală sau verticală) sunt mai cuprinzătoare, cu atât funcționarea corpului urban este mai periclitată: aglomerarea de oameni și mijloace de transport în jurul unor mari platforme industriale, gări-autogări, depozite sau mari instituții provoacă cel puțin de două ori pe zi sincope – trafic sufocat, rețele edilitare suprasolicitate, aspect urbanistic degradat prin dezechilibrarea spațiilor normale în dialogul dintre zonele libere și cele ocupate de construcții. De aceea marile platforme industriale au nevoie de piețe corespunzătoare de primire, parcări gigantice, cam cum se întâmplă și în cazul hipermagazinelor – toate niște răni pe trupul orașului! 

Aceleași fenomene se constată și în cazul turnurilor – fie că sunt cu birouri, fie cu locuințe. Se cunosc deja marile probleme aduse în centrele orașelor noastre de turnuri cu peste 15 etaje (spații sufocate în jurul lor, lipsă de parcări și garaje, conducte edilitare insuficiente, fără a aminti aspectul dizgrațios față de moștenirea urbană din jur…). În jurul micilor turnuri apărute în Sibiu s-a vorbit deja destul, problemele însă rămân nerezolvate… O mențiune pentru situația când aceste turnuri adăpostesc locuințe – este totdeauna o problemă pentru spațiile urbane din jurul lor, dar marea problemă este anormalitatea locuirii la peste cinci etaje. O familie este privată de unele dintre cele mai elementare drepturi ale sale când e nevoită să locuiască mai sus de etajul 5! Iar în orașe sub 130 000 locuitori, cum este Sibiul, n-ar trebui să existe nici un turn de locuințe.