Asociaţia Baby Care Sibiu a demarat marţi, 18 septembrie campania “Un vis, o speranţă, o viaţă” cu scopul de a oferi o şansă în plus la viaţă şi un început de drum mai frumos nou-născuţilor şi familiilor lor.
Cu sprijinul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi al comunităţii sibiene, medicii din cadrul asociaţiei speră să doteze Secţia Terapia Intensivă Neonatală cu incubatoare pentru prematuri, lămpi de fototerapie, ventilatoare neonatale, analizatoare, monitoare, ecografe, consumabile şi service spcialzat pentru aparatele din secţie.
„Apelăm la întreaga comunitate sibiană pentru realizarea a ceea ce ne-am propus: să dăm viaţă visului şi speranţei fiecărei familii de a avea un copil sănătos. Mulţumim, de asemenea, tuturor celor care ne-au sprijinit până acum - părinţi, prieteni şi colegi, mai ales cei din Clinicile de Neonatologie, Obstetrică, Ginecologie, Laborator şi Radiologie-Imagistică Medicală – oferind donaţii sau 2% din impozitul anual”, a declarat dr. Maria Ognean, preşedintele Asociaţiei Baby Care Sibiu.
Asociaţa Baby Care Sibiu este o asociaţie non-profit înfiinţată în urmă cu şapte ani în cadrul Clinicii Neonatologie I a SCJU Sibiu la iniţiativa personalului clinicii, cu scopul de a sprijini colectivul Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru creşterea confortului mamei şi nou-născutului pe durata spitalizării în maternitate şi oferirea unor îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate nou-născuţilor şi prematurilor.
Asociaţia Baby Care Sibiu a remobilat salonul de primire a nou-născuţilor imediat după naştere, a schimbat aspectul saloanelor rooming-in (mobilier, pătuţuri şi lenjerii noi), a cumpărat reactivi pentru investigaţii de laborator, a organizat serviciul de „Urmărire a nou-născutului cu risc” (mobilier, dotare, circuite) şi a sprijinit instruirea personalului mediu medical.
„Ne mândrim cu rezultate foarte bune, vizibile mai ales de anul trecut, din momentul în care Clinica noastră s-a raliat unei reţele internaţionale de spitale – Vermont Oxford Network, VON – participând astfel la o bază internaţionale de date care cuprinde peste 1.000 de clinici de neonatologie din întreaga lume, structura populaţiei de nou-născuţi internată la Terapia Intensivă Neonatală din Sibiu este aproximativ aceeaşi cu cea a celorlalte clinici înregistrate în VON - greutate la naştere, vârstă de gestaţie”, a mai spus Maria Ognean.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Asociaţia Baby Care Sibiu , Urgență Sibiu , Spitalului Clinic Județean , Asociaţiei Baby Care Sibiu , Imagistică Medicală , Maria Ognean , Terapia Intensivă Neonatală , Asociaţa Baby Care Sibiu , Clinicii Neonatologie , Vermont Oxford Network
Vizualizari: 567
Ultimele comentarii
Acum 39 minute
Carcotel
Acum 40 minute
Cm
Acum 42 minute
Vivi Dragan
Acum 43 minute
Kukuruku
Acum 58 minute
O lume (minunata) paralela