Cine raspunde?

Unei societăţi, unui popor i se pot pune multe întrebări privind evoluţia şi dezvoltarea sa secvenţială: structurală, economică, cultural-educativă etc. Pe parcursul devenirii sale se pot ivi conjunctural momente de avânt constructiv-creator dar şi sincope descumpănitoare. Până în cele din urmă întrebarea fundamentală rămâne încotro: ce ţintă, ce tip de societate, ce stadiu de dezvoltare, ce inter-relaţii, toate acestea bazate pe ce valori, pentru a şti unde şi pe ce loc ne situăm în lume? Aud, cu mărturisită satisfacţie, intonat cu explozie sentimentală, minunatul cântec Noi suntem români. Oare el are aceeaşi rezonanţă şi în urechile sensibile ale străinătăţii? Dacă acasă suntem euforici, acolo ne putem mândri cu ceea ce facem, cu ceea ce suntem?
O judecată corectă nu poate fi desprinsă de parametri istorici. Este o realitate: venim dintr-un bazin mult rămas în urmă comparativ cu evoluţia general-europeană. Dacă am fi hotărât să rămânem cantonaţi în arealul cultural balcano-răsăritean, aşa cum ne propunea grupul Iliescu îndată după 1989, nu erau probleme deosebite. Acolo şi la acel nivel eram compatibili. Dar începând cu 1997 am decis, irevocabil, să devenim europeni nu numai geografic, asumându-ne sarcina unui efort de dimensiuni istorice de recuperare spre compatibilizare cu standardele europene. Sarcină uriaşă dacă ţinem seamă de timpul care ne presează. Mă întreb câţi români sunt conştienţi de această realitate, câţi dintre noi sunt dispuşi să-şi asume răspunderea şi greutăţile?
Din nefericire, perioada postdecembristă a început cu degradare şi distrugere. Materială, economică şi esenţialmente, valorică, morală. Sub pretextul economiei de piaţă s-a vandalizat totul. Societatea s-a polarizat, justiţia a fost subordonată camarilei politico-oligarhice, conştiinţele au fost deturnate, vlăguite. Un proces continuu de intoxicare şi manipulare a supus voinţa naţională acestor interese politico-oligarhice, proces care continuă cu virulenţă sporită sub ochii noştri. Astfel s-a ajuns ca albul să fie văzut negru şi invers. Spre exemplu, miniştri care au reuşit, în întâmpinarea lui 1 ianuarie 2007 să elimine de pe hartă steguleţele roşii privind justiţia, internele, agricultura, mediul, îndată după aderare au fost excluşi din guvernul Tăriceanu, pentru că aderarea şi progresele în integrare afectau interesele oligarhice, la loc de frunte situându-se justiţia. Cei care în condiţiile teribilei crize şi-au asumat răspunderea reformelor în justiţie, în relaţiile de muncă, în învăţământ, în economie, lansând un amplu proces de investiţii, punând bazele unei creşteri economice sănătoase, au fost stigmatizaţi de majoritatea populaţiei sub influenţa nu numai a sacrificiilor impuse dar cu deosebire sub psihoza frenetică indusă „ştiinţific” de anumite mijloace de influenţare bine strunite din anume culise. Imberbii împinşi la înaintare, în dorinţa lor maladivă de a se vedea în frunte, fac jocul malefic al puşcăriabililor, aruncând ţara în haos, peste lege, peste minimale reguli de conduită, fără scrupule, fără ruşine, punând sub semnul întrebării relaţiile noastre cu lumea euro-atlantică. Efectiv, în câteva luni, România a ajuns pe buza prăpastiei. Un recul necesitând câţiva ani spre a fi reabilitat.
Cu toate acestea, astfel cum a dovedit-o recentul referendum, ei se bucură de sprijinul masiv al populaţiei, ignorându-se cu desăvârşire problemele de substanţă ale devenirii noastre, toată judecata concentrându-se asupra unui singur om, judecată fundată esenţialmente pe ură. Un om care începând cu 2005 a fost animatorul multor măsuri care încet, încet ne-au apropiat de Europa, măsuri care au stimulat procesul de stabilitate instituţională, juridică şi economică,  un om apreciat pentru prestaţia sa de mediile democratice, este hulit, este batjocorit, sub influenţa conştiinţei colective subjugate de manevrele manipulatorii pentru că nu ne place cum râde, cum priveşte, uneori cum vorbeşte. Aş aminti că nu ne-a plăcut nici de papionul lui Raţiu sau de temniţa lui Coposu deşi acum, mulţi dintre noi recunosc că pe mâna lor, alta era România. Aceasta este orientarea actuală a unei opinii publice abdicând de la conştiinţa responsabilităţii asupra problemelor de fond care condiţioneată orientarea de viitor a ţării. Se spune mereu că politicienii sunt de vină. Fără îndoială ei joacă un rol esenţial în gospodărirea şi orientarea ţării dar de când cu zisa noastră democraţie, opinia publică, populaţia, are nu numai posibilitatea ci şi răspunderea alegerii. Nu numai individual, ci şi colectiv, programatic, ţinând seamă de seriozitatea implicării în problemele reale, de fond ale ţării, iar nu acreditând idei populist-demagogice. Ne achităm de această sarcină? Categoric nu, câtă vreme pentru mulţi dintre noi votul este un fleac, un mod de a ne deborda umorile, o oportunitate manevrabilă şi vandabilă mai abitir ca la piaţă.
Că mulţi dintre noi dau bir cu fugiţii din acest „rai”, că multora le e jenă şi ruşine să-şi afirme peste graniţă identitatea de român, iată o realitate tristă de care suntem cu toţii vinovaţi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu