Miercuri,
16.10.2024
Innorat
Acum
10°C

Pelici: "Nu simpla mea prezenta va rezolva punctele puse in joc!"

Alexandru Pelici este noul antrenor al Voinței Sibiu, formație la cârma căreia s-a aflat până la finalul campionatului trecut, când echipa sibiană a retrogradat din Liga I.

Pelici a început prima sa conferință de presă în cel de-al doilea mandat pe banca tehnică a sibienilor prin a spune că revenirea sa se produce într-un moment dificil, dar că prezența sa la Sibiu este forma prin care crede că poate da o mână de ajutor Voinței. „Am revenit la Sibiu într-un moment greu. Cred că acesta este și principalul motiv pentru care am revenit. Am revenit la Sibiu cu gândul de a încerca și cu speranța că vom reuși să putem face ceva ca să scoatem echipa din locul în care se află în acest moment. Cu siguranță că nu simpla mea prezență aici va rezolva punctele puse în joc nici sâmbătă, nici în etapele care vor urma. Este important ca toată lumea să fie conștientă de situația care este în momentul de față. Sper ca jucători să-și dea seama că mai jos de atât nu se poate. Sper ca și cei din conducere să reușească să îi mulțumească pe jucători, pentru că este foarte greu să lucrezi cu oameni nemulțumiți. Așa cum am spus-o, am venit pentru că este un moment greu, e nevoie de unitate și e nevoie ca Voința să arate că nu moare  - un slogan sau un strigăt al oamenilor pe care eu îi apreciez foarte mult. Dacă am făcut-o, mă refer la întoarcerea mea, am făcut-o în primul rând cu gândul la ei și la jucătorii cu care am avut atâtea satisfacții și cu care am pornit la drum. Am simțit că e o datorie morală din partea mea față de clubul Voința, ca să vin și să dau o mână de ajutor, pentru a încerca să scoatem echipa din această situație grea, poate cea mai grea din istoria scurtă, dar frumoasă a Voinței”, a spus acesta.

Meciul de Cupă cu Dinamo este o sărbătoare

Sorții au scos în calea Voinței Sibiu formația Dinamo București. Cele două echipe se vor întâlni în 16-imile Cupei României, săptămâna viitoarea. Referitor la acest meci, Alex Pelici a spus că orice partidă cu un adversar ca Dinamo este și trebuie considerată o adevărată sărbătoare. „E adevărat, o să jucăm cu Dinamo. Acestea sunt meciuri frumoase. Mulți din jucătorii care fac parte acum din lotul Voinței nu au mai jucat niciodată împotriva unei echipe atât de mari. Va fi un joc de Cupă, în care vom încerca să ne ridicăm cât de mult vom putea la nivelul adversarului. Nu știu dacă vom putea produce surpriza cu Dinamo, nu vreau să mă aventurez în declarații. Am venit doar de o zi și jumătate, dar ceea ce vreau să fac este, în primul rând, să ridicăm moralul acestor jucători – un moral destul de căzut, iar în al doilea rând să încercăm să scoate echipa din locul în care se află acum. Sigur, un joc cu o echipă de talia lui Dinamo e o sărbătoare, ca să spun așa, și ar trebui privit ca atare, indiferent de rezultatul final. E o șansă pentru fiecare din acești jucători să arate că fac parte dintr-o echipă care nu demult juca împotriva lui Dinamo în campionat. Pot spune că, deși am pierdut ambele partide cu Dinamo, în campionatul trecut, nu ne-am făcut de rușine. Ba chiar pot spune că ne-am ridicat de multe ori la nivelul lor”, a declarat Alexandru Pelici.

„E greu să mai aduci jucători”

Bănățeanul a revenit la Voința după perioada de transferuri, lucru care face imposibile mutările de care un antrenor are nevoie atunci când preia frâiele unei formații.  „E greu să mai aduci jucători. Ar fi nevoie de jucători, sigur, pentru că situația echipei este una destul de grea, nu prea roz. Tocmai de aceea, cel puțin până în iarnă vom încerca să facem ceea ce putem cu actualii jucători. Eventual, dacă vom găsi jucători liberi de contract care s-ar putea înregimenta. Da, într-adevăr au venit Istvan Szabo și Andrei Șeran”, a mai spus Alex Pelici.

Tăbîrcă nu revine la Voința

Staff-ul tehnic al Voinței Sibiu va fi format din Alexandru Pelici, Darius Miclea, Neluțu Luca și Florin Berța. Din componența staff-ului tehnic lipsește Sandu Tăbîrcă, cel care făcea echipă cu Pelici anul trecut, pe când sibienii evoluau în Liga I. „Nu, Sandu e în momentul de față la București, la Școala Federală de Antrenori, dă o mână de ajutor acolo. Mai are alte colaborări, în momentul de față, Sandu nu poate”, a subliniat Pelici.

Se întoarce Grigore?

Alex Pelici a vorbit și despre o posibilă întoarcere la echipă a lui Nicolae Grigore, fostul căpitan al „alb-verzilor”. Fotbalistul s-a retras din activitate după finalul sezonului trecut. „Eu mi-aș dori din tot sufletul, pentru că Grigore a fost unul din jucătorii care au dus greul în toți acești ani. E un jucător care, cred eu, a ieșit într-o formă nemeritată din fotbal cu imaginea puțin șifonată. Dar, un jucător care face infiltrații la spate ca să poată juca, cred că merită să fie respectat, iar din punctul nostru de vedere îl respectăm. E decizia lui dacă va continua sau nu. Nu știm. Eu asta mi-am dorit, ca să ne adunăm cu toții în momentele grele, pentru a ridica Voința, deoarece odată cu Voința am crescut cu toții. Pentru acest lucru m-am întors și eu”, a declarat Alexandru Pelici.

„Antrenorul Alexandru Pelici nu a cerut, nu cere și nu va cere niciodată vreunui jucător blaturi”

Agasat de suspiciunile de blat din ultima vreme, Pelici a spus că nu mai dorește să vorbească pe această temă, dar a subliniat faptul că el nu a cerut niciodată vreunui jucător să „o lase mai moale” sau chiar să facă blat.  „Am spus ce am avut de spus, nu mai vreau să vorbesc despre așa ceva. Din punctul meu de vedere, pot să vă spun doar atât: antrenorul Alexandru Pelici nu a cerut, nu cere și nu va cere niciodată vreunui jucător să facă așa ceva(n.r. – blat/să o lase mai moale). Î rest, nu mă interesează și nu mai vreau să vorbesc despre așa ceva. Am alte lucruri d epus la punct acum. Mă interesează doar să ridicăm echipa. (…) Atmosfera de la echipă e una nu tocmai roz, dar una care poate fi schimbată în bine. Când m-am referit la moralul jucătorilor și la nemulțumiri, m-am referit și la schimbările dese și nesiguranța de la nivelul băncii tehnice, pentru că s-au perindat mai mulți antrenori în această perioadă scurtă. Vă dați seama că și jucătorilor le-a fost greu să se conecteze de la o săptămână la cealaltă, în funcție de ceea ce cerea fiecare antrenor.

„Nu am semnat contractul”

Deși a fost prezentat ca noul antrenor al Voinței Sibiu, Alex Pelici nu este, încă, în acte, antrenorul echipei. Tehnicianul spune că a venit la Sibiu pentru „a da o mână de ajutor” și că nici nu a avut timp să discute durata contractului. „Nu am fixat nici un obiectiv, am venit pur și simplu să încercăm să facem ceva. Vă spun sincer, nici măcar nu am semnat contract, nu am vorbit despre durata contractului. Deocamdată nu ne interesează așa ceva, pentru că dacă sâmbătă nu o să reușim să facem un rezultat bun sau să se vadă măcar o schimbare în bine, am venit degeaba și nu are rost să mergem mai departe. Dar, eu sper să putem să reușim împreună, pentru că am mai făcut-o, avem oamenii aceia minunați de partea noastră(n.r. - suporterii). (…) Mai jos nu se poate, cred. Deci, e clar! Sperăm să urcăm cât de mult vom putea și să aducem puncte, acestea sunt obiectivele imediate. Să încercăm să avem o echprimare cât mai bună și să aducem puncte. Și, în același timp, să le arătăm oamenilor că Voința nu se numește degeaba Voința. Să le arătăm că am fost uniți și că vom fi uniți indiferent de ce se va întâmpla. Suntem aici pentru a face treabă, nu pentru alte tâmpenii!”, a subliniat Pelici.

Dacă…

Noul antrenor consideră că dacă s-ar fi păstrat mare parte din jucătorii de anul trecut și staff-ul tehnic, acum Voința nu avea nici un fel de probleme în Liga a II-a.  „Cred că dacă s-ar fi găsit înțelepciunea pentru a merge mai departe în formula în care am fost, cu toți jucătorii… mă rog, probabil nu s-ar fi putut în cazul tuturor, pe cei care voiau să plece la Liga I nu puteai să îi oprești din drum. Dar, să păstrăm în mare parte lotul de jucători, cred că ne-am fi depus candidatura la șefia seriei. Așa, vom vedea ce va fi, ce vom putea face de acum înainte”, a conchis Pelici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Misu

Acum 12 ani

Sandu da din mana în momentul de față la București.
Raspunde

silaghi_50

Acum 12 ani

da adevarat nu va fii usor dar capul sus sa mergeti aninte ca antrenor alex pelici esti un <ZEU PT SIBIENI >ai o echipa puternica sa fii mandru de realizarile tale cu aceasta echipa formidabila se poate spune <HAI VOINTA LOCUL TAU ESTE AN LIGA _I_SUCCES ALEX D_ZEU SA TE AJUTE
Raspunde

silaghi_50

Acum 12 ani

da adevarat nu va fii usor dar capul sus sa mergeti aninte ca antrenor alex pelici esti un <ZEU PT SIBIENI >ai o echipa puternica sa fii mandru de realizarile tale cu aceasta echipa formidabila se poate spune <HAI VOINTA LOCUL TAU ESTE AN LIGA _I_SUCCES ALEX D_ZEU SA TE AJUTE
Raspunde

mado

Acum 12 ani

tu esti pulsul jucatorilor as dori sa anteleaga si ei jucatorii ca fara un minim efort nu poti ajunge la performanta nu va lasati prada <BARFELOLR>mult succes ALEX PELICI cel mai bun tehnician al momentului bafta
Raspunde

silaghi_50

Acum 12 ani

da adevarat nu va fii usor dar capul sus sa mergeti aninte ca antrenor alex pelici esti un <ZEU PT SIBIENI >ai o echipa puternica sa fii mandru de realizarile tale cu aceasta echipa formidabila se poate spune <HAI VOINTA LOCUL TAU ESTE AN LIGA _I_SUCCES ALEX D_ZEU SA TE AJUTE
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus