Joi,
20.11.2025
Ceata
Acum
3°C

Alimente contraindicate celor care au gastrita

Bolnavii de gastrită trebuie să fie atenţi cu alimentaţia lor. Pentru a evita complicaţiile ei trebuie să urmeze câteva reguli. Consumul de alcool, abuzul de cafea, fumatul (mai ales pe stomacul gol), dar şi alimentele prea reci sau prea fierbinţi, condimentele şi un regim de viaţă stresant se numără printre factorii care duc la apariţia şi agravarea gastritei.

Poţi consuma carne fiartă de pui, de vită sau de porc şi rasol de peşte. Sunt recomandate şi făinoasele albe şi mămăliga, pe care trebuie să o fierbi foarte bine.

De asemenea, ai voie să mănânci brânză dulce de vaci, caş proaspăt, lapte şi ouă fierte moi. Foarte indicate sunt supele de zarzavat strecurate şi piureurile sau sufleurile de legume, din dovlecei, cartofi ori morcovi. Sunt permise şi sucurile sau compoturile din fructe dulci, iar la desert poţi alege frişcă, budincă de făinoase sau prăjituri cu brânză de vaci. Zahărul trebuie consumat cu moderaţie, putând fi înlocuit cu miere. Uleiul vegetal şi untul proaspăt pot fi incluse în dietă.

Este indicat să eviţi pâinea proaspătă, mai ales dacă este caldă, precum şi carnea grasă sau afumată, pielea de pui, peştele gras, mezelurile, conservele, vânatul, tocăturile şi prăjelile. Legumele tari, bogate în celuloză, cum sunt ceapa, usturoiul, castraveţii, varza, ardeiul, conopida, ţelina, ridichiile, fasolea sau mazărea sunt şi ele contraindicate. Mai trebuie evitate murăturile, brânzeturile fermentate, sărate şi ouăle prăjite sau cele fierte tari.

Citricele se încadrează şi ele pe lista alimentelor nepermise, precum şi nucile, migdalele, alunele sau fisticul. Untura, slănina, untul sărat şi, în general, grăsimile prăjite, dar şi aluaturile dospite, bomboanele, prăjiturile de cofetărie, dulceaţa şi gemul trebuie excluse cu desăvârşire din dietă.

De asemenea, limitează consumul de alcool şi de cafea. Este bine să eviţi şi apa minerală şi băuturile prea reci sau prea fierbinţi. Alimentaţia în caz de gastrită presupune, în primul rând, consumul de alimente uşoare, necondimentate şi cât mai naturale, fără aditivi.

Prepară mâncarea doar prin fierbere sau la grătar, iar pentru a evita încărcarea stomacului, este bine să mănânci puţin şi des (5-6 gustări pe zi) şi să mesteci alimentele pe îndelete.

De asemenea, întotdeauna încearcă să iei masa într-un cadru liniştit, pentru că stresul îngreunează digestia şi favorizează apariţia arsurilor şi a balonării.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 354

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus