Miercuri,
30.11.2022
Ceata
Acum
-3°C

Patru intelectuali sibieni semneaza o "Scrisoare catre Europa", in care apare si primarul Johannis

Mai mulți intelectuali din toată țara semnează o scrisoare deschisă, transmisă ieri oficialilor Uniunii Europene, în care încearcă să explice turbulențele politice din ultimele săptămâni din România. Printre semnatari se regăsesc și patru intelectuali sibieni, cel mai cunoscut fiind directorul Muzeului Național Brukenthal, Sabin Luca. Acestuia i se adaugă doi profesori universitari de la Universitatea ”Lucian Blaga”: Prof. dr. Mihaela Grancea – Facultatea de Istorie și Patrimoniu și Conf. Dr. Alexandra Mitrea, decanul Facultăţii de Litere şi Arte. Pe lista semnatarilor mai apare și Dr. Zeno Karl Pinter, membru corespondent al Institutului Arheologic German, (DAI), Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie.

În scrisoare apare și numele primarului Klaus Johannis, menționat pentru intenția de acum aproape trei ani a USL de a-l numi prim-ministru al României.

Redăm mai jos scrisoarea către Europa:

Scrisoare către Uniunea Europeană, Bruxelles

Către:

Preşedintele Consiliului European, ES Herman Achille Van Rompuy

Preşedintele Comisiei Europene, ES Jose Manuel Durao Barroso

Vice-Preşedintele Comisiei Europene, ES Viviane Reding

Comisarul European pentru Afaceri Interne, ES Cecilia Malmstrom

Secretarul General al Comisiei Europene, Dna. Catherine Day

Bucureşti, 23 iulie 2012

Excelenţele Voastre,

Suntem un grup de intelectuali români – savanţi, universitari, cercetători în domeniul ştiinţelor fundamentale, aplicative şi umaniste, scriitori şi artişti. Unii suntem veterani ai mişcării democratice din România, alţii – reprezentanţi ai unor generaţii mai tinere, dar toţi suntem apărători fervenţi ai valorilor europene. Mulţi dintre noi nu sunt implicaţi în niciun fel în politică; unii au afilieri şi simpatii dintre cele mai diferite. Exprimăm aici un punct de vedere non-partizan. Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice şi statul de drept, aşa cum am făcut-o mereu începând decembrie 1989.

Suntem acum profund îngrijoraţi de reacţiile externe la recentele evenimente politice din ţara noastră. Sperăm ca această scrisoare să ajute la clarificarea oricăror concepţii eronate cu privire la situaţia curentă şi va deschide un dialog în legătură cu viitorul. Căci suntem profund preocupaţi de recentele acuzaţii care pretind că Parlamentul şi Guvernul României ar fi subminat statul de drept şi independenţa justiţiei în încercarea de a-l demite pe preşedintele Traian Basescu. E greu pentru noi să vedem că reprezentanţi de seamă ai Uniunii Europene işi exprimă poziţia ignorând un principiu fundamental al dreptului, audiatur et altera pars. Această poziţie nu a putut fi formulată decât pe temeiul unor informaţii înşelătoare sau incomplete cu privire la adevârata natură a situaţiei din România..

Vă rugăm să ne permiteţi ca, folosind experienţa noastră de cercetare şi cunoaşterea directă a climatului politic din ţara noastră să vă prezentăm doar câteva puncte pe scurt:

● Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituţie unde numirile se fac politic şi care are ca unică vocaţie arbitrajul în chestiuni constituţionale.

● Curtea Constituţională a recunoscut că, substituindu-se Primului Ministru, Preşedintele Băsescu a încălcat principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor. Guvernul României nu a mai răspuns în faţa Parlamentului, aşa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în faţa Preşedintelui, ca în Federaţia Rusă. Parlamentul a tins să devină o cochilie vidă, atunci când majoritatea guvernamentală nu a avut voie să voteze de câte ori exista riscul unei opinii disidente. În consecinţă, aşa cum a recunoscut-o Curtea Constituţională, suspendarea Preşedintelui este conformă cu Constituţia României şi urmează să fie confirmată sau nu de un referendum naţional, organizat deasemenea în strictul repect al legii.

Preşedintele Băsescu vorbeşte deschis şi liber despre rolul său de jucător, în ciuda faptului că un atare rol contravine definiţiei constituţionale a Preşedintelui României ca mediator. Alte incidente recente confirmă temerile noastre referitoare la modul în care Presedintele Băsescu îşi înţelege competenţele:

● In 2009, Parlamentul a votat o moţiune de cenzură împotriva guvernului, care a fost demis în conformitate cu legea. Preşedintele a refuzat să accepte propunerea majorităţii, cum se cuvenea, şi nu l-a desemnat drept Prim Ministru pe dl. Klaus Johannis, Primarul Municipiului Sibiu, susţinut de o largă majoritate, ci a prelungit mandatul guvernului demis, doar ca să fie sigur că o echipă favorabilă îi va organiza realegerea ca Preşedinte al României.

● Preşedintele a declarat în direct într-un interviu televizat că i-a numit din proprie voinţă pe cei doi şefi ai Serviciilor Secrete, care, în conformitate cu legea, trebuie să fie numiţi de Parlament. De curând a adăugat că ”aproape s-a decis” cu privire la persoana viitorului Procuror General, care în conformitate cu legea este propus de către Ministrul Justiţiei cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, organism independent.

● Acum câteva zile, Preşedintele i-a povestit în direct unui reporter TV că, atunci când Cancelarul Germaniei, dna Angela Merkel, l-a întrebat dacă există în Constituţia României reglementări privitoare la suspendarea Preşedintelui, el i-a răspuns că nu, nu există. A fost poate o eroare de exprimare, dar cum să lăsăm soarta ţării noastre în asemenea mâini? Articolul 95 al Constituţiei României este explicit, şi defineşte procedura de suspendare, de la iniţierea ei la sfârşitul procesului; faptul că în Constituţia Germaniei sau a oricărui alt stat din Uniune Europeană – nu există o asemenea prevedere nu are nicio semnificaţie în această materie.

Iată de ce, în ultimii ani, cetăţenii obişnuiţi ai României au devenit tot mai îngrijoraţi de acţiunile întreprinse de Preşedintele Băsescu şi de apropiaţii săi. Ei au fost votaţi pe baza unui program de justiţie, echitate şi bunăstare a cetăţenilor. Dimpotrivă, Preşedintele însuşi a asumat un rol executiv direct când a iniţiat tăieri sălbatice ale salariilor şi pensiilor, fie că era vorba de profesori, de militari, de cadre medicale, de judecători şi funcionari publici, decimând astfel clasa mijlocie în formare. În acelaşi timp, fondurile publice care plăteau pe clienţii partidului dominant au crescut an de an, în dispreţul retoricii de austeritate generală.

Poate încă şi mai îngrijorătoare au devenit manifestările de intoleranţă printre susţinătorii Preşedintelui. Lideri ai partidului care îl susţine au declarat că minoritatea Roma din România este “genetic programată” să încalce legile. Ni se repetă constant – în ecou cu declaraţiile Preşedintelui – câ idealul european al unei societăţi care garantează o viaţă decentă pentru toţi este perimat, şi ar trebui să fie înlocuit de o societate “competitivă” în care doar cei mai adaptaţi şi mai puternici să supravieţuiască. Această formă brutală de darwinism social este opusul valorilor democratice ale Uniunii Europene aşa cum le-am adoptat cu entuziasm în ultimii douăzeci de ani.

Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele recente care au făcut să explodeze în iarna trecută demonstraţii civice în peste 60 de oraşe ale României. Referendumul din 29 iulie este expresia faptul ca societatea românească refuza intoleranţa şi discrepanţele economice din ultimii ani.  Sperăm cu toată sinceritatea că acest referendum va dovedi că idealurile democratice au rădăcini adânci în societatea românească, sunt vibrante şi pline de viaţă.

Apreciem din toată inima timpul şi preocuparea pe care le cheltuiţi pentru examinarea contextului pe care l-am evocat, şi care priveşte climatul politic al României într-un moment delicat. Sperăm că declaraţiile Dvs de susţinere a democraţiei în România vor reflecta de asemeni aceste fapte complexe, şi că, împreună, putem continua să lucrăm în interesul nostru comun pentru un viitor democratic, prosper şi tolerant deopotrivă pentru România şi pentru Uniune Europeană.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

44 comentarii

Bogdan

Acum 10 ani

Unde erau acesti intelectuali atunci cand comisiile ministerului educatiei au fost desfiintate pt a proteja un plagiator? In comisia condusa de Marius Andruh erau 7 academicieni si alti profesori de renume international, care a fost reactia acestor intelectuali? Nu am vazut nimic scris despre incalcarea grava a legilor, practicata de USL, in lovitura aceasta de stat!!! Cine isi imagineaza ca europenii nu stiu ce se intampla, se insala amarnic, fiecare ambasada trimite note informative despre fiecare miscare din tara respectiva. Sunt convins ca guvernele europene sunt mult mai bine informate decat multi dintre politicienii romani. Anumite puncte sunt valide, in scrisoarea lor, insa nu pot justifica lovitura de stat pe care o au in derulare cei de la USL. E jenant pt orice intelectual atunci cand nu recunoaste evidenta. <strong> Nu uitati, miercuri 25 iulie, 2012, ora 19 , miting impotriva guvenului ponta in Piata Mare. Jos cu plagiatorul si mincinosul notoriu, Copy Paste Ponta</strong>
Raspunde

@bogdan

Acum 10 ani

traiasca securistul comunist basescu care isi indeamna sustinatorii sa nu-si exercite dreptul la vot castigat prin varsare de sange la revolutia din 89. dar pe noi de plagiat ne doare capul, nu de indemnul NEDEMOCRATIC al mult iubitului presedinte.
Raspunde

Magda

Acum 10 ani

Basescu n-a incalcat Constitutia! Noi facem parte din Europa, de aceea e necesar sa comunicam cu statele europene,ori usl ne izoleaza , si ne restringe drepturile. De ce s-a prelungit cu 4(patru) ore programul de vot? De ce schimba regulile in timpul jocului? De ce usl isi pune peste tot oamenii in pozitii cheie? Se vede clar interesul de a insela! Jos cu plagiatorul Ponta! Referendum ilegal!
Raspunde

mosu

Acum 10 ani

scrisoarea are cap si continut corect exprima realitatea si adevarul asa cum se deruleaza in realitatea romaneasca //finetea si intelepciunea celor ce au compus-o si o sustin fara patimi si rutati . Diferenta mare intre semnatari scrisori si cei ce denigreaza si mint grosolan in tara aceasta VOTATI DOMNILOR D A SA SCAPE TARA DE SEMIDOCTI SI IMPOSTORI
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Ce ignora TOTI..nu inseamna ca daca unii sunt NEGRI, celalti sunt ALBI..Basescu a inceput sa calce Constitutia si s-o modifice cum ii convenea lui...el a inceput cu ORDONANTELE de URGENTA care IN ORICE ALTA DEMOCRATIE CONSTITUTIONALA sunt posibile NUMAI IN STARE DE RAZBOI...Acestia CONTINUA LINIA LUI BASESCU...dar MULT AGRAVAT...Razboiul este intre MAFII de BUCURESTI ascunse sub masca de partide infiltrate si in Sibiu din pacate....UNITI-VA SIBIENI si nu va bagati in TROACA POLITICIANISMULUI de Campia Baraganului. Inafara de acest aspect POLITIC....unul MORAL-INTELECTUAL...ciudat ca INTELECTUALII il sprijina pe Dr. Jur. V. Ponta: Curtea penala Internationala, 2003 Teza de Doctorat Univ. Bucuresti. Si aceasta apre cand sunt alese PERSOANE NOMINALE si NU PARTIDE cu PROGRAME CLARE, deci PERSOANE si nu SISTEM..Asta a introdus-o tot Basescu si ati inghitit galusca...dar unul care MINTE REPETAT de la INCEPUT si care e Jurist/DREPTUL, bre... pe baza unei Diplome copiate si care MINTE incontinuu ca NU A COPIAT, e poate si mai ciudat... SA NU MINTI...este una dintre Poruncile DECALOGULUI in Vechiul Testament.. ce incredere poti sa pui in VIITORUL LUI JURAMANT fata de TARA si POPOR, daca acum MINTE REPETAT? Basescu a mintit ani de-a randul, dar pe parcurs.... si n-ati zis nimic... si a calcat Constitutia si n-ati zis nimic, dar Asta minte inca INAINTE de A AVEA pUTEREA..Ce va face cand VA AVEA PUTEREA IN MANA? CINE MINTE SI FURA...
Raspunde

gigel

Acum 10 ani

daca scriau si sespre USL ca nu au respectat constitutia, si ca Crin este un presedinte interimar la fel de jucator cand a participat la miting la TIMISOARA acum 10 zile. Si apropo toti semnatarii sunt membri PSD impreuna cu BONDREA. Nu stiam ca sunteti intelectuali si va ascundeti dupa deget.
Raspunde

sisy

Acum 10 ani

Curioasa este tacerea acestor intelectuali, pana in acest moment!Acum s-au gasit sa se \"planga la Inalta Poarta\"????(vorba d-lui Johannis).Daca asa multe \"RELE\" a facut Basescu pana in iunie,de ce NU a sarit Europa in sus ???DE CE DOAR DIN IUNIE, EUROPA ESTE SPERIATA DE ROMANIA si de \"actiunile\"celor \"DE SUS\"???Sa stam linistiti, ca Europa nu va plange citind scrisoarea! ADEVARUL l-au VAZUT deja si stiu cu CINE au de lucru!!!
Raspunde

vio

Acum 10 ani

care intelectuali ca nu inteleg; Intelectualii ar trebui sa ia pozitie fata de plagiatul lui Ponta, sa ceara printr-o scrisoare deschisa, adresata PE si presedintelui interimar, primului ministru sa-si dea demisia de onoare pentru ca ne face tara de minune cu fiecare secunda cu care ramane pe post. Este inadmisibil ce se intampla. Iar deciziile Curtii constitutionale legate de masurile luate de guvern (suspendarea presedintelui si a celor doi presedinti din parlament) nu sunt exact asa cum se prezinta in scrisoare. CC a preciziat ca nu se poate pronunta pentru ca guvernul i-a luat aceasta atributie. Nu mai mintiti poporul. Am fost contra lui Basescu de la inceput, dar acum o sa stau acasa pentru ca nu vreau sa fiu partas la faradelegile unora insetati de putere
Raspunde

vio

Acum 10 ani

care intelectuali ca nu inteleg; Intelectualii ar trebui sa ia pozitie fata de plagiatul lui Ponta, sa ceara printr-o scrisoare deschisa, adresata PE si presedintelui interimar, primului ministru sa-si dea demisia de onoare pentru ca ne face tara de minune cu fiecare secunda cu care ramane pe post. Este inadmisibil ce se intampla. Iar deciziile Curtii constitutionale legate de masurile luate de guvern (suspendarea presedintelui si a celor doi presedinti din parlament) nu sunt exact asa cum se prezinta in scrisoare. CC a preciziat ca nu se poate pronunta pentru ca guvernul i-a luat aceasta atributie. Nu mai mintiti poporul. Am fost contra lui Basescu de la inceput, dar acum o sa stau acasa pentru ca nu vreau sa fiu partas la faradelegile unora insetati de putere
Raspunde

vio

Acum 10 ani

care intelectuali ca nu inteleg; Intelectualii ar trebui sa ia pozitie fata de plagiatul lui Ponta, sa ceara printr-o scrisoare deschisa, adresata PE si presedintelui interimar, primului ministru sa-si dea demisia de onoare pentru ca ne face tara de minune cu fiecare secunda cu care ramane pe post. Este inadmisibil ce se intampla. Iar deciziile Curtii constitutionale legate de masurile luate de guvern (suspendarea presedintelui si a celor doi presedinti din parlament) nu sunt exact asa cum se prezinta in scrisoare. CC a preciziat ca nu se poate pronunta pentru ca guvernul i-a luat aceasta atributie. Nu mai mintiti poporul. Am fost contra lui Basescu de la inceput, dar acum o sa stau acasa pentru ca nu vreau sa fiu partas la faradelegile unora insetati de putere
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Info suplimentar: Lista semnatarilor INTELECTUALI este foarte mare...si fiind deschisa, creste incontinuu, deci nu sunt numai cei patru din Sighii...O sa caut pe lista daca nu dau cumva si de Conf. univ. Dr. Jur. V. Ponta...este potrivit definitiei formale INTELECTUAL...
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

LISTA SEMNATARILOR--pana acum de pe blogul STELIAN tANASE..sursa scrisorii:_______ ***www.stelian-tanase.ro/la-zi/scrisoare-catre-uniunea-europeana-bruxelles/ __________ Cu deosebită considerație, Acad. Prof. dr. Nicolae Anastasiu, professor emeritus. Prof. dr. Liviu Antonesei, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi ; scriitor, jurnalist. Prof. dr. Vasile Astărăstoae, Rectorul Universității de Medicină și « Gr. T. Popa », Iasi, Președintele Colegiul Medicilor din Romania Horia Barna, scriitor, traducător Dr. Vlad Bedros, Universitatea Națională de Artă din București Corina Bernic, scriitor, traducător ; mamager pentru Europa Centrală și de Est a programelor Robert Bosch Stiftung Dr.Andrei Bodiu, scriitor Lect. Dr. Valentin – Victor Bottez, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București Prof. dr. Romulus Brancoveanu, Facultatea de Filozofie, Universitatea din București Bianca Burta-Cernat, critic literar Anca Calangiu,filolog, tradcător Dr. Ileana Cazan, cercetător științific I, director adjunct al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” al Academiei Române Paul Cernat, critic literar Dr. Marius Chelcu, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei Române, Iași Conf. Dr. Mihai Chioveanu, Facultatea de Științe Politice a Universității din București ; delegat al României în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research. Conf. Dr. Mirana Cioba, Facultatea de Limbi și literaturi Străine, Universitatea din București, catedra de limbi Ibero-Romanice Conf. Dr. Alin Ciupală, Departamentul de Istorie a românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București Dr. Răzvan Constantinescu, DrMed., Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa”, Iasi, medic primar, Centrul de Gasteroenterologie și Hepatologie Lect. Dr. Emanuel Copilas, Ph.D Facultatea de științe politice, “Universitatea de Vest” Timisoara, Marius Costa, DrMed., Anni Costa, jurnalist Dr. Ing. Eugen Cuteanu Dorin David, cercetător, Universitatea “Transilvania” Brasov Iarina Demian, actriță, regisor, scriitor. Georgeta Dimisianu, editor Nicolae Iordan-Constantinescu, PhD, profesor asociate, Universitatea FInanțe – Bănci, Bucuresti Prof. dr. Octavian G. Duliu, Facultatea de Fizică, Universittea din București Serban Foarţă, scriitor Ildiko Gabor -Foarţă, psiholog, traducător Dr. Monica Ghetz, scriitor Marius Ghilezan, scriitor Dr. Cristian E. Ghiţă, cercetător post-doctoral, Universitatea din București Prof. dr. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi Prof. dr. Mihaela Grancea, Universitatea « Lucian Blaga » Sibiu Andreea Grecu, PhD, manager cultural, Asociația Operatorilor Culturali din România Prof. dr. Ladislau Gyemant, Directorul Institutului de Iudaistică, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj Prof. dr. Constantin Hlihor, Decanul Facultății de Istorie, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, București Octavian Hoandră, scriitor, jurnalist Prof. dr. Adrian Paul Iliescu. Facultatea de Filosofie, Universitatea din București Eugen Ionescu, DrMed., Hospices Civils de Lyon Dr. Corina Iosif, cercetător științific, Institutul de Etnografie al Academiei Române, Cluj – Napoca Florin Lăzărescu, scriitor Prof. dr. Ion Bogdan Lefter, critic literar, analist cultural și politic, scriitor, Facultatea de Litere, Universitatea din București Prof. dr. Sabin Adrian Luca, Universitatea “Lucian Blaga”, Director General al Muzeului Brukenthal, Sibiu Prof. dr. Ecaterina Lung, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București Prof. dr. Coman Lupu, Facultatea de Limbi și Literaturi străine, Universitatea din București Dr. Alexandru Mamina cercetător științțific, institutul de Istorie « Nicolae Iorga » al Academiei Române, București Sorin Mărculescu, scriitor Prof. dr. Tudor A. Marian, professor emeritus de Fizică, Universitatea din București Prof. dr. Paulina Marian, profesor de Fizică, Universitatea din București Conf. Dr. Alexandra Mitrea, decanul facultății de Litere și Arte, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu Lect. Dr. Andrei Muraru, Universitatea « Al. I. Cuza » Iasi Prof. dr. Oana Murarus, Facultatea de litere, Universitatea din București Prof. dr. Marina Mureşanu Ionescu, Facultatea de limbă și literatură franceză, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi Dr. Carmen Muşat, Facultatea de Litere, Universitatea din București; redactor șef, “Observatorul Cultural” București Dr. Lucian Nastasa-Kovács, Institutul de Istorie “George Barițiu” al Academiei Române,, Cluj – Napoca Pof. Dr. Victor Neumann, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, director (din 2008) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara Viorica Niscov, cercetător, traducător Prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București Conf. Dr. Cristian Olariu, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București Dr. Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigații Speciale, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc Alexandru Pecican, regizor Prof. dr. Ovidiu Pecican, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, membru în COnsiliul Național al Uniunii Scriitorilor Dr. Emanuel Petac, conservator al Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române Prof. dr. Zoe Petre, professor emeritus de istorie antică, Universitatea din București Dr. Zeno Karl Pinter, membru corespondent al Institutului Arheologic German, (DAI), Președintele Comisiei Naționale de Arheologie Prof. dr. Cristian Pîrvulescu, SNSPA, președinte Pro Democratia Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității « Babes Bolyai », Cluj – Napoca Prof. dr. Grigore Popescu Arbore, Chief Technology Officer, The National Research Council / CNR, Institute of Marine Sciences / ISMAR, Venice – Italy Lect, dr. Simona Popescu, PhD, Facultatea de Litere, Universitatea din București ; scriitor, Iulia Popovici, critic literar Prof. dr. Mihai Retegan, DHC Universitatea Ovidius, Constanta, Departamentul de Istorie a Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București Prof. dr. Zoltan Rostas, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Prof. dr. Michael Shafir, professor emeritus, Universitatea « Babes-Bolyai » Cluj Prof. dr. Cezar Sigmirean, Universitatea “Petru Maior”, Targu-Mures Conf. Dr. Elena Șaulea, UNATC, București Ovidiu Şimonca, jurnalist, redactor șef adjunct, “Observator cultural” Prof. dr. Monica Spiridon, PhD, habilit. , Universitatea din București, Membru al Academia Europea, Vicepreședinte al International Comparative Literature Association (ICLA), Chair to the Experts Panel of Literature, European Science Foundation ( Program ERIH), Membru al The European Pool of Reviewers, Evaluator of the European Research Council (” Bringing Great Ideas to Life”, Panel SH5) Prof. Dr. Filip Stanciu, Rectorul Universității “Lumina” din București Cornel Apostol Stanescu, fost Director General al Nvățământului SUperior și Cercetării, Ministerul Educației Prof. dr. Constantin Stoenescu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, publicist Dr. Alexandru Suceveanu, emeritus director adjunct, Institutul de Arheologie “Vasile Parvan” al Academiei Române, Bucharest Prof. dr. Stelian Tănase, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, scriitor Prof. dr. Antoaneta Tănăsescu, Facultatea de Litere, Universitatea din București, Prof. dr. Nicolae Serban Tanaşoca, Directorul Institutului de Studii Sud-est auropene al Academiei Române Lucian Dan Teodorovici, scriitor Conf. Dr. Zoltan Tibori Szabo, Departamentul de Științe Politice, Administrație și Comunicare, Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca Conf. Dr. Nicolae Toboşaru, Universitatea din Oradea, Masteratul de Studii de securitate Euopeană Prof. dr. Florin Turcanu, Facultatea de Stiințe Politice, Universitatea din București Dr. Silviu Văcaru, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei ROmâne, Iasi Alexa Visarion, regizor Conf. Dr. Viorel Vizureanu, PhD, Facultatea de FIlosofie, Universitatea din București. Prof. dr. Laurenţiu Vlad, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București Lect. Dr. Felicia Waldman, Universitatea din București Lect, dr, Daniela Zaharia, PhD, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București * Lista semnatarilor rămîne deschisă.
Raspunde

vio

Acum 10 ani

Intelectualii ar trebui sa ia pozitie fata de plagiatul lui Ponta, sa ceara printr-o scrisoare deschisa, adresata PE si presedintelui interimar, primului ministru sa-si dea demisia de onoare pentru ca ne face tara de minune cu fiecare secunda cu care ramane pe post. Este inadmisibil ce se intampla. Iar deciziile Curtii constitutionale legate de masurile luate de guvern (suspendarea presedintelui si a celor doi presedinti din parlament) nu sunt exact asa cum se prezinta in scrisoare. CC a preciziat ca nu se poate pronunta pentru ca guvernul i-a luat aceasta atributie. Nu mai mintiti poporul. Am fost contra lui Basescu de la inceput, dar acum o sa stau acasa pentru ca nu vreau sa fiu partas la faradelegile unora insetati de putere; Pentru Georg: inceteaza, din Germania ar trebui sa stii mai bine ce inseamna statul de drept
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Gasiti LISTA iNTELECTUALILOR Semnatari pe blogul Stelian Tanase: ***www.stelian-tanase.ro/la-zi/scrisoare-catre-uniunea-europeana-bruxelles/
Raspunde

Georg Stergeti 13-32

Acum 10 ani

ROg stergeti posting-urile mele repetate 13-32, serverul le-a multiplicat aiurea..
Raspunde

Horoscop

Acum 10 ani

Cititi cu atentie aceasta propozitie, din scrisoarea celor n (de la nestiutori) de mai sus: \"Referendumul din 29 iulie este expresia faptul ca societatea românească refuza intoleranţa şi discrepanţele economice din ultimii ani\". Credeti ca semnatarii stiu ca au semnat-o? Sau ca au plagiat-o?
Raspunde

Vasi

Acum 10 ani

Nu va mai agitati popandailor,vremea voastra a apus.oamenii destepti s-au saturat sa mai fie condusi de gangavi si oligofreni,sper ca si mai multi sa ia atitudine impotriva prostiei crase nationale si europene.....restul la vaci!
Raspunde

ROMANIA LA VOT

Acum 10 ani

DA PENTRU EBA sunt oameni care nu vor sa vorbeste cu tine
Raspunde

un fraier

Acum 10 ani

tu magda ce ai facut concret pentru oameni care teau trimis in parlament ai votat legea ticaloasa a pensilor am vazut ce gip tiai tras si aia dintrun salar de bugetar ati furat la douo miini sa traiti voi si gasca voastra bine anastase berceanu videanu basescu boc etc la dna
Raspunde

isu

Acum 10 ani

Valorile sociale determina un anumit comportament, dar rezultatul acestui comportament este determinat de principii. Acest lucru ii lipseste lui Basescu. Exista o etica a caracterului, de care Basescu nu a auzit, care se bazeaza pe ideea fundamentala ca eficienta umana este guvernata de principii. Basescu nu stie ca principiile sunt legi ale dimensiunii umane care sunt reale, neschimbatoare si incontestabil prezente precum legile gravitatiei in dimensiunea fizica. Daca era mai atent la scoala poate stia sa se poarte chiar si in cea mai inalta functie din stat. DAR......
Raspunde

callas

Acum 10 ani

Europa are alte probleme, e satula de luptele infantile din Balcani cu personaje necoapte si nivel de inteligenta submediu care dau in strachini pe unde apuca, care apreciaza un plagiator facut pe puncte si reneaga un savant european, contestandu-i bacalaureatul, numai pentru ca a facut greseala sa se intoarca in tara. Domnilor savanti ( nu de renume mondial, ca asta a fost alta!) nu va preocupa nici criza economica, nici golirea tarii, nici sanatatea, nici invatamantul, va preocupa un culcus cald si pentru asta sunteti in stare sa va faceti de ras cu un astfel de mesaj si in fata comisiei europene. Rusine si lui Johannis ca se lasa inhamat la o astfel de caruta care da cu oistea in gard ori de cate ori ii sta un gard in drum!
Raspunde

callas2

Acum 10 ani

apel fulminant contra lui Basescu, nu pentru democratie, nu pentru morala, nu pentru valori europene, NUMAI CONTRA LUI BASESCU, cu argumete slabe si transparente, dar de-abia acuma v-ati trezit? Ce v-a facut comisia ca sa va plangeti, v-a jignit boss-ul care s-a intors mofluz acasa si acum pleca la regina Angliei care o sa-l consoleze? Basescu este de 8 ani in functie, pana acum ati avut-o binisor, nu v-a deranjat nimic? De-abia astept sa dispara Basescu si sa se puna in functie masinaria infernala a lui Ponta, sa o aveti bine in continuare, intelectuali romani! Cand vad nivelul absolventilor de universitati romane mi se face rau si nu pot sa nu ma indoiesc si de calitatile dascalilor semnatari.
Raspunde

ion

Acum 10 ani

Rusine lui Johannes ca intra in asemenea jocuri.Ce-a facut pina acum de nu a semnalat nimic Germaniei
Raspunde

Jaco

Acum 10 ani

Care-s \'telectualii, ca nu-i vad?
Raspunde

Jaco

Acum 10 ani

Bre \'telectualilor, voi credeti ca aia de la Europa isi asa de prosti sa nu stie ce este Curtea Constitutionala? Ca asteapta sa veniti voi, parvenitilor, sa le explicati?
Raspunde

Bubu

Acum 10 ani

Dar de plagiatul lui Ponta nu zic nimic , nimic ? Astia da intelectuali !!!!!!!!!1
Raspunde

cadrilater

Acum 10 ani

poate cititi si scrisoarea unor adevarati intelectuali europeni ( profesori de prestigiu de la universitati franceze, etc.) pe aceiasi tema in Le Monde, suna putin altfel, dar de, \"honi soit qui maly pense\", nu puteti judeca decat cu unitatile proprii de masura adica necinstea, minciuna, coruptia.
Raspunde

eu cu cine votez?

Acum 10 ani

daca toti profesorii, doctori in te miri ce universitati inventate dupa ddecembrie 89, au devenit asa destepti si intelectuali ca si Ponta, cu lucrari copy-paste, cine sa ii creada. UE? Pai UE s-a lamurit ce e mai nou cu Romania. Aceeasi tara imprevizibila, incapabila sa se rupa de comunisti si comunism, cu o populatie gen ,,gloata\'\', te tip \'\'prosti, da multi\'\'. Suntem penibili ca vb despre acest subiect, cel cu suspendarea, cand tarile UE stau sa se prabuseasca. Nu mai putea astepta USL cateva luni pana la alegeri, sa-i pocneasca electoratul pe cei din PDL, cum au facut-o si la locale? NU, pt ca Voiculescu e la usa puscariei... Suntem penibili... Si prosti, ca vom plati getstuul aliantei mincinosilor Ponta si Antonescu. Deocamdata cu 6 la suta in 3 saptamani
Raspunde

semnatarii UE

Acum 10 ani

Semnal de alarma tras de intelectuali europeni in Le Monde: Nu ignorati criza din Romania! Romania se confrunta cu o \"instabilitate politica cronica\" si cu dificultati in incercarea de a construi democratia, de aceea este regretabila lipsa de interes aratata de guvernul francez fata de o tara care \"atenteaza la democratie\", se arata intr-o scrisoare deschisa publicata in Le Monde sub semnatura mai multor intelectuali europeni. Printre semnatari se numara oameni de stiinta, cercetatori, artisti, politologi si profesori din Franta, Polonia, Germania sau Bulgaria. \"Parlamentul roman a decis suspendarea presedintelui Traian Basescu. Acesta decizie va fi supusa unui referendum pe 29 iulie. In intreaga lume, presa a vorbit despre o \'lovitura de stat parlamentara\'. Presedintele s-a confruntat cu o prima destituire de catre Parlament, in aprilie 2007, dar romanii i-au acordat din nou increderea lor la referendum. In 2009, el a obtinut un nou mandat de presedinte al republicii pentru cinci ani\", se arata in debutul scrisorii deschise publicate pe site-ul prestigioasei publicatii Le Monde. \"Faptul ca aceasta noua tentativa de destituire are loc dupa o criza politica deschisa in contextul existentei unei situatii de coabitare, condamnarii pentru coruptie a unui fost premier, acuzatiilor de plagiat si unor polemici cu privire la cine trebuie sa reprezinte Romania la Consiliul European din iunie, ilustreaza instabilitatea politica cronica a Romaniei si dificultatile ei de a implementa o democratie reala dupa aderarea sa la Uniunea Europeana in 2007. In joc se afla raporturile intre clasa politica si justitie, precum si rolul puterilor in stat, deci statul de drept in Romania\", se mai arata in scrisoarea citata. Semnatarii scrisorii remarca faptul ca presa franceza a ramas \"foarte discreta\" in acest caz, spre deosebire de presa germana sau americana, in care s-a insistat asupra efectelor europene ale acestei crize ce survine \"derivei autoritare\" a Ungariei. Din acest punct de vedere, se reaminteste ca Romania a cunoscut o \"glorie efemera\" in mass-media internationala in iarna 1989-1990, dupa care aceasta tara a revenit la un nivel mediu de interes, coborand spectaculos in 2011. Spre comparatie, Grecia s-a mentinut la un nivel de mediatizare ridicat si pe o lunga perioada de timp, marcata de aderarea ei la zona euro in 2001, Jocurile Olimpice, victoria nationalei de fotbal in 2004, dar si criza euro in 2010. \"Parlamentul European trebuie sa propuna solutii pentru a garanta ca batalia politica impotriva austeritatii in Romania ca si in restul Uniunii Europene nu se face cu incalcarea valorilor europene. Suntem surprinsi ca recentele crize economice sau evenimentele sportive sunt mult mai susceptibile de a atrage atentia presei decat o tara care atenteaza la democratie. Regretam in egala masura si tacerea guvernului francez in legatura cu aceasta situatie\", se arata in incheierea scrisorii deschise publicate pe site-ul Le Monde. Semnatarii scrisorii: Francois Bafoil (CERI - Sciences Po Paris) ; Marie-Laure Basilien-Gainche (Universite Paris 3 Sorbonne Nouvelle) ; Jean-Jacques Becker (Universite Paris 10 Nanterre) ; Emmanuelle Boulineau (Ecole Normale Superieure de Lyon) ; Dominique Bursztejn (redactor) ; Olga Camel (INALCO) ; Georges-Marie Chenu (ministru plenipotentiar) ; Philippe Claret (Universite Bordeaux IV) ; Irene Cortelian (politolog) ; Lydia Coudroy de Lille(Universite Lyon 2) ; Stephane Courtois (CNRS) ; Marie Elizabeth Ducreux (EHESS - CRH) ; Catherine Durandin (INALCO) ; Nicolas Escach (Ecole Normale Superieure de Lyon) ; Pauline Fournier (INALCO) ; Francois Frison Roche (CERSA-INALCO) ; Gueorgui Gotev (jurnalist) ; Claude Grasland (Universite Paris 7 Diderot) ; Petia Gueorguieva (Nouvelle Universite Bulgarie) ; Beatrice von Hirschhausen (Centre Marc Bloch, Berlin) ; Nicolas Jacob (Universite Lyon 2) ; George Frederick Jewsbury (CERCEC - EHESS) ; Roman Krakovsky (Sciences Po Paris) ; Nicolas Lecaussin (IREF) ; Sebastien Leclef (Center for Social and Economic Research, Varsovie) ; Anne-Marie Le Gloannec (CERI - Science Po) ; Stefan Lemny (BNF) ; Judit Maar (Universite Paris 3 Sorbonne Nouvelle) ; Jean-Sylvestre Mongrenier (Universite Paris 8 Institut Francais de Geopolitique) ; Paul-Antoine Miquel (Universite de Nice) ; Ioan Negrutiu (Ecole Normale Superieure de Lyon) ; Ilinca Nicodim (artist plastic) ; Carmen Popescu (Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne) ; Patrick Renaud (Universite Paris 3 Sorbonne Nouvelle) ; Violette Rey (Ecole Normale Superieure de Lyon) ; Andreia Roman (INALCO) ; Helene Roth (Universite Blaise Pascal Clermont Ferrand) ; Stephane Rosiere (Universite de Reims Champagne-Ardenne) ; Samuel Rufat (Universite de Cergy-Pontoise) ; Traian Sandu (Universite Paris 3 Sorbonne Nouvelle) ; Anne-Marie Scotto (OVR Solidarites) ; Elena Soare (Universite Paris 8) ; Svetoslav Terziev (jurnalist) ; Damien Tricoire,(Universite de Halle, Allemagne) ; Ana-Maria Vele (Universite de Nantes) ; Marie Vrinat-Nikolov (INALCO) ; Serge Weber (Universite Paris-Est Marne-la-Vallee) ; Mariusz Wolos (Academie polonaise des Sciences, Varsovie).
Raspunde

val-jan

Acum 10 ani

in 29 votati DA -DA -DA si terminam cu toate discutiile nesanatoase Poporul sa nu se lase amagit si influentat sa se prezinte la urne in numar cat mai mare
Raspunde

VVP

Acum 10 ani

S-a bagat si Iohannis ca musca in lapte. Desi nu m-as mira ca astia sa-i fi pus numele pe lista fara aprobarea lui.
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

INCA N-A FOST CITITA LA BRUXELLES SCRISOAREA iNTELECTUALILOR? Potrivit acesteia, vezi textul mai sus, E TOTUL CONSTITUTIONAL si DEMOCRATIC....Cum de n-a ajuns MESAJUL LINISTITOR la cei de la UE?... ce ti-e si cu POSTA ROMANA....____________ Sau acesta sa fie RASPUNSUL?_________ Un articol de: B1.ro | 25 Iul 2012, 14:31 Comisia Europeană, în continuare \"foarte preocupată\" de atacurile la democrație din România. Se cer acțiuni concrete _________ Comisia Europeană și-a exprimat, prin intermediul comisarului european pe Justiție Viviane Reding, preocuparea pentru atacurile la democrație care încă au loc în România, menționând că aşteaptă de la premierul Victor Ponta fapte concrete, relatează Mediafax. \"Suntem, în continuare, extrem de preocupaţi de situaţia democraţiei în România\", a declarat Reding într-o conferinţă de presă la finalul unei reuniuni a Comisiei. \"Preşedintele Barroso şi-a exprimat preocuparea într-o declaraţie foarte puternică şi a prezentat 11 cerinţe\", a amintit Reding, după care a adăugat că \"nu s-a întâmplat nimic nou de atunci\" și că mai importante sun ”faptele, nu promisiunile, legile, nu scrisorile.” Vezi AICI lista transmisă de Jose Manuel Barroso lui Victor Ponta Declarațiile comisarului european vin după lungi discuții pe tema cerințelor Comisiei Europene pentru România, acestea vizând în special respectarea statului de drept și a principiilor democratice. Primul ministrul Victor Ponta și-a luat anagajamentul, printr-o scrisoare, că va respecta solicitărilor Comisiei. Totodată, Ponta a anunţat miercuri că i-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, încă o scrisoare în care prezintă ultimele evenimente legate de referendum, precum şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale nu sunt respectate de membrii PDL, anume tocmai de către cei care reclamau încălcarea legii, scrie Mediafax. EVZ.ro __________ ***www.b1.ro/stiri/externe/comisia-europeana-in-continuare-foarte-preocupata-de-atacurile-la-democra-ie-din-romania-se-cer-ac-iuni-concrete-33903.html
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Ma indoiesc ca INTELECTUALII au citit:--- V. Ponta: Curtea Penala Internationala, 2003, Teza de Doctorat Univ. Bucuresti corectata dupa 9 ani de Universitatea Bucuresti. pagina-de-pagina cu marjker verde-galben-albastru in paralel Original si Surse Nedeclarate, pana si virgule exact la fel puse.. Daca acceptati aceasta , atunci Conf. univ. Dr. V.Ponta ESTE INTELECTUAL DE-AL DUMNEAVOASTRA si publicati-l... Aveti aici in FLASH DOVADA-TEXT usor de tot de deschis si rasfoit..Nu trebuie neaparat citit TOT, DACA VEZI, E DE AJUNS:...__________ ***issuu.com/bernard22/docs/oglinbda/21
Raspunde

@georg

Acum 10 ani

Fomistule, cu cat te platesc stapanii tai ce esti asa \"activ\" cand vine vorba de critici aduse actualei puteri ? Esti vreun pierde-vara care n-a muncit o ora in viata lui si iti dai cu parerea despre lucruri pe care nu le stapanesti catusi de putin. Rusine sa-ti fie papagalule!
Raspunde

ftw

Acum 10 ani

se zice ca poti prosti pe unii mereu, pe toti putin dar niciodata pe toti mereu. Toti cei pe care marinaru\', cu toata mitocania lui, ii reprezinta ca presedinte striga despre un plagiat care are tot timpul sa fie analizat dupa ce zeus a plecat de la cotroceni sper spre puscarie
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

STIRE BOMBA, Copy-paste:_______ Un acord semnat de copresedintii USL cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate si alte organizatii sindicale si ale societatii civile prevede desfiintarea Curtii Constitutionale, ANI, DNA, CNSAS / Colonelul Mircea Dogaru confirma un acord de principiu de Raluca Pantazi HotNews.ro Joi, 26 iulie 2012, 13:11 Actualitate | Esenţial Col. (r) Mircea Dogaru Col. (r) Mircea Dogaru Foto: Agerpres Un document publicat de Adevarul si care circula pe internet arata ca exista un acord semnat de copresedintii USL Victor Ponta, Daniel Chitoiu si Daniel Constantin cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate si alte organizatii sindicale si ale societatii civile care prevede desfiintarea Curtii Constitutionale, ANI, DNA, CNSAS. Colonelul Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), a confirmat pentru HotNews.ro existenta acestui document si a precizat ca \"este un acord de principiu, urmand ca fiecare punct sa fie discutat. Sunt 53 de semnatari din partea noastra, fiecare cu obiectivele lui\". Intrebat de HotNews.ro daca confirma existenta acestui document ce prevede desfiintarea Curtii Constitutionale, ANI, DNA, CNSAS, colonelul Mircea Dogaru a declarat ca: \"este un acord de principiu, urmand ca fiecare punct sa fie discutat. Sunt 53 de semnatari din partea noastra, fiecare cu obiectivele lui\". \"Noi, militarii, vom discuta probleme legate de structurile militare si de pensii. In rest sunt apanajul celorlalte organizatii. Dar in ce priveste DNA, de la mine a venit ideea. Nastase a inventat PNA, Macovei l-a bagat in curtea justitiei sub numele de DNA si toate discutiile au fost cand Basescu voia sa ii schimbe pe Vacaroiu si Nastase. Este o institutie de tip stalinist\", a continuat Mircea Dogaru. Intrebat cand ar trebui sa intre in vigoare prevederile acestui acord de principiu, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate a declarat ca \"totul este negociabil. In functie de rezultatul negocierilor, vom sustine pe unii sau pe altii in alegeri\". \"Este inutil sa se incerce acuzarea domnilor Daniel Chitoiu, Victor Ponta si Daniel Constantin. Dansii au avut bunul simt sa accepte dialogul cu societatea civila. Ce va rezulta vedem in toamna\", a precizat Dogaru pentru Realitatea TV, confirmand inca o data existenta acestui document semnat de copresedintii USL si care prevede printre altele desfiintarea Curtii Constitutionale, a ANI, DNA si CNSAS. Citeste aici documentul atribuit Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Amintim ca o solicitare similara semnata de Consiliul National al Societatii Civile, din care face parte si Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, si care prevedea de asemenea desfiintarea Curtii Constitutionale, ANI, DNA, CNSAS, a fost depusa si la Administratia Prezidentiala, in luna februarie a acestui an._______ ***www.hotnews.ro/stiri-esential-12885196-acord-semnat-copresedintii-usl-sindicatul-cadrelor-militare-disponibilizate-alte-organizatii-sindicale-ale-societatii-civile-prevede-desfiintarea-curtii-constitutionale-ani-dna-cnsas.htm __________ ***www.hotnews.ro/stiri-esential-12885196-acord-semnat-copresedintii-usl-sindicatul-cadrelor-militare-disponibilizate-alte-organizatii-sindicale-ale-societatii-civile-prevede-desfiintarea-curtii-constitutionale-ani-dna-cnsas.htm
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Posting-ul de mai sus...CONCRET, TEXTUL ORIGINAL pe scribdo:______ ***www.scribd.com/doc/101113741/Document-2012#
Raspunde

o romanca

Acum 10 ani

Nu ma bag in politica, dar daca imi veniti cu plangeri gen \"Klaus Johannis nu a fost acceptat prim ministru...\" m-am lamurit! Nu aveti alternative? atunci lasati-i pe astia - pe care macar ii stim! - sa se roteasca intre ei, ca daca vine unul flamand...ne ia si pielea! ca doar asta ne-a mai ramas. In ceea ce privete tenta evidenta a scrisorii, ma abtin, ceea ce voi face si la vot!
Raspunde

GIGI

Acum 10 ani

kLAUS jOHANNES crede ca daca se duce la Bucuresti poate sa faca potlogariile care le face aici sau sa-i muteasca pe toti acolo cum ii muteste la Sibiu pe acei din jurul lui.Speculant ieftin
Raspunde

Magda

Acum 10 ani

Draga \" o romanca\"! D-l Traian Basescu n-a fost de acord cu numirea d-lui Johannis ,care de altfel este un exemplu pentru noi,\" un om de isprava \" pentru ca a fost propus de USL, care este o organizatie criminala! Daca ar fi candidat independent sau reprezentant FDRG da, dar din pacate , alta e situatia!
Raspunde

Dodo

Acum 10 ani

Magda,Magda te ascunzi si iti este frica de vot.O RICE Roman cu coloana vertebrala si cu demnitate voteaza.Cit despre plagiat,ai cumva diploma de doctor in ceva.
Raspunde

Dodo

Acum 10 ani

Antonescu,Ponta,nu despre ei vorbim. Basescu se ascunde si fuge de poporul multiubit Daca are curaj si demnitate,sa accepte ca si ceilalti au un cuvint de spus. Sub fusta mamei fug doar lasii
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Copy-Paste:_Premierul Victor Ponta si primarul Klaus Iohannis s-au intalnit la Palatul Victoria de V.M._ HotNews.ro Luni, 6 august 2012, 16:26 ___ Premierul Victor Ponta si primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, s-au intalnit, luni, la Palatul Victoria, reprezentantii municipalitatii afirmand ca cei doi au discutat despre teme politice si despre actuala remaniere a Guvernului, transmite Mediafax.
Raspunde

v.ionescu

Acum 10 ani

nu credeam ca tanase si parvulsecu pot semna o asemenea ineptie;orice intelectual poate avea si simpatii politice,dar de aici si pana la a te baga in troaca celor care si-au facut din politica \"COTETUL\"existentei lor e oarece cale!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus