Miercuri,
19.03.2025
Cer Senin
Acum
5°C

Atentie, soferi! Politistii sibieni cauta, astazi, vitezomanii din trafic!

Numărul echipajelor de poliție se va augmenta, forțele de ordine folosind și 14 aparate RADAR pentru a depista șoferii care circulă pe drumurile din județul Sibiu cu o viteză neregulamentară.

Acțiunile se vor desfășura în cursul acestei zile, în tot județul Sibiu. „Pe parcusul acestei zile, în intervalele orare 08.00 – 14.00 şi 16.00 – 20.00, poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu, Biroului Rutier Sibiu şi Biroului Rutier Mediaş desfăşoară ample acţiuni pe linia combaterii vitezei neregulamentare în cele două forme ale sale: excesivă şi neadaptată la condiţiile de drum, atât în localităţi cât şi în afara acestora.

Aceste acţiuni sunt desfăşurate pe toate sectoarele de drum naţional din judeţul Sibiu, respectiv DN 1, DN 7 şi DN 14 cât şi în municipiile Sibiu şi Mediaş”, anunță reprezentanții IPJ Sibiu.

14 aparate radar. În Sibiu, pe Alba Iulia!

Poliţiştii rutieri vor utiliza 14 aparate de supraveghere şi monitorizare a vitezei de deplasare (radar). Autospecialele Serviciului Rutier vor fi amplasate pe raza localităţilor Sălişte, Săcel, Aciliu, Miercurea Sibiului, Şelimbăr, Bradu, Porumbacu de Jos, Mohu, Bradu, Tălmaciu, în municipiile Sibiu (pe str. Şos. Alba Iulia) și Mediaş, în punctele identificate ca vulnerabile din punct de vedere al riscului de producere al accidentelor rutiere pe fondul vitezei neregulamentare.

Acțiunea polițiștilor nu se va opri doar la monitorizarea vitezei în trafic, ci vor verifica și dacă șoferii și pasagerii poartă centura de siguranță. „În cadrul acestor activităţi, poliţiştii rutieri vor acţiona şi pe linia depistării şi sancţionării depăşirilor neregulamentare, a neportului centurii de siguranţă şi neutilizarea dispozitivelor de retenţie pentru copii, în vederea diminuării urmărilor accidentelor rutiere”, se mai arată într-un comunicat al IPJ Sibiu. 

De la începutul anului și până în prezent, în județul Sibiu s-au produs 21 de accidente rutiere, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, in urma cărora au decedat zece persoane, iar alte 24 au fost grav rănite.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus