Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

"Am venit la Sibiu de parca m-au adus ingerii"

Tot Sibiul îl știe din Faust. Toată țara îl știe din teatru. Ilie Gheorghe nu mai are nevoie de nicio prezentare.

 
Reporter: Ca spectator, după ce vezi ”Faust” este aproape imposibil să nu se schimbe ceva în tine, să nu pleci de acolo cu o idee, un gând, o stare de spirit. Viața dumneavoastră s-a schimbat în vreun fel după ”Faust”?
 
Ilie Gheorghe: ”Faust” pentru mine a fost o minune trimisă de la Dumnezeu. El a apărut în viața mea în cea mai grea clipă a existenței mele. Cu două săptămâni înainte de a veni la Sibiu să joc Faust mi-am pierdut soția după 47 de ani de căsătorie. Credeam că mă prăbușesc. Credeam că mă devastează singurătatea și gândul rău. Exact asta s-a întâmplat înainte de veni la Sibiu. Am venit aici de parcă m-au adus îngerii.  M-au luat și parcă mi-au spus: te ducem acolo să te vindecăm.
 
Rep.: De unde ați găsit puterea?
 
I.G.: Eu sunt un băiat simplu, m-am născut într-unul dintre cele mai curate medii posibile, într-o familie de țărani luminați. Puterea mea se trage de acolo, din familie. Iar aici, puterea mea se trage și din textul extraordinar al lui Goethe. În replici întregi aveam sentimentul că sunt create de mine, că apar din propria-mi durere. Erau lucruri care anume parcă erau făcute, replici care sunau așa: ”după atâta timp petrecut împreună ne regăsim acum...”. Ajunsesem să le spun prietenilor mei asemenea vorbe, asemenea versuri. Simțeam că ființa umană are în ea, de când a zămislit-o Dumnezeu pe pământ și până când tot El o ia înapoi, vorbesc în sensul cosmic, că are în ea temeiul găsirii în interior, așa cum găsește izvorul tăria să iasă din interiorul stâncii. Cum țâșnește apa de izvor în afară așa mi-a dat și mie Dumnezeu tăria. Apoi, pe scenă, din felul în care se legau relații, din mișcarea scenică și înțelegerea regizorului, din peisajul imagistic aproape pictural, în toate am găsit treptat temeiul izbăvirii mele. Plecam din răul prin care trecusem și mă îndreptam spre binefacere. Când privesc acum înapoi și mă gândesc la acele clipe, parcă mă eliberam de spaime, de neputință ca să descopăr în mine tăria de câștiga lumină, libertate și bucurie. Așa am ajuns la acea concluzie: nu merită să te prăbușești. Așa cum spune Faust, clipa este mai frumoasă decât ne-o putem imagina. Ultima replică din spectacol: ”I-aș spune clipei care aleargă, oprește-te că prea frumoasă ești”. Așa am găsit frumusețea clipei pentru care merită să trăiești.
 
 
Rep.: Au trecut cinci ani de atunci. Mai simțiți fiecare clipă? Mai urcați pe scenă cu aceeași poftă?
 
I.G.: Am 72 de ani și găsesc această inepuizabilă energie, care este de admirat, mia ales la unii din colegii mei tineri care imediat capitulează. Eu vin pentru Faust de la Craiova și, sincer vă spun, parcă aș zbura peste Valea Oltului, ascultați-mă ce vă spun, când vin aici, deși la un moment dat consum energie, odată ajuns parcă explodez. Aici ai sentimentul că se întâmplă așa cum se întâmplă în cosmos cu o anumită stea, care se auto-devorează ca să poată exploda cu și mai multă forță. Eu joc la Teatrul Național din Craiova în șapte spectacole, toate cu roluri principale. Și nu sunt obosit deloc. În același timp, văd tineri care au 25 de ani, care dorm, vorba lui Sorescu: ”Cum pot dormi unii așa, parcă-i scoli la ora 12:00”. Până la ora aceea eu stropesc via, culeg fructele, fac la cazan, mă duc pe câmp... și seara mă răsfăț la teatru. Este un răsfăț pentru mine. Eu cu ”Faust” au am fost un răsfățat, atât cu domnul Chiriac, cât și cu domnul Silviu Purcărete. Mai jucasem la Silviu Purcărete în cel puțin 13 – 14 spectacole, avusesem succese și cu toții au contribuit la renașterea mea. Acum am liniște, împăcare și văd clar rodul muncii mele.
 
 
Rep.: Vă oprește lumea pe stradă în Sibiu?
 
I.G.: Da. Mă oprește odată o doamnă, chiar pe strada aceasta de lângă hotelul Continental, nu știu cum se cheamă, și mă vede și îmi zice: ”Stați puțin! Nu sunteți dumneavoastră cel care a jucat aseară în spectacolul Faust?”. ”Da!”, i-am răspuns. ” Auziți? Știți ce am învățat eu din spectacol? Că nu e bine să te încurci cu dracul!” Până la urmă, avea dreptate doamna, nu e bine niciodată să te încurci cu el. Textul spectacolului venea să-i confirme și acestei doamne că oricâte bucurii ai avea din partea Satanei, ele niciodată nu vor fi izbăvitoare. Dimpotrivă, ele întotdeauna te vor îngenunchea. Am eu o vorbă aici: ”Dracul nu face de dragul Părintelui ceresc, servicii care altuia îi folosesc”.
 
 
M-am gândit foarte serios la un moment dat să mă mut la Sibiu. Mă simt extraordinar când vin aici. Chiar am fost cu prietenul meu Coșuleț să văd o casă, mă gândeam că oricum în sud la mine în curând va veni deșertul și o să mă trezesc cu leul în fundul curții. Dar nu pot pleca. Acolo sunt rădăcinile mele, acolo am ridicat patru case, mi-am căsătorit copiii, acolo este acasă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

bQfVCGgZWmZeTduV

Acum 11 ani

OH wow. You are making me hrguny for some TACOS! It's took bad that the Chicago Place mall closed on Michigan Avenue. The Taco Bell in there was my source for tacos.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus