Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Trei zile de spectacole la Festivalul National al Traditiilor Populare, din Muzeul Astra

Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare ia startul vineri, 10 august şi peste 200 de participanţi-actanţi, vor evolua în faţa vizitatorilor, la cele şase secţiuni: arte religioase, arte literare, arte muzicale şi coregrafice, arte plastice şi arte culinare.

“Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare este un eveniment extrem de important, vare doreşte să păstreze şi să promoveze aceste tradiţii din cele trei zone ale ţării. Festivalul nu reprezintă un concurs, deşi toţi cei care vor fi pe scenă se vor întrece între ei, ci de fapt ei vor prezenta mesajul cultural al zonelor pe care le reprezintă”, a spus directorul Muzeului Astra, Valeriu Olaru.

Întreg ciclul de manifestări apare ca o scenă de spectacole şi activităţi, cu ateliere de creaţie susţinute de către creatorii şi purtătorii autentici ai culturii populare tradiţionale contemporane.

Festivalul se va desfăşura în perioada 10 - 12 august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Vineri, 10 august 2012

Arte plastice

16.00 - 20.00, Troiţa de la Răşinari, Aleea Pivelor, demonstraţii practice: olărit - ceramică de Târnăviţa, ceramică neolitică, ceramică de Valea Olteţului; pictat icoane pe sticlă şi pe lemn; cusut, ţesut, cojocărit; prelucrarea artistică a lemnului; împletit nuiele; încondeiat ouă; confecţionat instrumente muzicale de suflat, confecţionat păpuşi

Arte culinare

17.00 - 19.00 - Cârciuma din Bătrâni, demonstraţii practice - judeţul Tulcea - Preparate tradiţionale din satul Pardina, aflat în zona Deltei Dunării şi din comuna Turcoaia, situată în zona de terasă a judeţului Tulcea, precum şi preparate specifice comunităţii turceşti.

Arte muzicale şi coregrafice

17.00 - 20.00 - Scena de pe lac, deschiderea oficială; spectacol folcloric

Judeţul OLT

Ansamblul Folcloric Ghiocelul, Cezieni, instructor Teodor Ţenea

Ansamblul Folcloric Junii Căluşari,

Sârbii Măgura, instructor Florică Turuianu, vătaf George Dulescu

Ansamblul Folcloric Mărţişorul, Corbu, coregrafia Nichita Dragomira

Grupul vocal Bujorelul, Drăgăneşti-Olt Daniela Voicu - solistă muzică populară

Judeţul ARAD

Grupul vocal Sânzienele, Arad

Roxana Suciu şi Cosmina Brădean - soliste muzică populară

Mădălin Chindriş - solist muzică populară

Daniel Bodnar - clarinet

Augustin Cionca - vioară cu goarnă

Ansamblul folcloric Păstrătorii Tradiţiei, Pecica

Judeţul TULCEA

Ansamblul Dunay, Pardina Ansamblul Drăguţa Siliştea,Turcoaia

Ansamblul Tuna,

Uniunea Democrată Turcă din România

Arte literare

17.00 - 18.00 -

Etno Tehno Parc - Trupa fără nume, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, Tulcea, piesa Nobilimea provincial;

15.30 - 16.30 - Gospodăria de dogar, Obârşa, Hunedoara - filmări realizate cu delegaţia judeţului Arad

Sâmbătă, 11 august 2012

Arte plastice

10.00 - 13.00 şi 16.00 - 20.00, Troiţa de la Răşinari, Aleea Pivelor, demonstraţii practice: olărit - ceramică de Târnăviţa, ceramică neolitică, ceramică de Valea Olteţului; pictat icoane pe sticlă şi pe lemn; cusut, ţesut, cojocărit; prelucrarea artistică a lemnului; împletit nuiele; încondeiat ouă; confecţionat instrumente muzicale de suflat, confecţionat păpuşi

Arte culinare

17.00 - 19.00 - Cârciuma din Bătrâni, demonstraţii practice - judeţul Olt. Preparate tradiţionale în ţest, specific judeţului Olt

Arte religioase

18.00 - 19.00 - Biserica din Bezded, Vecernia Arte muzicale şi coregrafice

6.00 - 20.00 - Scena de pe lac, spectacol folcloric susţinut de reprezentanţii judeţelor invitate alături de Junii Cetăţii, Rupea, judeţul Braşov J

udeţul ARAD Grupul vocal Sânzienele, Arad

Roxana Suciu şi Cosmina Brădean - soliste muzică populară

Mădălin Chindriş - solist muzică populară

Daniel Bodnar - clarinet

Augustin Cionca - vioară cu goarnă

Ansamblul folcloric Păstrătorii Tradiţiei, Pecica

Judeţul TULCEA

Ansamblul Dunay, Pardina A

nsamblul Drăguţa Siliştea,Turcoaia

Ansamblul Tuna,

Uniunea Democrată Turcă din România

Judeţul OLT

Ansamblul Folcloric Ghiocelul, Cezieni, instructor Teodor Ţenea

Ansamblul Folcloric Romanaţi, Caracal, coregraf Florian Teodorescu

Ansamblul Folcloric Flori de măr, Curtişoara, instructor Constantin Bălărău

Daniela Voicu - solistă muzică populară

Arte literare

17.00 - 18.00 - Etno Tehno Parc - Trupa fără nume, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, Tulcea, piesa Nobilimea provincială

11.00 - 12.00 - Gospodăria de prelucrare a inului şi a cânepii, Lisa, Braşov - filmări realizate cu Junii Cetăţii, Rupea, judeţul Braşov

15.30 - 16.30 - Gospodăria de pescar, Mahmudia, Tulcea - filmări realizate cu delegaţia judeţului Tulcea

Duminică, 12 august 2012

Arte religioase

10.00 - 12.00 - Biserica din Bezded, Sfânta Liturghie Arte plastice 1

0.00 - 13.00 şi 16.00 - 20.00, Troiţa de la Răşinari, Aleea Pivelor, demonstraţii practice: olărit - ceramică de Târnăviţa, ceramică neolitică, ceramică de Valea Olteţului; pictat icoane pe sticlă şi pe lemn; cusut, ţesut, cojocărit; prelucrarea artistică a lemnului; împletit nuiele; încondeiat ouă; confecţionat instrumente muzicale de suflat, confecţionat păpuşi

Arte culinare

17.00 - 18.00 - Cârciuma din Bătrâni, demonstraţii practice - judeţul Arad - Preparate tradiţionale din satele Cuied şi Turnu şi ale Asociaţiei producătorilor Arădeanca Arte muzicale şi coregrafice

17.00 - 20.00 - Scena de pe lac, spectacol folcloric

Judeţul TULCEA

Ansamblul Dunay, Pardina

Ansamblul Drăguţa Siliştea, Turcoaia

Ansamblul Tuna,

Uniunea Democrată Turcă din România

Judeţul OLT

Ansamblul Folcloric Ghiocelul, Cezieni, instructor Teodor Ţenea Ceata de căluşari, Oporelu, vătaf Petre Fieraru

Ceata de căluşari, Cârlogani, vătaf Ioan Dinu

Ansamblul Folcloric Junii Dobrotesei, Dobroteasa, instructor Sandu Rizea

Ansamblul Căluşăresc Colelia, Vâlcele, vătaf Cornel Neagoe

Daniela Voicu - solistă muzică populară

Judeţul ARAD

Grupul vocal Sânzienele, Arad

Roxana Suciu şi Cosmina Brădean - soliste muzică populară

Mădălin Chindriş - solist muzică populară

Daniel Bodnar - clarinet Augustin Cionca - vioară cu goarnă

Ansamblul folcloric Păstrătorii Tradiţiei, Pecica

Arte literare

17.00 - 18.00 - Etno Tehno Parc - Trupa fără nume, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, Tulcea, piesa Nobilimea provincială

15.30 - 16.30 - Gospodăria de olari, Oboga, Olt - filmări realizate cu delegaţia judeţului Olt

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus