Miercuri, 5 septembrie, s-a lansat la Sibiu Campania „100% Bărbat, 100% Tată”, prima campanie naţională de conştientizare din România, care are ca obiectiv informarea publicului larg cu privire la beneficiile implicării active a tatălui în viaţa copilului, încă din primele luni de viaţă.
Campania va utiliza în principal două modalităţi de sensibilizare a grupului ţintă, şi anume o campanie media la nivel naţional şi o Caravană Naţională, care constă într-o echipă mobilă de specialişti în educaţie timpurie, care vizitează cele opt regiuni geografice ale României, promovând mesajul campaniei.
Începând de joi, 6 septembrie 2012, caravana ”100% bărbat, 100% tată”, se va afla în localităţi din judeţul Sibiu, desfăşurând activităţi în intervalul orar 9:30 – 13:00, astfel: joi, 6 septembrie – Avrig; vineri, 7 septembrie – Ocna Sibiului, Parcul Central; sâmbătă, 8 septembrie – Cisnădie, Parcul Măgura; duminică, 9 septembrie – municipiul Sibiu, Parcul Tineretului.
Raluca Sârghi, asistent dezvoltare-promovare în cadrul proiectului şi reprezentant al DGASMB a prezentat campania naţională de conştientizare, subliniind că „obiectivul acesteia este informarea publicului larg, în special a taţilor, cu privire la beneficiile implicării active a tatălui în viaţa copilului, încă din primele luni de viaţă, precum şi cu privire la modalităţile concrete de acordare a concediului parental/paternal”.
Campania se desfăşoară în perioada iulie-septembrie 2012 şi face parte din proiectul „Mai multe centre de îngrijire pentru copilul tău, mai multe oportunităţi de angajare pentru tine”, cofinanţat din fonduri europene, în cadrul Fondului Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu Campania , Parcul Tineretului , Ocna Sibiului , Parcul Măgura , Caravană Naţională , Parcul Central , Raluca Sârghi , Fondului Social European
Vizualizari: 434
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
Diana
Acum 24 minute
Il ie
Acum 29 minute
Emil
Acum 39 minute
Eori
Acum 54 minute
Nelutu O