În timp ce Eric își dorește să reintre în echipa antrenată de Cristi Pustai, lucrurile au luat o altă turnură, care a dus la o întârziere a legitimării brazilianului la Mediaș. Președintele Ioan Horoba a dezvăluit că Karpaty Lvov a transmis Federației Române de Fotbal că între brazilian și club există un litigiu. „Cu două zile înainte de a avea, practic, noi posibilitatea de a-l legitima, cei din Ucraina au dat un răspuns Federaţiei Române de Fotbal că se află în litigiu cu jucătorul Eric de Oliveira. Am luat-o de la capăt, am trimis o hârtie prin care am exprimat situaţia în care ne găsim, am făcut dovada că jucătorul are memoriu depus la FIFA pentru neplata câtorva salarii şi i-am înştiinţat pe cei din forul mondial că jucătorul cere să fie declarat liber, că reziliază contractul unilateral”, a explicat Horoba, ieri, citat de gsp.ro.
Horoba crede că Eric ar putea redebuta în meciul cu Chiajna, programat pe 15 septembrie. „Am luat legătura cu Federaţia, am fost înştiinţaţi că documentele au plecat către FIFA şi, după experienţa pe care o au cei de la Departamentul internaţional al FRF, ar trebui ca, în scurt timp, să vină şi cartea verde a lui Eric. Atunci el va putea reveni în teren pentru echipa noastră, sper chiar în partida cu Chiajna de peste trei săptămîni”, a concluzionat preşedintele lui Gaz Metan, citat de gsp.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 231
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Unsibian
Acum 2 ore
Florin alexandru
Acum 2 ore
Tata
Acum 2 ore
Nobody