Strada Iezer este locul de unde au început lucrările de modernizare a aproximativ 4,5 km de rețea de apă din zona cartierul Vasile Aaron. Aici, pe lângă rețelele principale, vor fi realizate 300 de noi branșamente, amenajarea de vane și cămine, precum și instalarea de hidranți la fiecare intersecție și de-a lungul noii rețele din 100 în 100 de metri. În afara străzii Iezer - care va fi închisă pe tronsoane în următoarele trei săptămâni -, constructorii asocierii Hidroconstrucția SA – Construcții SA – Universal Business SA vor mai interveni pe străzile Aleea Șoimului, Șoimului, Șureanu, Aleea Negoveanu, Valea Frumoasei, Muncel, Negoveanu, Oașa, Oncești-Valea Frumoasei, Șteflești și Oncești.
Aproximativ 12.000 de sibieni vor fi beneficiari ai noilor lucrări de investiții. În acest cartier, lucrările sunt programate să fie finalizate în iunie 2013. Șantierele fac parte din programul mai amplu de extindere și reabilitare a rețelelor de apă canal din județele Sibiu și Brașov, program finanțat prin POS Mediu cu suma de peste 421 de milioane de lei.
Primăria promite reabilitarea cartierului
Pe măsură ce Apă-Canal, prin constructorii angajați, va termina lucrările de modernizare, Primăria Sibiu va interveni pentru modernizarea cartierului, promite Klaus Johannis: vor fi îmbunătățite zonele verzi, locurile de joacă, străzile – ”după un concept unitar”. Pentru anul în curs, acestor investiții le-au fost alocate din bugetul orașului 1,25 milioane de lei. ”După finalizarea lucrărilor la rețelele de apă vom trece la reabilitarea străzilor din cartierul Vasile Aaron. Nu doar străzile principale, care au fost bine puse la punct în ultimul timp, precum Semaforului”, spune primarul Johannis. Potrivit lui, modernizarea cartierului Vasile Aaron ar urma să se încheie la finalul anului viitor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: vasile aaron , Primăria Sibiu , Strada Iezer , Universal Business , Klaus Johannis , Valea Frumoasei , Aleea Negoveanu , Aleea Şoimului
Vizualizari: 377
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Newman
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Armata obligatorie
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Pretentii