Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, luni, că "sunt foarte multe elemente care arată decizia USL de a frauda" referendumul şi că "există riscul", dacă în zilele următoare "nu se ameliorează" situaţia, să ceară PDL să nu fie reprezentat în secţiile de votare şi să "boicoteze total" referendumul. "Sunt foarte multe elemente care arată clar decizia USL de a frauda acest referendum. Mie îmi va fi imposibil ca prin reprezentanţii PDL să controlez ce se întâmplă acolo şi atunci există inclusiv riscul, dacă în zilele următoare nu se ameliorează condiţiile, eu să cer PDL să nu fie reprezentat măcar în secţiile de votare. Există şi acest risc. (...) Să nu-şi trimită oameni şi să boicoteze total referendumul ca nefiind organizat în condiţii de securitate", a spus Băsescu, la B1 TV, citat de Mediafax. "De ce să cer eu electorilor mei, sau nu electorilor mei, acelora care din revoltă nu vor să valideze lovitura de stat, de ce să le mai cer să meargă la vot?", a spus Băsescu, precizând că este posibil ca inclusiv el să nu participe la vot.
Băsescu a menţionat că marţi, în şedinţa Colegiului Director, "PDL va lua o decizie ori de boicotare ori de a cere electoratului lor să nu vină la referendum".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian