Patru din cei cinci bătăuși din Cisnădie vor fi cercetați în stare de libertate pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul ilegal al unor arme albe, în timp ce pentru cel de-al cincilea instanța a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile.
Cei cinci au fost prezentați ieri, întâi august, Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventovă, după ce în noaptea dintre 30 și 31 iulie a.c. l-au bătut crunt pe D. Laurențiu, domiciliat tot în Cisnădie. Victima a fost cea care, în jurul orei cinci dimineața, a telefonat la poliție pentru a raporta bătaia în care s-a făcut abuz de bumni, picioare și chiar arme albe. Policontuzionat, D. Laurențiu a fost transportat imediat la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare, după care a fost internat în secția de Chirurgie 1 a Spitalului Județean Sibiu.
După ce agresorii au fost identificați, aceștia au fost reținuți, iar ieri au fost prezentați instanței de judecată. În urma prezentării, instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a învinuitului H. Răzvan. În cazul celorlalți patru bătăuși, Tribunalul Sibiu a dispus interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.
Cercetările în acest caz sunt continuate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 238
Ultimele comentarii
Acum 58 minute
Jean
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 2 ore
Anomis
Acum 3 ore
Dth